Il priveam confuza, crezand ca aceasta este doar o gluma proasta pe care o face pe seama mea. Ceea ce,din nou,era extrem de ciudat, intru-cat Jacke nu glumeste niciodata.
-E numele tau ! Jacke Deville,mai stii? il intreb eu, privindu-l dezorientata.
Raspunsul sau insa, intarzia prea mult sa apara. Ingrijorator de mult.
- Buna,eu sunt Sarah, ne-am mai intalnit? il intreb eu pe un ton rastit, sigura fiind ca ma ia peste picior.
- Nu,nu mai stiu! Chiar nu stiu despre ce vorbesti! imi raspunde el,
pe acelasi ton . Si cel mai rau,este ca am groaznicul sentiment ca este sincer .
Uimita si ingrozita ,imi dau seama ca nu glumeste.
Era pierdut,confuz, de parca tot ce vede acum este o noutate,de parca eu sunt o straina, de parca ar fi strain de propria persoana.
- Tu esti Jacke Deville! Esti mentorul meu, iar eu sunt eleva ta, Sarah ! Daca este vreun joc,inceteaza, nu imi place ! Ma sperii ! Revino-ti,te rog!
Dar el parea mai speriat decat eram eu. Ceea ce ma speria si mai tare.
- Mentorul tau ? Nici nu te cunosc, inceteaza tu ! Lasa-ma in pace! imi ordona el, ocolindu-ma in graba si iesind pe usa. Expresia mea probabil spunea totul . Un singur cuvant ma putea caracteriza in acest moment : pierduta.
Incercand sa-mi alung privirea tampa de pe fata, ma grabesc in urma lui. Mergea repede , facand slalom printre agenti ocupati,parca incercand sa isi regaseasca mintea, gandurile si amintirile ravasite,haotice. Parea atat de...devastat si vulnerabil, o stare in care nu l-am mai vazut,o stare in care nu imi place sa il vad,si o stare din care trebuie sa iasa.
-Dumnezeule!...Ce ...ce este locul acesta? intreaba el,oprindu-se brusc, studiind ,plin de uimire, imensa,luminoasa si extrem de sofisticata Sala a Comunicatilor.
Intr-adevar, Sala Comunicatilor este ca un mic coltisor din Las Vegas. Foarte luminos, luxos, si plin de oameni falsi, pentru care banii reprezinta singurul si inegalabilul farmec al vietii.
Reusind sa il ajung din urma, il prind de umar,asigurandu-ma ca nu il scap din ochi sau ca nu o ia la fuga. Nu stiu ce anume l-a adus in aceasta stare, dar un lucru stiu cu siguranta : orice i s-ar fi intamplat, l-a afectat intr-un mod grav...iar cei din A.S.I nu trebuie sa afle. Sub nici o forma ! Daca s-ar afla de aceasta...vulnerabilitate, el ar deveni veriga slaba. Ar deveni un agent slab,in ochii superiorilor. Iar ei nu accepta slabiciunile,fie ele si temporare. Exact precum animalele salbatice , ce isi abandoneaza puiul bolnav. Nu le place sa linga rani, le place doar sa le cauzeze. Cel putin, sper ca starea lui este una temporara.
Tresare, indreptandu-si ochii disperat spre mine.
Pupilele ochiilor sai albastri marin devenisera dilatate, albicioase si expresia chipului sau devenise una stranie,palida si bolnavicioasa. Era speriat . Era ca un copil mic,ce s-a ratacit de parintii lui, intr-un mare haos iar acum se afla singur intr-un loc strain si infricosator, inconjurat de multi necunoscuti urati.
I-am putut simti confuzia,teama si disperare in clipa in care,cu un glas subtiat, mi-a adresat o intrebare. Doua cuvinte ,un milion de stari.
-Unde sunt ?
Continuam sa il tin de umar. Mi-era teama sa nu il pierd, sa nu se panicheze,sa nu faca vreo criza sau orice altceva la care eu nu ma astept.
El nu a fost niciodata speriat, prin urmare eu nu stiu sa il linistesc.
-Ai fost aici de zeci de ori. Vii aici in fiecare zi, vii dimineata devreme si pleci seara tarziu,doar incearca sa iti amintesti, suntem in Sala Comunicatilor. incerc eu sa il lamuresc, straduindu-ma sa nu ii arat spaima din glas. El este cel calm dintre noi doi,eu nu sunt obisnuita sa trebuiasca sa il linistesc,intr-cat el este mereu linistit. Eu nu sunt pregatita sa imi asum rolul de om calm. Nu si acum.
CITEȘTI
Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare
Action,,Și când prietenii îți vor întoarce spatele fără pic de regret, când vei apăsa pe tasta de apel și nimeni nu va răspunde, când vei ajunge acasă și nimeni nu te va întâmpina - vei ști. Ți-ai ratat existența în cel mai grotesc mod posibil, va trebui...
