Kate era definiția perfectă a unei tocilare. Cărțile nu erau doar pasiunea ei, ci și singurele prietene adevărate. În paginile cărților și în lumea poveștilor, se simțea în siguranță... până când liniștea i-a fost zdruncinată de noii vecini.
Al...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
~ Kate pov. ~
" te iubesc " Cuvintele mi se derulează fără încetare în gând. Fiecare părticică a creierului meu este activă acum. Inima mea o ia razna nefiind capabilă să articulez vreun cuvânt. Toată supărarea, agitația și oboseala care puseseră stăpânire pe mine în ultimele ore se evaporează imediat. Îmi ridic capul întâlnind acei ochii căprui care mă vrăjesc adesea și fără de care probabil aș începe să cad din nou în întunericul în care eram blocată înainte să îl întâlnesc.
Privesc chipul băiatului din fața mea mută de uimire. Nu m-aș fi așteptat nici într-o mie de ani ca aceste două cuvinte să îl părăsească buzele. Mă simt de parcă ceva a explodat înăuntrul meu, iar multitudinea de senzații și sentimente pe care am încercat să le țin doar pentru mine, au evadat dându-mi o stare de euforie și fericire pe care nu am mai întâlnit-o până acum.
Adam mă privește încordat și pare la fel de uimit ca și mine de ce tocmai a spus. Încerc să articulez câteva cuvinte, dar nu pot. Vreau să îi răspund cu același cuvinte, dar ceva mă oprește. Mie frică de ceea ce o să urmeze. Mă aștept ca în orice moment să bufnească în râs și să îmi spună cât de credulă și prostuță sunt.
Deși minutele trec apăsător în jurul nostru, niciunul dintre noi nu articulează vreun cuvânt. Ne privim parcă încercând să ne dăm seama ce gândește fiecare, ce e în sufletul fiecăruia.
Alte minute trec amăgitor pe lângă noi, dar de data asta totul se schimbă. Ochii băiatului care a reușit să îmi fure inima în ciuda celor întâmplate sunt acum plini de dezamăgire. Pumnii i se încordează fără vreun avertisment și îmi dau seama că ceva îl deranjează.
—Nu trebuia să vin aici.
Vocea lui mă scoate din visare, iar inima începe să îmi bată tot mai tare. Nu îmi desprind privirea din a lui, în timp ce fac încă o încercare patetică de a spune ceva.
Fără vreo avertizare, Adam se întoarce pe călcâie și părăsește camera. Un junghi îmi înțeapă inima și numai acum realizez cât de proastă pot să fiu. Băiatul care mi-a dat lumea peste cap și care reușește doar printr-un sărut să îmi facă corpul să se înfioare mi-a spus că mă iubește, iar eu am tăcut și nu am zis nimic.
Lacrimile încep să își facă loc pe obrajii mei în momentul în care îmi dau seama că sunt pe cale să pierd persoana care a devenit atât de importantă în viața mea. Sunt pregătită oare să pierd tot ceea ce am construit doar pentru că mie frică? Sunt pregătită să îl pierd pe băiatul care a reușit să îmi fure inima doar pentru că eu sunt prea egoistă și fricoasă?
În momentul asta am două opțiuni: să merg după el și să îi spun că și eu îl iubesc și să îmi asum orice consecință urmează sau să îl las să plece și să pierd tot ceea ce am, să rămân o fricoasă pentru tot restul vieții. Nu, nu sunt pregătită să îl pierd, nu sunt pregătită să îl las să plece.
