Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

~*~Calmul Se Prizeaza~*~

Iata si capitolul 25, intitulat "Calmul se prizeaza" ,in care lucrurile capata un cu totul alt sens pentru eroina noastra, Sarah. De curand, "Spionaj si alte belele " a depasit 4K citiri, ceea ce ma incanta si de aceea tin sa va multumesc.
*Lectura placuta, micii mei spioni!

Eram dezorientata din toate puctele de vedere. Ar fi putut sa o ia pe oriunde, iar eu sigur nu am marele noroc de a ghici pe care dintre aceste insiruiri de ciment umed, denumite strazi, ce se revarsau in imensul oras , s-a hotarat sa fuga de nebuna de mine.

Brusc totul imi parea ca arata identic, dandu-mi seama ca nu ma prea pot orienta dupa mai nimic. Ma gandeam doar ca poate fi oriunde, gandind orice, lovindu-l orice masina caci semaforul nu reprezenta pentru el nimic mai mult decat un nenorocit de bat infipt in pamant, aruncat aiurea doar pentru a il enerva.

In concluzie, draga Sarah, fugi ca o descreierata peste tot si peste toate si gaseste-l. Gaseste-l acum, cat de departe ar fi putut ajunge in cateva minute?

Mi-am ascultat scranteala de voce interioara ce tipa zglobie prin in capul meu, si am inceput sa fug in directia ce speram sa fie corecta. Dreapta. Orice om normal scrie cu dreapta, mananca cu dreapta,injura cu dreapta , pai si atunci el de ce nu ar fi plecat spre aceeasi directie? Poate pentru ca el nu este un om normal.

Dar am preferat sa gandesc in linii mari, si sa ignor detaliile ce ar putea fi inutile.

Este un om perfect anormal, pe care trebuie sa il gasesc.

Felinarele de pe alee nu imi luminau suficient calea, ceea ce, desigur, ma incetinea teribil , deoarece este foarte posibil sa stea ascuns, caci se purta exact ca un copil speriat, razgaiat, poate voia sa se joace ascunselea, insa mie nu imi arde de jocuri. Iesisem intr-un final la strada, si din nu stiu ce motiv, locul era mai populat acum, in miezul noptii, decat ziua in amiaza mare.

Multimea de tineri beti, hahaindu-se strident ,incantatori de iti venea sa le arunci cu ceva in cap, ori oamenii ghinionisti ce abia scapasera de la slujba lor nasoala ( nu ca eu m-as mandri ) ma incetineau si ma derutau si mai tare, ceea ce ma enerva la culme. S-ar fi putut pierde atat de repede si de usor in aceasta mare de oameni !

Intrasem intr-o stare deplorabila de panica acuta, incercand sa trec printre toti acesti incurca-lume, privind disperata in toate directiile. Numai chipuri necunoscute, si desi nu ii mai vazusem in viata mea, toti imi pareau ca arata ca el, ba chiar unul dintre ei era de-a dreptul identic! Aceeasi statura inalta, aceeasi atitudine eleganta, dar leganata acum, aceeasi postura, iar eu, ajunsa la apogeul unui atac de panica, nu am constientizat decat dupa cateva secunde ca, incredibil dar adevarat, era chiar el. Il gasisem iar acela a fost momentul in care agonia a fost inlocuita cu extazul. Il zarisem!

Se afla chiar pe trotuarul alaturat, privindu-si plin de interes reflexia in vitrina unui magazin de haine, ascunzandu-si o mana in buzunar, iar cu cealalta se scarpina la ceafa, in semn de confuzie.

Doar intersectia dominata de monstrii de metal, ce goneau nemilosi si culoarea rosie a semaforului ne mai desparteau, dar desigur, acestea erau doar cateva detalii complet nesemnificative, pe care le-am ignorat cu nonsalanta, in graba si teama mea de a nu-l pierde din nou din ochi.

Picioarele au inceput sa imi fuga spre el, iar creierul sa se gandeasca la ce anume aveam sa ii spun cand voi ajunge langa el, si cum naiba aveam sa il conving sa nu mai fuga de binevoitoarea de mine si sa mearga in acea misiune nenorocita.

Eram mult prea ocupata pentru a imi putea da seama ce se aude. Era un sunet continuu, extraordinar de strident si al dracului de enervant care imi distragea atentia de la unicul si principalul meu scop : Sa ajung la Jacke.