Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

»Adevaruri rostite in noapte«

*Lectura placuta, spioneii mei curajosi !*

Noaptea cazuse peste noi asemeni unui val negru, golind incetul cu incetul holurile nesfarsite ale A.S.I -ului si oferindu-mi mie adapostul intunericului. Vechea mea camera in care imi dusesem viata ca recrut era chiar mai pustie si mai rece decat o lasasem, si totusi inca imi trezea atat de multe amintiri . Stateam intinsa in patul scund si tare, privind tavanul si facandu-mi tot felul de ganduri . Mama nu m-a vrut niciodata, nu inteleg de ce imi facea acum probleme. In acelasi timp imi veneau greu sa cred ca ne-am intalnit complet intamplator si nu fusese nimic pus la cale inca de la bun inceput. Vietile noastre nu se puteau intersecta pur si simplu dupa atat de multi ani, sau cel putin eu nu credeam asta, desi eu fusesem dintotdeauna acel unu la un milion, in toate situatiile de viata. Care erau sansele sa ma nasc intr-o inchisoare ? Va invit sa discutati cu un milion de persoane si apoi sa ajungeti la mine din nou, veti vedea ca sunt singura cu un asemenea noroc (cel mai probabil ). Eram totusi, confuza. Soarta se tot juca cu mine de o buna perioada de timp, si nu era deloc un joc amuzant. Cel putin, nu si din punctul meu de vedere.
Diverse imagini imi dansau prin minte, iar ticaitul ceasului acela din vina caruia intarziam in fiecare dimineata la antrenamente ma aducea incet dar sigur in pragul disperarii. Era ora unu si jumatate cand m-am ridicat din pat si am decis sa imi fac curaj sa ies in mica mea aventura nocturna. Nu se anuntase nici o misiune importanta in noaptea aceasta, deci nu vad motivul pentru care agentii ar mai fi inca aici. Elisabeth cel mai probabil era alaturi de Hector in salon, caci inca facea recuperare si avea sa continuie cu asta o buna perioada de timp, iar noaptea avea nevoie de o odihna zdravana. Martin dormea cu siguranta, alaturi de colegii sai, iar Jacke cu certitudine si-a terminat treaba pana la aceasta ora si a plecat acasa sa o hraneasca pe Faith.
Am deschis usa, si o liniste placuta m-a intampinat. E ok, mi-am zis. Sunt in siguranta, deocamdata.
Am continuat sa merg incet, si imediat ce am ajuns in Sala Comuncatiilor , un zgomot necunoscut ma determina sa ma opresc. Usa biroului comandantului se deschise cu repeziciune, iar eu m-am ascuns in graba dupa peretele inalt.
Jacke iesi incet, imbracandu-si cu lejeritate haina neagra si parand de-a dreptul extenuat. Gulerul camasii ii era desfacut, iar expresia chipului ii era obosita. Speram doar sa nu ma observe pentru ca nu stiam ce scuza ridicola as putea inventa. Le consumasem pe toate pe vremea cand eram recrut si practic, traiam de la o minciuna la alta minciuna.
Mi-am asezat degetele mainii peste buze, avand impresia ca asta imi va incetini ritmul respiratiei, pentru ca in aceasta liniste completa si absoluta incepuse sa imi fie teama ca pana si bataile inimii ma vor da de gol. Soneria telefonului lui Jacke rasuna insa la un moment dat, spulberand efectiv acea nobila tacere, facandu-ma sa tresar ca arsa. M-am pitit mai bine dupa perete, cand brunetul raspunse cu repeziciune si puse telefonul la ureche. Ma intrebam cine l-ar putea suna la o asemenea ora si ce anume poate fi atat de important.

- Cum merge ? il aud intreband cu seriozitate si imediat am ciulit urechile.
- De cand ? Cum de ati lasat sa se ajunga atat de departe ? s-a rastit, incepand o plimbare nervoasa prin imensa incapere. Si-a trecut in graba o mana prin parul des, oftand exasperat. Ma facea din ce in ce mai curioasa, stiam ca in continuare imi ascunde unele lucruri si ca niciodata nu voi putea fi la curent cu tot ce se intampla in viata lui, insa ma intrebam uneori de ce el poate stii totul despre mine fara acordul meu iar eu sunt nevoita sa trag cu urechea la conversatia lui telefonica pentru a afla unele lucruri, si pe acelea doar pe jumatate.
- V-am dat ordine clare, nu stiu ce anume nu ati inteles. Deja a gasit-o, s-a apropiat prea mult. Periculos de mult. Eliminati-l. a ordonat cu hotararea sa de neclintit, iar intrebarile deja incepura sa isi faca de cap prin mintea mea. Cine pe cine a gasit ? Si cine trebuia eliminat ? Am incercat sa ma calmez, gandindu-ma ca Jacke este responsabil de misiuni din intreaga lume, asadar putea fi vorba despre orice in discutie. Gandul imi zbura fara sa imi dau seama la mine si mama, dar nu totul se invartea in jurul meu si intelegeam asta. Plus ca pentru prima oara, nu vreau nici un ajutor pentru ca de data aceasta era ceva personal, legat strict de mine, de trecutul meu tumultos si de familia mea destramata. Nici Jacke Deville, nici A.S.I-ul, nici nimeni altcineva nu avea dreptul sa priveasca pe furis pe gaura cheii, in camera obscura si vesnic incuiata in spatele careia era Sarah Mia Clark, cea pe care toata lumea a dat-o uitarii . Si asa avea sa ramana, o umbra uitata in bezna unei camere incuiate. Pentru binele tuturor, nu doar al meu in mod special.