Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

~ Noi orizonturi ~

* Lectura placuta, micii mei spioni! *

Nici nu incepusem bine, ca deja imi venea sa renunt la prostia asta, pentru ca nu mi se parea imposibil ca eternitatea sa se termine intre acesti patru pereti zugraviti perfect intr-o nuanta placuta de portocaliu. Brusc, Garderoba A.S.I-ului mi se parea locul in care urmeaza sa imi gasesc sfarsitul ,ca doar de asta iesisem vie si nevatamata din explozii nucleare, curse nebunesti, ploi de gloante, inchisori periculoase, politie si fatala Camera Alba. Pentru a sfarsi ucisa de niste haine mult prea sofisticate pentru cineva ca mine si niste mici decizii cu privire la ce urmeaza sa port diseara , la ora opt , cand Jacke Deville va "scoate tancul din parcare" , dupa spusele lui.

Rochii scurte, medii sau lungi, negre sau colorate, sau poate ar trebui sa imi pun vreo fusta, sau o pereche de pantaloni. Ih, pantaloni ? Cine merge la cina in pantaloni, inafara de barbati ? Poate eu. Dar nu, nu si de data asta. Puteam sa imi pun pantofi cu toc daca imi doream sa ajung la spitalul de urgenta cu gatul rupt, sandale daca voiam sa arat ca o vanzatoare de porumb fiert pe plaja - nu ca ar fi ceva in neregula ca acei oameni - sau tenisi daca intentionam sa nu ma primeasca in restaurant daca nu ma sterg pe cele doua labute pe covorasul de la intrare. Si in toate situatiile, eu ma simteam la fel de bine . As fi putut sa imi las parul desfacut , in loc de coada acesta impletita care ma face sa arat ca Elsa in varianta din inchisoare, dar atunci s-ar fi observat mai clar firele de culoare roz din care a iesit vopeaua blonda, si radacinile urate de o nuanta mai inchisa decat restul parului meu neingrijit, sau as fi putut pur si simplu sa il strang la spate ca sa par si eu cat de cat mai eleganta , dar atunci s-ar fi observat codul de bare pe care il am tatuat pe ceafa de cand aveam cincisprezece ani. Nu ma intrebati ce naiba a fost in capul meu, pentru ca jur ca nu imi amintesc iar acum mi se pare o enorma prostie. Tin minte doar cum eram furioasa pe tatal meu, pentru ca ma trata ca pe un obiect , in ciuda faptului ca sticlele de bere erau mereu mai protejate decat eram eu, si ca Martin reusise dupa multe incercari sa fure aparatul de facut tatuaje din salonul de la parterul blocului in care ne refugiasem la subsol, pentru ca banii se castiga greu - dupa cum bine pot observa - iar apartamentele sunt scumpe. Nu voi mai adauga faza cu viata care e nedreapta, pentru ca suna trist si o dau dracului din cauza asta.

Probabil imi dorisem pe atunci, sa ii dau o lectie tatalui meu, rugandu-l pe Martin sa imi deseneze acest semn prostesc, metaforic si permanent pe ceafa , probabil imi doream sa il fac sa inteleaga felul in care ma face sa ma simt , sa il fac sa imi dea putina importanta, dar asta nu s-a intamplat niciodata , in ciuda incercarilor mele patetice de copil de a ii atrage atentia. In final, putin i-a pasat lui, iar eu am ramas cu semnul acesta care sa imi aminteasca tot restul vietii ce copilarie nefericita am avut si cat de disperata am putut fi dupa atentia cuiva care in realitate, nu merita nici cel mai mic efort . Culmea a fost insa, faptul ca Martin stia la perfectie sa deseneze, lasandu-ma pe atunci uimita de talentul de care a dat dovada facandu-si tatuajele lui si pe al meu . El are pe bratul stang reprezentata mica si intunecata parte a orasului Denver, in care am crescut , pentru ca ii placea sa deseneze pisaje misterioase si complexe si , zice el, intodeauna a iubit acea parte a orasului . Nu intelegeam de ce , pentru ca eu o uram si fusesem nefericiti acolo. Trist este ca Martin inca mai are acest real talent artistic , dar il iroseste cu desavarsire intr-un loc cum e acesta . Este tragic cum oamenii sunt obligati de circumstantele crude ale vietii reale sa renunte la talentul lor nativ , sa il dea uitarii de parca nu ar fi fost niciodata ceva special . Iar acesta este motivul pentru care, uneori, ma bucur ca nu am nici un talent . Nu stiu sa desenez, sa cant sau sa dansez nici atat, iar de scris , ei bine ... incerc doar sa va prezint evenimentele asa cum le-am vazut eu . Poate sunt subiectiva, dar aceasta este viata mea si nu o pot privi decat prin ochii mei .

Revenind insa , la prezentul promitator, cum urma sa arat diseara parea sa fie cea mai importanta decizie din viata mea, dar iata inca o alegere pe care nu stiu sa o iau si cu care nu ma descurc singura. Sa mergi la cina impreuna cu Jacke Deville, desi poate suna fermecator, poate fi cu adevarat dificil, pentru ca el este o persoana cu adevarat dificila, si daca esti eu - si din nefericire pentru mine, eu chiar sunt - intreaga situatie ar putea sa te cam depaseasca din orice punct de vedere . Unde mai pui ca un fost om al strazii nu are chiar cele mai fine gusturi in materie de moda, asa ca iata-ma indesata intr-o rochie de un rosu aprins si strigator de incepusera sa ma doara ochii privindu-ma, scurta pana la genunchi si presarata din loc in loc cu mici cristale stralucitoare, si desi poate suna dragut , cu cat ma priveam mai mult si mai cu atentie in oglinda inalta din fata mea , cu atat aveam mai mult impresia ca arat exact ca o prostituata , si nici macar una de lux, precum ma credea scumpul meu tata. Fii mandru, batrane !