Asasini cu ochi albaștri - 1.Spionaj si alte belele - În editare

» Furia valurilor «

* Lectura placuta va doresc, spionii mei ! *

Fiori reci de durere imi strabateau fara mila intreg corpul, iar pleoapele imi erau exagerat de grele. Ma simteam paralizata pur si simplu, orice vaga urma de putere ma parasise complet. Ochii imi erau strans inchisi, iar realitatea imi parea o iluzie, un miraj, un joc neutru de nuante intunecate si violente, razbunatoare si agresive. Imi parea practic imposibil sa ma trezesc, sa deschid ochii catre lumea reala. Ce ar fi fost daca as fi cazut definitiv prada unei bezne definitive si eterne ? Aveam sa mai ranesc si atunci alti oameni, ori sa fiu eu insami ranita ? Exista durerea si in acel loc de neatins si de neinchipuit ? Ma temeam de gandul ca incepusem sa percep moartea ca pe o eliberare ci nu ca pe un esec ori pedeapsa. Insa, ceea ce tot auzisem de-a lungul modestei mele vieti era cum nu se putea mai adevarat. Durerea chiar schimba oamenii. Iar eu tocmai cunoscusem o durere suprema.

Imi simteam oasele trosnindu-mi, capul urmand sa imi explodeze, linistea aceasta absoluta incercand sa ma surzeasca. Nici macar nu stiu cate ore sau poate chiar zile trecusera de cand fusesem descoperita, stiu doar ca ma simteam parca mai pierduta ca niciodata, si nu putine fusesera momentele in care ma simtisem astfel. Nu puteam zari mult ravnita lumina de la capatul acestui tunel al suferintei, puteam doar sa zac si sa scancesc din cand in cand, pe masura ce, incetul cu incetul, reveneam la viata.

Imi doream ca cineva sa imi explice ceva, orice, cat este ceasul ori unde ma aflu, daca inca traiesc ori am fost ucisa in camera aceea. Si nu eram singura, in ciuda faptului ca ma simteam pustiita si abandonata, goala si uitata de toata lumea. Simteam ca nu eram singura, presentiment ce mi se dovedi indata ce am simtit o usoara atingere pe spatele amortit. Varfurile degetelor cuiva se plimbau jucause pe suprafata pielii mele atat de dureroase in momentul de fata, oferindu-mi o stranie senzatie de neliniste si stres excesiv. Trebuia sa vorbesc cu Jacke, asta este ceea ce trebuia sa fac. Trebuia sa ma ridic in capul oaselor subrede si sa imi gasesc casca, pentru a lua legatura cu A.S.I-ul. Trebuia sa ies de aici atat timp cat mai puteam sa ies in viata. Asta doar in cazul in care nu era deja prea tarziu in ceea ce ma priveste.

Intunericul parea ca incepe sa se mai risipeasca din privirea mea, si incetul cu incetul am reusit sa ma trezesc la realitatea aceasta ciudata si confuza. Voci haotice si fraze fugitive imi treceau pe langa urechi cu o incredibila repeziciune si nu reuseam sa inteleg mai nimic. Un oarecare miros de spirt se facu resimtit in aerul greu, iar in clipa in care un material moale, umed si rece imi atinse una dintre ranile inca deschise de pe spate, am simtit cum flacari malefice ale suferintei pure ma invaluira si aproape ca am reusit sa sar, dand cu capul de capul altcuiva si scancind neajutorata si indurerata pentru a imi exprima nemultumirea si durerea.

- Usurel, scumpo, nu iti fac niciun rau. am auzit un glas feminin, gutural si serios facandu-ma atenta, si imediat m-am speriat, nestiind ce se intampla. Ignorand durerea nimicitoare care ma tintuia cu incapatanare la pamant, m-am ridicat in genunchi si mi-am fixat privirea asupra femeii roscate din dreptul meu. Mi-a luat cateva clipe pentru a imi da seama ca o mai vazusem undeva pana acum, desi nu mi-am amintit pe loc unde anume. Iar intr-o fractiune de secunda, mi-am amintit ca aceasta era detinuta aceea nepoliticoasa si rautacioasa de care ma izbisem pe holul ingust al lagarului, cea care mirosea ca un camp de tutun incendiat si purta hainele acelea largi si intunecate care o scoteau cu mare usurinta din anonimat.

Privirea aceea verzuie si tulburatoare ma fixa cu o deosebita intensitate, iar eu am ramas nemiscata, observandu-i obiectele pe care le tinea in maini, o rola injumatatita de pansamente sterile si o sticla micuta de spirt. Ma bandaja, asta era ceea ce facea si desi nu intelegeam ce motiv ar putea avea o straina moracanoasa sa ma ajute, era un gest surprinzator de frumos, mai ales pentru o detinuta considerata atat de rea si de periculoasa.

Confuza, am aruncat cateva priviri nevinovate in jurul meu si imediat am realizat ca inca ma aflam in interiorul lagarului. Desigur, unde altundeva aveam sa fiu dupa toate cele intamplate mai devreme ?