Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

~ Adevar si libertate ~

* Hei , spionii mei curajosi ! Am revenit cu un nou capitol pentru cartea noastra. Lectura placuta si o zi minunata ! :) *

Furie si dezamagire, confuzie si curiozitate. Asta este ceea ce simteam acum . Vantul lovindu-ma violent in fata si fumul amar de tigara iesindu-mi printre buze si amestecandu-se in atmosfera. Ori ma linistisem, ori abia acum urma sa izbucnesc cu adevarat. Imi cumparasem in graba un nou pachet de tigari de la micul magazin de cartier la care obisnuiam sa merg de cand m-am mutat aici, incercand sa imi aprind vinovatia pe care o simteam si sa ii dau foc odata cu tutunul.

Mai aveam doua strazi si ajungeam acasa, daca as fi putut numi acel loc "acasa".

Mi-am aprins tigara, dar sentimentul nu a disparut. Nici ca ma asteptam sa dispara. M-am gandit la piesele jocului pe care le aveam.

Stiam ca Martin tocmai imi daduse un mesaj mai devreme si mai stiam si ca Martin nu trimite si nu citeste mesaje niciodata, deci ceva era putred la mijloc. Ceva nu se potrivea, dar daca stau sa ma gandesc sunt mai multe care nu se potrivesc aici, si toate se restoarna in capul meu, mai nou.

Eu eram vinovata pentru starea lui Hector, desi nu eu sunt cea care l-a impuscat, eu sunt vinovata pentru moartea lui Dominic, desi nu eu l-am omorat, eu sunt vinovata pentru asasinarea reporterului, desi Amanda il trimisese la moarte de la bun inceput. Eu sunt vinovata pentru toate, desi eu nu provocasem nimic si nimic nu depindea de mine.

Si totusi eu eram cea care se simtea prost in aceasta situatie.

Poate ca facusem o greseala sau un milion de greseli. Poate fugisem de alegerile corecte sau ele se ascundeau de mine, dar eu imi doream ce era mai bine pentru toata lumea. Desi lumii nu ii pasa de ce era mai bine pentru mine. Acesta era adevaratul egoism, era din partea lor, nu a mea !

Deja eram nervoasa, pentru ca ma simteam din ce in ce mai tradata si batjocorita in aceasta poveste in care eram protagonisti.

Incercand sa ma gandesc la acea parte a mea frumoasa, blanda si sensibila si la toate faptele mele bune si sa ignor acea privire speriata si rugatoare a bietului barbat care imi tot aparea in minte din nou si din nou, am ocolit casa vecina, ajungand in dreptul vilei mele imense si inutile .

Atat de inutila incat nici macar un nenorocit de sentiment de siguranta nu imi putea oferi. Am oftat din nou, privind-o mica si neinsemnata de jos si apartinand marii sale umbre, realizand inca o data ca lucrurile materiale nu iti aduc fericirea.

Cum spuneam, mai inutila decat o cutie de carton.

Am urcat trista si resemnata cele trei scari ale verandei prafuite, si am impins in graba cheia in incuietoare.

Blocata. Blocata in stanga, blocata in dreapta. Am mormait furioasa o injuratura, gandindu-ma la cum naiba am reusit sa ma inchid inafara propriei case. Hai ca sunt chiar tare astazi.

Nu se putea sa am o zi mai frumoasa de atat, mi-am zis, moment in care usa s-a deschis brusc in fata mea, lasandu-ma nelamurita , cu cheia inca in mana.

Martin isi facu brusc aparitia in dreptul meu, privindu-ma binevoitor si speriindu-ma de moarte, stand in pragul usii cu mana pe clanta.

- Era descuiata ! ma informeaza acesta ,zambindu-mi prietenos, iar eu m-am strambat din reflex.

- Era sa fac infarct. il informez si eu la randul meu, la fel de entuziasmata, ocolindu-l si intrand in casa.

Intr-adevar, imi aminteam foarte clar ca ii dadusem acum ceva timp o copie a cheii mele, iar in momentul acesta chiar regretam aceasta proasta alegere. Chiar daca eu si Martin imparteam totul dintodeauna, chiar daca niciodata el nu tinuse ceva doar pentru el si nici eu doar pentru mine, de data aceasta parca simteam nevoia de a avea ceva personal. Imi doream pur si simplu sa fiu singura cu gandurile mele, fumand tigara dupa tigara si cautand solutiile problemelor pe care le am , de una singura, intre acesti patru pereti .