Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

* Si demonii isi oprira dansul *

* Iata ca am revenit cu un nou capitol , capitolul 35 ce poarta titlul ''Si demonii isi oprira dansul'' si care zic eu, va schimba radical actiunea cartii noastre si vietile protagonistilor, deci acesta este inceputul partii a doua din ''Spionaj si alte belele'', care sper sa va placa.

Lectura placuta, dragii mei spioni ! *

Pierdusem notiunea timpului si ajunsesem deja la ultima tigara din pachetul ce tocmai il cumparasem de curand , gandindu-ma la vorbele marete si la planurile stranii ale Amandei, sau ale Sophiei sau ale cui or fi toate acele aberatii despre sfarsit si inceput, despre distrugere si renastere.

Probabil era ora sapte, sau poate sase dimineata iar eu nu pusesem geana pe geana toata noaptea , dar nici ca simteam vreo urma de oboseala sau de somn. Ba chiar din contra, aveam de gand sa ies pe afara, cat inca mai era acest aer curat si aceasta racoare placuta a diminetii pentru ca deja ma cam plictisisem sa fumez la fereastra si sa imi imput propria gradina cu scrum pentru ca nici pana acum nu imi cumparasem o amarata de scrumiera . Nu ca nu as fi avut bani, doar ca-mi vine greu sa imi achizitionez si un simplu pachet de guma de mestecat , stiind de unde provin banii din portofelul meu. Stiam ca tot ceea ce aveam acum , tot ce reusisem sa construiesc din nimic, fiecare gura de apa , fum de tigara sau bucatica de mancare proveneau din suferinta , durerea si moartea altor oameni , iar acest lucru imi lasa tot timpul un gust amar in gura .

Imi sprijinisem coatele de marginea lemnoasa a ferestrei , abandonandu-mi tigara intre buze si inchizand ochii pret de o clipa, pentru a lasa adierile de vant rece sa imi mangaie chipul si sa ia cu ele toate gandurile care imi intunecau mintea si dereglau scopurile si principiile. Principii, ce prostie, n-am avut in viata mea asa ceva , pe cine incercam sa pacalesc ?

Am deschis incet ochii, observand putinii oameni care luasera la picior strada inca de la aceasta prima ora, probabil unii mergeau la servici, unii isi plimbau cateii iar ceilalti isi conduceau copii la scoala sau la gradinita , consumandu-si inca un inceput normal si banal de zi . Si daca vorbele Amandei s-ar adeveri ? Daca acesti oameni pe care ii studiez acum de la geam ar deschide intr-o dimineata televizorul si ar afla totul despre mine si despre ceilalti , despre agentii A.S.I si despre faptele noastre mizerabile ? Daca toata lumea ne-ar afla secretele si minciunile , daca ar afla intr-o buna zi ca au fost inselati si mintiti cu nerusinare timp de zeci de ani ? Stiu acesti oameni pe langa cine trec ei si copii lor zilnic , isi inchipuie oare ei pericolul de sub pamantul pe care calca linistiti in fiecare zi ? Nu, raspunsul este nu. Nimeni nu isi inchipuie asa ceva .

Dar oare ... cum ar reactiona daca ar afla ? Sau macar vor afla vreodata ? Poate ca da, poate ca nu, sper doar ca , in cazul in care acea zi a adevarului va veni vreodata, sa mai fiu aici sa o traiesc si sa vad cu ochii mei caderea tragica si dezastruasa a acestui imperiu . Si totusi, nu eram sigura ca imi doream sa se afle despre noi, pentru ca atunci aveam sa fiu judecata de toti cei care nu mi-au cunoscut niciodata povestea si catalogata drept criminala fara ca macar sa fie cunoscute conditiile in care am apasat tragaciul . Din acest motiv am inceput sa scriu aceste pagini . Pentru ca vreau sa cunoasteti povestea completa si sa intelegeti adevaratele motive pentru care ma aflu astazi aici . Pentru ca vreau sa ii intelegeti mai bine pe cei ca mine , pe cei din spatele armei .

Osciland intre speranta ca Amanda isi va reusi planul neasteptat si teama de a nu fi din nou marginalizata si urata , aproape nici nu am observat tonul de apel al telefonului meu, rasunand cu putere de pe micul fotoliu din stanga mea. Eram complet rupta de realitate , acaparata de propriile ganduri egoiste si complet confuza in legatura cu spusele prietenei mele , asadar nici nu m-am mai obosit sa privesc numarul apelantului, si doar am deschis nepasatoare, punand telefonul la ureche fara sa imi iau privirea de la simplii trecatori de pe strada .

- Sarah . imi aud numele spus de la capatul firului , de o voce masculina, blanda si guturala pe care as recunoaste-o si dintr-un milion.

- Buna dimineata, raza de soare . ii urez eu lui Jacke, zambind inconstient si uitand complet de faptul ca el nu ma apela decat in caz de maxima urgenta . Eram atat de prinsa de gandurile mele, incat nici nu m-am mai obosit sa ma sperii, desi aveam sa aflu ca ar fi trebuit .