Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

» Poezia penumbrelor «

* Lectura placuta, micii mei spioni curajosi !*

In nebuloasa mintii unui asasin, mai multe mecanisme functioneaza simultan. Gandurile noastre sunt un straniu paradox, nici noi nu intelegem in totalitate. Este o paleta de culori inchise, un castel parasit si dominat de fel de fel de monstrii si diavoli. Ne este teama de consecintele faptelor noastre, insa suntem dispusi sa platim pretul impus. Apasam tragaciul apoi fugim, cand oamenii isi ingroapa mortii, noi ne ascundem in cel mai intunecat si ascuns unghi al unei galaxii ce inca nu a fost descoperita. Stam acolo cu stelele noastre din noroi si mizerie, lasandu-ne judecati de o lume fragila din hartie. Nici macar nu aruncam un pumn de tarana, nici macar nu va privim in ochi. Ne dam seama de unele lucruri abia dupa ce le facem si ne inclestam degetele pe marginea prapastiei chiar in ultima clipa. Ar trebui sa ne calcati peste degete si atunci poate ca lumea ar fi un loc mai sigur. Asta era ceea ce imi doream eu sa fac in aceasta misiune, sa transform lumea intr-un loc mai sigur. Sa demonstrez ca nu sunt doar un asasin, pot sa fiu si un salvator. Insa nu stiam daca, de fapt, chiar pot.

Abia in clipa in care m-am indepartat considerabil de casa mea am simtit o puternica dorinta de a ma intoarce inainte de a fi prea tarziu. Degetele continuau sa imi tremure vag pe suprafata neteda a volanului, iar privirea imi era atintita spre strazile pustii ce se revarsau in fata mea. Felinarele subtiri ce erau presarate din cand in cand de o parte si de alta a soselei late, stralucitoare datorita fulgilor de zapada ce continuau sa planga asupra orasului nostru, nu puteau concura cu toate aceste nuante ale beznei totale. Eu nu puteam concura cu insusi intunericul.

Cand am realizat ca ma apropii de destinatie, de statia de autobuz Jeferson, am incetinit brusc si am stins farurile. Ma gandeam la faptul ca ar fi atat de ciudat sa ma vada cineva coborand din masina pentru a lua autobuzul, in toiul noptii. Am gasit imediat un loc de parcare, avand in vedere faptul ca statia era aproape pustie, in afara unui grup de tineri infrigurati ce fumau in linistea noptii pe una dintre bancutele vechi, sprijinindu-si picioarele de mai multe valize. Am oprit motorul, scotand micile chei din contact si aruncand o vaga privire dupa Natalia prin geamul subtire. Am zarit-o imediat, infasurata intr-o geaca verzuie, cu gluga prevazuta cu blanita maronie trasa pe cap. Tremura din toate incheieturile, tinand strans in maini o geanta de culoare albastra, ce era insemnata cu simbolul firmei Adidas. Ii puteam vedea rasuflarea fierbinte izbindu-se de aerul rece, insa nu imi puteam da seama daca tremura astfel din cauza frigului nemilos ori din cauza emotiilor nimicitoare. Probabil, putin din amandoua, mi-am zis, coborand iute din masina si tragand adanc aer in piept.

Natalia Petrova ma fixa cu o privire speriata, facand cativa pasi mici spre mine in timp ce eu ma apropiam cu hotarare de ea.

- Slava domnului ca ai ajuns ! chitai aceasta usurata, intinzandu-mi cu mare repeziciune geanta despre care imi vorbise Carla la telefon, scapand imediat de obiect de parca ar fi ars-o. Ii era teama si nu o puteam condamna pentru acest lucru, mai ales ca aceasta este cel mai probabil prima sa misiune, insa nu trebuia decat sa imi aduca o geanta, apoi sa se intoarca in agentie, in siguranta. Greul pica pe mine, ca intotdeauna.

- Nu prea mi s-a oferit de ales. am mormait morocanoasa, fixandu-mi breteaua groasa a gentii pe umarul drept. Era cam grea, ce-i drept, dar asa era si normal. Mi-am incrucisat mainile in dreptul pieptului, incercand sa ma feresc chiar si in mica masura de gerul acestei nopti de iarna. Vantul imi sufla cu putere prin parul proaspat tuns, dandu-mi jos gluga larga de pe cap. Mi-am vazut rasuflarea ce putea fi amuzant asemanata cu un mic nor albicios, in clipa in care am oftat cu mare greutate. Trebuia sa soseasca autobuzul acela din moment in moment.

- Hei, iti sta superb ! imi zambi Natalia admirativ, ascunzandu-si palmele inghetate in buzunarele mari ale gecii calduroase. Mi-am arcuit o spranceana si mi-am tuguiat buzele usor crapate, strambandu-ma nelamurita catre super-foto-modelul-miss-univers care tocmai imi facuse un compliment, fapt care ii accentua aceasta latura draguta si prietenoasa.