Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

» Haita lupilor «

* Lectura placuta, mici spioni ! *

Era atat de ciudat, daca stateam sa ma gandesc mai bine. Ne sacrificam unii pentru ceilalti, faceam tot posibilul pentru a reduce rata mortalitatii pe plan mondial si a salva oamenii nevinovati de la o soarta tragica si obscura, ne luptam in propriul mod cu raul, cu terorismul si cu pericolul, si totusi, daca vreodata avea sa se afle in lumea larga de faptele noastre din interiorul A.S.I-ului, tot noi aveam sa fim judecati si aratati cu degetul, marginalizati si dusmaniti, de parca nu am fi urmarit niciodata un scop nobil. Dar asta este ceea ce faceam toti aici, urmaream cu vehementa si seriozitate un scop nobil, eram oameni de onoare in ciuda tuturor aparentelor ce erau atat de inselatoare si negative.

Chiar eram, sau sperantele incepura sa isi puna amprenta asupra mintii mele ? Se zvonea ca speranta piere ultima, iar eu deja pierdusem pe parcursul drumului meu in viata multe valori morale, stupid de multe, cum ar fi respectul, mandria, ori stima de sine. Sau poate ca nu avusesem asa ceva niciodata. Nu stiam, pentru ca pshihologia era un alt domeniu in care nu eram experta, si chiar si asa, continua sa ma pasioneze pentru ca parea interesanta iar noi nu aveam activitati foarte placute in viata de zi cu zi, si in ciuda faptului ca nu ma plictiseam mai niciodata, incepusem sa ma cam satur de tot, si de aceea imi facea mare placere sa incerc lucruri noi. Asadar, in putinul meu timp liber studiam stiinta sufletului si a pshihicului uman, si eram fascinata de faptul ca reuseam sa patrund in mintile oamenilor, dar ingrozita de faptul ca nu eram capabila sa imi inteleg propria ratiune si logica, poate pentru ca si acestea imi lipseau. Ideea era ca inotam de ceva timp intr-un paradox al unor orizonturi opuse si desi nu am fost niciodata acel gen de persoana sensibila si sentimentala, vazand atat de multa moarte in jurul meu tot timpul, incepusem sa ma simt tot mai amenintata de trecerea iremediabila a timpului si de oamenii cu intentii mizere ce faceau parte din aceiasi lume cu care ma indentific si eu acum, oameni care purtau o mie de masti, spuneau o mie de minciuni si ascundeau o mie de secrete. Cel mai grav era faptul ca si eu ma numaram de ceva timp printre acesti oameni pe care aveam indrazneala de a ii judeca, iar clipa in care mi-am dat seama ca m-am pierdut cu totul pe mine insami a fost cea in care goneam pe autostrada lata spre intunecatul A.S.I, avand un singur scop ascuns printre gandurile neinteresante si banale, si anume, sa o ucid pe Chloe, deoarece ma tradase iar eu nu am acceptat niciodata tradarea. Sa eliberez pur si simplu un glont spre capul ei, sa stiu ca a platit pentru pacatele sale si apoi sa fac o grimasa stupefiata, fiind terifiata de propria-mi fapta impulsiva si mizera, dar sa reusesc sa trec si peste acest lucru si sa ies din Camera Alba, trantind nervoasa usa inalta in urma mea, Jacke urmand sa ma sustina ca de fiecare data iar trista poveste sa fie lasata in trecut.

Si cum spuneam, din momentul in care aceste stranii ganduri incepura sa imi bantuie constiinta incarcata, am apasat frana atat de tare incat aproape am cauzat un accident rutier, masina din spatele meu oprindu-se brusc pentru a evita periculosul impact, iar cele din spatele respectivei urmandu-i fidele exemplul, cu exceptia uneia, care se opri abia cand se lovi violent de portbagajul masinii din fata ei, acesta cauzand un zgomot puternic si clapa sarindu-i efectiv in sus. Daca stau mai bine sa ma gandesc, de fapt chiar cauzasem un mic accident rutier, dar in momentul acela nu prea imi pasa deloc de claxoanele amenintatoare si de injuriile soferilor indignati de neprofesionalismul de care am dat dovada la volan, ci doar cazusem profund pe ganduri, cu mainile inca inclestate pe volanul din piele neagra. Trebuia sa ma controlez, trebuia sa ma controlez.

Mi-am zarit reflexia fantomatica in mica oglinda retrovizoare, si din nu stiu ce motiv, m-am intrebat dintr-o data ce mi-o fi venit sa imi tund parul, asa, de nebuna, singura in baie, dupa o disperata incercare de suicid. Mi-am adus aminte apoi de randurile pe care le citisem acum vreo doua luni intr-o carte de psihologie dedicata incepatorilor, ce explica cum reactiile copiilor se afla in stransa legatura cu faptele ( bune sau rele ) ale parintilor lor. Tot acolo am lecturat si cazul lui Eddie, de saisprezece ani, care l-a batut pe portarul liceului la care invata deoarece acesta se apropie de el prea brusc, starnindu-i baiatului o amintire extrem de neplacuta : bataile crunte primite de la tatal sau. ,,Cand l-am vazut venind spre mine, am crezut ca ma va rani la fel cum facea tatal meu. Asa ca l-am batut eu primul pentru a ma apara ", au fost spusele tanarului.