Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

» Incognito «

* Lectură plăcută, micuți spioni ! *

De-a lungul holului îngust şi realmente obscur ce ducea către secţia intitulată Medical a A.S.I-ului, Jacke nu a scos nicio vorbă şi niciun sunet, nu mi-a oferit niciun semn, nici măcar cel mai vag şi neînsemnat posibil.

Mergeam amândoi repede, hotărâţi, umăr lângă umăr, la fel de tăcuţi şi de scufundaţi în propriile gânduri confuze, contradictorii, şi deşi goneam către un scop şi un ideal comun, ştiam totodată că orice am putea noi face în aceste momente de cumpănă, este de-a dreptul absurd şi zadarnic, căci o parte din rău fusese înfăptuită şi uneori motivele nu mai contau, uneori faptele erau efectiv iremediabile. Pentru o clipă, mi-am îndreptat privirea asupra bărbatului din dreapta mea, poate doar pentru a mă asigura că este în regulă şi pregătit pentru orice ar putea să urmeze, niciodată nu puteam fi siguri de nimic. În schimb, i-am observat doar oboseala şi cuta fină dintre sprâncenele negricioase, arcuite, şi felul în care demonii dinăuntrul său se luptau orbeşte, iar el pur şi simplu îi lăsa să câştige de această dată, din nu ştiu ce motiv tâmpit.

Am dat să spun ceva, nu îmi amintesc exact ce anume, probabil ceva irelevant, însă m-am abţinut, m-am oprit chiar în ultimul moment, căci Jacke grăbise brusc pasul, depăşindu-mă cu eleganţa caracteristică şi totodată cu o ciudată repeziciune. Nu cred că îl mai văzusem vreodată atât de nerăbdător, însă se pare că toate au un anume început - chiar şi lucrurile aparent imposibile, total neaşteptate. Îl puteam înţelege foarte bine, nevoia acută de sincere explicaţii şi dorinţa arzătoare, firească de răzbunare puteau fi extrem de puternice şi de periculoase - mai cu seamă dacă acestea erau combinate cu o asemenea intensitate ameţitoare. Rămăsesem în urma lui, însă era în regulă, nu mă deranja. Am continuat să păşesc încet, nesigură, păzindu-i umbra înaltă şi înfricoşătoare în linişte, până când l-am auzit oftând zgomotos, greu şi nervos.

Uşile albe ale secţiei Medical se deschiseseră automat în dreptul nostru, lăsându-ne cu privirile aţintite asupra patului aflat în mod ironic chiar în mijlocul salonului spaţios, dominat de nuanţe luminoase, deschise, poate puţin cam prea plăcute având în vedere rolul încăperii în care ne aflam, şi anume acela de a vindeca nişte răni crunte, odioase, care nu pot fi tratate de fapt, niciodată în mod complet şi definitiv. Răul de aici, din A.S.I, era mult prea puternic pentru a putea fi vreodată alinat, iar acesta era un adevăr de care, sincer, ne plăcea să ne ascundem, căci doar în acest sens, ne permiteam anumite momente de slăbiciune şi vulnerabilitate, ne permiteam să regretăm situaţia în care ne aflam, să regretăm faptul că suntem captivi în propria libertate.

Mi-am muşcat încet buza inferioară, privind în jurul meu, către paturile înalte ce îi găzduiau pe cei răniţi în misiunile atât de periculoase, către asistentele medicale ce fugeau de colo-colo, îmbrăcate în halatele lor de un alb orbitor, către oamenii cu care împart, în definitiv, cel mai mare secret din viaţa mea. Din păcate, printre aceşti oameni se aflau tot felul de mincinoşi, de trădători, de hoţi, de asasini şi de prefăcuţi, prefăcuţi asemenea Nataliei, această fată suspect de frumoasă şi nefiresc de prietenoasă care a apărut în mod subit de nicăieri, aşa, ca prin farmec, doar pentru a ne da nouă ( mai cu seamă bietului Jacke ) vieţile peste cap. Şi asta chiar mai rău decât erau date deja, nici măcar nu credeam că aşa ceva este posibil, jur.

Cu braţele subţiri invadate de fire şi branule urâte, înfioarătoare, şi cu părul bogat strâns în vârful capului, această Natalia stătea întinsă chiar pe acel pat din mijlocul salonului, jucându-se absentă cu un capac de la o mică sticlă cu apă, privind într-un anumit punct fix, gol. Ochiul stâng îi era atât de vânăt, atât de negricios şi de umflat, încât îmi venea greu să o privesc fără să mă cutremur. Buzele îi erau gălbui, iar pe obrazul drept îi era lipit un mare pansament steril, ce probabil ascundea încă o rană îngrozitoare. Într-adevăr, nu minţise deloc atunci când mărturisise faptul că a fost crunt bătută - arăta chiar mai rău decât mine după ce aproape fusesem omorâtă de lanţurile cenuşii şi groase ale gardienilor din acea închisoare obscură şi rece. Chiar mai rău de atât, Dumnezeule.