Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

~*~ Dorinta de razbunare ~*~ >>In memoria Albertei Watson<<

- Capitol in memoria marei actrite Alberta Watson, dupa care a fost conturat personajul Elisabeth al acestui roman. Aceasta s-a stins din viata la varsta de 60 de ani pe data de 21 Martie 2015, dupa o lunga lupta cu o boala nemiloasa. Pe aceasta o puteti urmari in serialul "La Femme Nikita " , dupa care m-am inspirat pentru aceasta carte. Vei trai mereu prin personajele lasate in istoria cinematografiei , prin naturaletea si daruirea prin care ai le-ai dat viata! -

* Va doresc lectura placuta, micii mei spioni! *

Trecusera aproape douasprezece ore de cand imi vazusem prietenii scufundandu-se in masina aceea nenorocita si singurul gand de care mai era capabila mintea mea era acela ca ei murisera fiind siguri ca eu i-am urmarit la unison cu agentii A.S.I , dorindu-le moartea. Dupa ani de zile in care Martin a reprezentat singura mea familie, el ramasese cu impresia ca ii doream moartea, iar acum nu mai aveam nici cea mai mica umbra de indoiala. Desi reusisera incredibila performanta de a evada din mijlocul iadului, ii gasisera, nu stiu cum dar stiau unde sunt. Iar ceea ce ma durea cel mai tare, ceea ce imi spargea si ultima farama de liniste era faptul ca stiam. Stiam ca Martin, odata intrat in agentie trece pragul catre o moarte sigura si nedreapta. Stiam ca nu avea sa supravietuiasca mult timp dar ce putere as fi avut eu? Ce putere ar fi putut avea un singur om in fata altor catorva sute?

A.S.I inseamna moarte. Era sinonimul mortii. Iar atunci, mai mult ca niciodata, intelegeam asta.

Nemiloasa Agentie a Spionilor Internationali ne ucidea treptat toate simturile, toate sentimentele, toate sperantele, toate sansele la orice ar fi putut insemna libertatea. Ne rodea pe dinauntru, putin cate putin, pana cand nu mai ramanea nimic din noi.

Iti acapara toata viata, apoi, cand credeai ca ai mai reusit sa te eliberezi din lanturile lor intunecate, te omorau.

Ii omorase.

Imi omorase prietenii , si sincer va spun ca ma simteam de parca m-ar fi omorat pe mine. Mai rau chiar, pentru ca atunci nu as mai fi fost acolo pentru a simti toata acea durere.

I-am vazut scufundandu - se , am vazut rosul intens al masinii pierzandu-se in intunericul albastrui si neiertator al lacului Caroll. Acela a devenit mormantul lor.

Iar eu m-am simtit de parca toata copilaria mea era sub apa. De parca tot viitorul meu se scufundase odata cu ei. Toate glumele la care ma prapadisem de ras alaturi de Amanda, toate sfaturile ei prietenesti care imi erau de atat de mare ajutor mereu, toate planurile pentru o viata mai buna, toate momentele frumoase sau mai putin frumoase petrecute alaturi de Martin...totul era sub apa.

Eram atunci in dormitorul modernei vile oferite de diavol, pe care o primisem drept premiu in schimbul varsarii de sange, deoarece acesta fusese premiul meu pentru prima crima comisa. Priveam naucita in jurul meu, imi plimbam privirea asupra peretilor frumos zugraviti intr-o nuanta calda de portocaliu, asupra mobilierului de un lemn stralucitor, sculptat cu grija si a ferestrelor largi ce imi permiteau sa mai observ, din cand in cand, lumea oamenilor normali. Lumea oamenilor care nu traiau pentru a apasa tragaciul sau pentru a rezolva treburile murdare ale celor de care depind. Meditam asupra acestui aspect si nu stiu care a fost momentul in care o puternica dorinta de a ii da foc a inceput sa imi domine mintea. Dar casa nu avea nici o vina, ei erau de vina, imi doream sa le dau foc lor, sa ii vad inecandu-se in flacarile fierbinti, asa cum ei se inecasera in apa rece.

Pe scurt, incepusem sa le doresc cu toata puterea fiintei mele slabite, moartea. Si nu orice fel de moarte, ci una lenta si dureroasa. De fapt, este ceea ce incepusem sa imi doresc in momentul acela si pentru mine.

Si astfel, incepusem putin cate putin sa ma las ghidata de arzatoarea si amara dorinta de razbunare.

Imi priveam confuza reflexia in mica oglinda circulara atasata de peretele din fata mea.