Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

~*~Vreau doar sa pleci ~*~

* Va doresc lectura placuta, micii mei spioni! Insist sa cititi acest capitol acompaniat de melodia de la media, vreau sa fie acel efect dramatic. Enjoy! *

Trei strazi in care am condus in zig zag, printre gloante, ca intr-un labirint in care eram atacata din toate directiile si din care nu mai aveam scapare.

Se pare ca agentii A.S.I primisera ordine foarte serioase si clare cu privire la eliminarea mea , chiar mai repede decat m-as fi asteptat, dar Hector nu pierdea deloc timpul. Dupa viteza maxima pe care au adoptat-o in timpul scurtei dar antrenantei noastre urmariri, si dupa poate sutele de gloante irosite pentru a ma nimeri, as putea jura ca eliminarea mea a devenit o adevarata prioritate pentru Hector. Sunt atat de flatata ! Cineva ca el, sa isi bata capul cu nimicuri ca mine? Ma simt atat de importanta, votati-ma presedintele cu drepturi depline asupra universului!

Frumoasa masina a lui Elisabeth fusese nimerita de cateva ori, iar eu era sa fac accident de vreo patru. A patra oara insa, a fost vina taximetristului , nu a grabei mele excesive sau a disperarii lor sa ma prinda. Nu am idee care a fost momentul in care Eli a adus masina in spatele casei mele, si de fapt nici nu stiam ca are masina, dar ce mai conteaza ?

Ii pierdusem, sau cel putin ,asta imi doream sa cred si asta speram , de vreo doua strazi si eram tot mai aproape de adresa lui Jacke Deville , spre care conduceam cu viteza maxima permisa de masina. De salvatoarea mea masina. De fapt nu a mea. Detalii.

Am recunoscut imediat vila sa impunatoare, protejata de un frumos gard viu decorat cu micuti stropi jucausi de ninsoare.

Am parcat chiar in dreptul acestuia, si am privit de zece ori in toate directiile inainte sa imi fac curajul necesar sa cobor , pentru ca ei puteau fi inca aici, inca ma puteau pandi fara ca eu sa imi dau seama , din vreun colt intunecat si in mai putin de o secunda sa reporneasca macelul. Ca doar de asta erau spioni, nu ?

Incet, si cu inima batandu-mi exagerat de tare in piept, am facut un prim pas spre iesirea din masina, urmat de inca cativa, si iata-ma afara complet descoperita si fara nici o aparare. Pentru ca trecusera deja cinci secunde si inca nu incercase nimeni sa ma impuste, am rasuflat usurata. Se pare ca intr-adevar scapasem de ei, si eram in siguranta cel putin momentan. Caci ei se puteau intoarce din clipa in clipa.

Cu pasi timizi, m-am indreaptat spre usa, si chiar in momentul in care am ajuns in dreptul acesteia, m-am oprit. Caci mintisoara mea a inceput sa ma intrebe tot felul de lucruri.

Eu chiar facem asta ? Chiar bateam la usa unui agent A.S.I ,pentru a scapa de A.S.I ? Dar el nu era un simplu agent, nu-i asa? Chiar puteam avea incredere in el, sau doar imi doream sa pot ? Nu ma puteam lasa controlata de dorinta aceasta ca el sa fie de partea mea ,pentru ca eu eram mai constinenta ca oricine ca dorintele nu se prea implinesc. Nu, nu sunt o persoana optimista. Nu mai sunt.

Dar razboiul meu incepuse, iar acum ce as mai fi putut face ? Puteam sa ma intorc acasa? Normal ca nu. Puteam sa ma duc in agentie? Desigur ca nu puteam. Puteam merge la oricine altcineva ? Nu, nu puteam pentru ca nu mai aveam pe nimeni.

Eram singura pe frontul acesta, la inceputul unei lupte nedrepte , si singurul lucru pe care il mai puteam face era sa sper ca am reusit sa imi fac un aliat. Unul singur macar, singurul de care aveam nevoie.

Dar la urma urmei, nu el a fost cel care mi-a smuls pistolul din mana mai devreme ? Nu el il salvase pe Hector ? Puteam pur si simplu sa ma risc astfel?

Riscul era insa singura mea optiune, asa ca mi-am adunat din nou tot curajul de care dispuneam si am sunat scurt la usa lui. Ce se putea intampla? Si imediat ce mi-am pus aceasta intrebare, mi-am dat seama ca nu imi doream raspunsul.