Sansa.Ce este defapt? O oportunitate.Norocul minunat de a fi omul potrivit la momentul potrivit.Traim mereu in mania de a primi sanse..iar cand le primim,abia atunci ne dam seama cat de bine si cat de simplu era cand nu aveam nici o sansa.
Cum pot numi ,pana acum,viata mea? Unde m-as incadra? Cred ca...undeva intre.
Undeva pierduta adanc intre sansa si nesansa...ghinionul meu fiind sa fiu tarata aici,intr-un loc fara speranta si fara strop de mila...
Iar norocul fiindu-mi ...faptul ca am fost lasata sa aleg de una singura in ce transform situatia:intr-un nou inceput,promitator sau intr-un sfarsit jalnic si demn de dispret.
O sa vi se para o prostie...insa a fost o alegere grea.
Ajunsa inapoi in A.S.I,ma uit in jurul meu..cu un sentiment ciudat.
Intr-un fel sunt fericita si mandra,dar in alt fel..simt ca am luat-o pe un drum fara intoarcere.
-Dute si odihneste-te. ma trezeste vocea lui Jacke ,parca dintr-o transa profunda.
Eram ocupata sa pun in balanta toate cele intamplate.
-As vrea sa trec pe la colegii mei mai intai.Vreau sa fac faza aia cu "Hei! Cine a murit! Nu eu!"
-Bine.De data asta,ramai aici!
*Frate..unde e bucuria ca nu am sarit in aer?! *
Imi intoarce apoi spatele,indreptandu-se,cel mai probabil,spre unul dintre cele mai intunecate locuri ale acestei agentii: biroul lui.
-Sunt cuminte! strig eu de-a lungul holului,indreptandu-ma spre dragii mei colegi.Bunii mei prieteni..pe care nu mai am rabdare sa ii strang in brate intr-o lunga si calduroasa imbratisare de grup in care sa -i strang strans,strans in brate cu tot dorul pe care l-am purtat pentru ei pe tot parcursul acestei ...aventuri.
Ajung in fata usii din sticla,in spatele carora se ascund antrenamentele noastre...frumoasele noastre antrenamente.
Ii vad.
Oh..dragii pe ei! Amanda are o expresie trista,alaturi de Boris ,care sta langa ea pe ingusta bancuta din lemn,lipita de unul din peretii inalti ai incaperii.Pareau ca palavragesc ceva..ceva nu foarte placut.
Cred ca eu eram subiectul de discutie.
Axel,in schimb, statea rezemat de perete,cu privirea inecata intr-unul dintre paharele de cafea de la tonomat,pe care stiu ca le savureaza cu regularitate.
Zambetul imi apare pe buze cand trantesc usa la perete,si cu gura pana la urechi,strig la ei:
-Cine a murit?!
Toti isi atintesc privirile uimite spre mine,si intr-o secunda ii simt bratele Amandei cum ma sufoca.
-Dumnezeule,Sarah! Esti chiar tu? ii aud pe baietii in cor,dar parca ii aud putin infundat, Amanda ma strange atat de tare incat am impresia ca nu mai mi se oxigeneaza creierul.
-Esti vie! Esti vie! Esti vie! incepe ea sa ma zbuciume in stanga si in dreapta.
-Aer! Aer! Aer! articulez eu cu greu.
-Imi pare rau! imi spune ea,cu o fericire stralucitoare ,si pot atunci sa simt aerul ajungandu-mi din nou la creier.
-E..esti bine? ma intreaba Boris,privindu-ma de parca ar privi o nava spatiala in flacari.
-Mi-a fost atat de dor de voi ! le spun eu cu un glas smiorcait de copil mic si ii strang in brate cu puterea revederii.
Imi simt inima de parca ar vrea sa o ia la fuga din pieptul meu si sa inceapa sa danseze in mijlocul salii de fericire.Sunt atat de bucuroasa sa ii revad! Si,mai ales,sa ii vad cu zambetul pe buze,asa bucurosi si nelamuriti,sunt de-a dreptul adorabili.
CITEȘTI
Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare
Aksiyon,,Și când prietenii îți vor întoarce spatele fără pic de regret, când vei apăsa pe tasta de apel și nimeni nu va răspunde, când vei ajunge acasă și nimeni nu te va întâmpina - vei ști. Ți-ai ratat existența în cel mai grotesc mod posibil, va trebui...
