Razele somnoroase ale diminetii intrau prin geamurile cristaline ale spitalului , luminand intregul salon spatios.
Eu priveam orasul ...era ca in fiecare dimineata , intr-o agitatie monotona, cu tramvaie asteptate de multi oameni stresati si clacsoane care tulbura linistea norocosilor care inca mai dormeau.Priveam intreaga lor graba, cum se izbeau unii de altii , varsandu-si cafeaua de la tonomat pe pantofi...si ma amuzau.Ma amuza naivitatea lor.Ma amuza cum universul lor se invarte in jurul orelor de venire si de plecare de la servici...urand minutele care se scurg atat de repede..pentru ca vor intarzia la lucru.Ce infantil.Ce ridicol.Timpul e cel mai pretios lucru..si ar trebui sa beneficiem mai mult de el.
Admiram aceste prostii din spatele ferestrei unei cladiri care nu ascundea altceva..decat suferinta.
Aud apoi niste pasi marunti,apropiindu-se, asa ca imi indrept privirea spre usa pe care intra o asistenta .
Era o doamna maruntica, ce purta niste ochelari cu lentile groase.
-Cum este? o intreb eu privind-o pe biata Carla, ce dormea pe patul din stanga mea.
Asistenta ofteaza,ingrijorator, apoi imi raspunde:
-...Bine nu este,dar nici foarte grava nu e situatia, glontul a trecut pe langa ficat,insa,din fericire, nu la atins. Va avea nevoie de o recuperare lunga. ma informeaza ea,aranjandu-si mai bine ochelarii caraghiosi.
-Doamne, deci va fi bine? rasuflu eu, usurata.
Ea da din cap aprobator,apoi ma intreaba,putin sceptica:
-Dar...totusi..cum spuneati ca fost impuscata?
-Se antreneaza pentru Academia de politie, repeta trasul la tinta si...
inventez eu, cu nerusinare.
-Un accident, spuneti? ma intreaba ea pe un ton de parca mi-ar spune " O crima ,iar tu esti nenoricita de criminala?! "
O privesc incruntat gandindu-ma, "Nu.Nu a fost un accident.Suntem amandoua spioni iar misiunea noastra s-a dus dracu'. Acum ,ca v- am spus, trebuie sa va omor." Nu suna prea bine.Mai bine spun ce ma taie capul.
-...Asa mi-a spus..antrenorul ei. Mi-a spus ca a fost un accident,si ca s-a impuscat singura.
-In regula,domnisoara, dar este necesar sa spuneti asta si autoritatilor,intru-cat nu avea cum sa isi cauzeze o asemenea rana de una singura. ma acuza ea, privindu-ma de parca as fi ultimul om.Trebuia sa ma gandesc la asta.Trebuia sa imi dau seama ca eu voi fi cea acuzata.
Mereu cei nevinovati sunt cei acuzati.
M-am panicat putin,cand prin geamul intredeschis au inceput sa rasune sirene de politie.
O privesc pe Carla,ce era pierduta in somnul ei adanc, apoi pe asistenta care ma privea cu o mica doza de teama.
*La naiba,femeie! Crezi ca am impuscat-o doar pentru a o duce la spital?! *
Murmur un "incredibil! " nervoasa,apoi o dau pe asistenta din calea mea,rupand-o la fuga pe holul spitalului.Nu am timp de "vigilenta" politiei in momentul asta.
Ma izbesc de cativa medici,auzind in urma mea numai "aveti grija! " sau " uitati-va pe unde mergeti! "
Ignor insa tot ce aud, cu gandul de a iesi de aici si de a scapa de politie...pentru a mia oara.
Panica nu tine mult, pentru ca imi dau seama ca ,in primul rand, Carla e in siguranta..iar eu,trebuie sa fac ce stiu mai bine: sa fug de autoritati .
Micsorez un pic pasul,pentru a nu atrage atentia ,dar nu pot sa nu tresar cand in fata mea apare un politist inalt, ce palavragea ceva prin statie, ce parea foarte alarmat.
CITEȘTI
Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare
Ação,,Și când prietenii îți vor întoarce spatele fără pic de regret, când vei apăsa pe tasta de apel și nimeni nu va răspunde, când vei ajunge acasă și nimeni nu te va întâmpina - vei ști. Ți-ai ratat existența în cel mai grotesc mod posibil, va trebui...
