Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

> Armele jos <

* Lectură plăcută, mici spioni! *

Unii oameni trăiesc toată viața fără a-și găsi dragostea. Fără a-și găsi nenorocita aceea de dragoste. Alți oameni, mai norocoși de fel, o găsesc cu o prea mare ușurință, fără a lupta și fără a se ascunde, și se bucură din plin de tot ceea ce presupune aceasta - savurează pofticioși și lacomi inclusiv suferința, căci uneori și aceasta-i dulce. Și nici măcar din desertul acesta nu ne opresc și nouă o felie. Iar ceilalți, nutrind pasiuni fierbinți și șlefuind inimile frânte, o pierd pur și simplu. Adică, o pierd pur și simplu, înțelegi? Ca pe-un breloc de chei. Le scapă printre degetele subțiri și nu o mai regăsesc niciodată. Și cu asta vreau să spun, chiar niciodată. De câte ori ați iubit cu adevărat pe parcursul vieții voastre, vă amintiți? Puteți să îmi răspundeți? O dată, de două, de trei ori? Ori n-ați iubit? Ori ați pierdut, așa, ca mine? Ați privit vreodată un incediu cum se stinge, ați citit vreodată la lumina unui foc mocnit?

Se spune că mai bine o dragoste pierdută dar adevărată decât una veșnică dar superficială - păi, și? Nu suferi mai mult dacă iubești și pierzi totul, decât dacă n-o faci și nu pierzi nimic? Tu, ăsta de ai zis acest citat motivațional și atât de poetic, îmi permiți? Ești un bou. Și-un prost. Și-un arogant. Și-un mincinos. Și-o jigodie. Știai? Bine. Pentru că nu știi nimic despre dragoste. Pentru că nu te-ai temut niciodată atât de tare pentru inima altcuiva. Pentru că nu ai alunecat niciodată pe sângele negru al celui pe care-l iubești atât de mult. Pentru că n-ai plâns pentru copiii pe care nu îi vei avea niciodată. Uite, d-aia, dacă tot intenționai să îmi ceri explicații. Pentru că nu ai rămas niciodată în umbra morții celui drag, așa, ca mine. Și n-ai pierdut totul, căci
n-ai avut nicicând nimic.

Îmi aminteam doar de câte ori mi se spusese să las armele jos și să ridic mâinile la vedere. Și tot de atâtea ori nu o făcusem. Tot de atâtea ori apăsasem trăgaciul și fugisem, dispărusem în noapte încă o dată, și încă o dată, până mă rătăceam de-a binelea chiar și de mine însămi. Dar acum, nu mai erau astfel de probleme. Nu mai eram înarmată și abia îmi mai puteam mișca mâinile. Puteam auzi gălăgia și simți haosul, dar nu puteam reacționa. Nu puteam gusta libertatea, nu îmi puteam regăsi dragostea. Eram cu totul deconectată de la realitate, și sincer, în momentul de față nu găseam nicio cale și niciun motiv pentru a mă întoarce. Adică, pentru ce? Pentru cine? Renunțasem de mult la a mai pune întrebări fără răspuns și la a mai pretinde răspunsuri cărora nu li s-au pus întrebări. Pur și simplu, nu puteam vedea sensul.

Am reușit într-un final să mă ridic în picioare, luptându-mă pentru echilibru și abținându-mă cu mare greutate să nu vomit. Aerul duhnea, efectiv, a sânge și a fum. Cred că ceva luase foc, dacă nu o fi fost doar o jalnică iluzie olfactivă. M-am legănat de câteva ori, tușind, apoi mi-am sprijinit palma murdară și aspră de-un zid înalt, privind pierdută spre ușa pe care îl târâseră de curând pe Jacke. Nu mă puteam gândi decât la faptul că era ultima oară când îl văzusem. Iar imaginea cu care aveam să rămân de-a pururi în minte o va eclipsa categoric pe cea cu care mă obișnuise. Eleganța sa avea să fie pentru totdeauna umbrită de neputință, frumusețea îi va păli din cauza rănilor adânci și grave, îi voi uita glasul blând și gutural în favoarea tusei violente. Voi uita curând cât de curajos a fost mereu, pentru că mi-l voi aminti temându-se de eșec și de moarte. Mi-l voi aminti pierzând, pierzându-mă și pierzându-se, renunțând.

Căci cumva, ajunsesem în acest loc în care inimile nu pot bate niciodată mai tare. Locul acela din care nu poți auzi cântecul păsărilor. Locul acela straniu din care nu te mai poți întoarce niciodată acasă. Și ți-e cam dor de casă, așa-i? Dar este în zadar, trebuie să îți spun. Pentru că suntem prea fragili, prea vulnerabili, prea micuți și prea neînsemnați, doar niște diavoli de hârtie și nimic mai mult. Avem colțurile ba îndoite, ba arse, ba rupte. Aripile ni s-au scuturat asemenea unei păpădii, și iată-ne din nou expuși în mijlocul unui teren minat. Iată-ne fiind din nou în pericol. Din nou în calea gloanțelor, fără protecție și fără adăpost. Fără apărare și fără refugiu.