Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.9. Fugari.

*****
Dupa ce ajungem acasa sunt nevoita sa repet totul de la capat pentru restul ordinului. Mama si tata ma privesc foarte atent, parand amandoi foarte incordati. Denisse sta langa mine cu telefonul meu in mana, citind si recitind mesajul. Termin de vorbit, iar toti par foarte seriosi.
-Shaile, nu pot sa cred ca nu ne-ai spus de la inceput.
Spune mama pe un ton sever, dar vocea ii tradeaza ingrijorarea.
-Credeti ca ar trebui sa ne asteptam la un atac?
Intreaba ea privind-o fix pe Denisse.
Den ii observa privirea si inceteaza sa mai fixeze telefonul.
-De....esti ok? Ai descoperit ceva?
Denisse strange din buze, dar apoi aseaza telefonul pe masa si se ridica in picioare.
-Nu sunt sigura de asta, dar am putea incerca.
-Despre ce vorbesti?
O intreaba Jo. Denisse conlegheaza telefonul la ecranul mare, astfel incat acum pe ecran se vede mesajul. Denisse arata cu degetul un coltisor al ecranului unde se vede un triunghi mic verde, pe care abea acum l-am observat.
-Asta...inseamna ca nu au ascuns locatia de unde a fost  trimis mesajul, poate ca din greseala, ideea e ca putem descoperi unde se afla distrugatori.
Jo intervine.
-Nu cred ca ei ar lasa locatia din greseala....poate ca stiau ce faceau. Eu cred ca ei chiar vroiau sa stim unde se afla.
Mama incuvinteaza si ii face semn lui Den sa continue. Ea incepe sa tasteze in telefon, iar paginile de pe ecran continuua sa se schimbe pana cand se ajunge la o harta a  zonei de nord din Durmstang...cam unde ne aflam noi.
-Nu am reusit sa ajung la date mai exacte cum ar fi o adresa, dar cel putin stim ca se afla chiar.....aici.
Ilenia strange din buze si isi da parul pe spate.
-Si eu cred ca ne-au lasat locatia lor intentionat, cred ca e ca un semn....vor sa ne avertizeze in privinta unui atac, daca e asa...cred ca ar fi timpul sa le lasam si noi un mesaj.
Kimm o priveste atent pe Ilenia dupa care da din cap ca pentru ea.
-Trebuie sa ii inducem in eroare, sa ii lasam sa creada ca nu stim nimic de atac, ba chiar ca Shaile nu ne-a spus inca nimic de hartuirea lor. Dar, in acelasi timp trebuie sa planuim un atac inainte ca ei sa ne atace pe noi.
Mama se ridica in picioare dintr-o data si o imbratiseaza repede pe De.
-Esti un geniu.
Den zambeste si se aseaza inapoi pe canapea.
-Copii, continuati sa faceti tot ce faceati pana acum, prefacetiva ca nu stiti nimic. Noi vom pregati un atac.
Spune tata ptivindule pe Ilenia, Kimm, mama si pe parinti lui Be.
In scurt timp camera se goleste. Zack si Bel au plecat la film, iar Jo si Ryan au urcat sus sa se joace pe video jocuri. Denisse se ghemuieste pe canapea si ma priveste intens.
-Haide sa facem o mica excursie.
Spune ea sarind de pe canapea.
Stau putin pe ganduri.
-Va trebui sa sarim pe acoperisuri?
-Mnu chiar....
Ridic o spranceana, iar ea isi da ochii peste cap.
-Poate doar putin, dar asta face lucrurile mai distractive....sau preferi sa te plimbi in chiloti noaptea? Si asta ar fi palpitant.
Ma ridic si imi i-au geaca din cuier.
-Acoperisurile par foarte palpitante in momentul acesta.
Denisse se aseaza pe scaunul soferului si aranjeaza oglinzile retrovizoare ale Land Roverului 6000.
-De ce conduci tu?
-Pentru ca....pot?
Imi dau ochii peste cap si ma asez in spate unde am mult mai mult spatiu.
Denisse porneste masina si o luam tot inainte trecand pe langa diferite case, scoala si in final pe langa spitalul din N Durmstangului, astfel iesind  din oras, mergand spre E. Denisse porneste radioul  tastand pana ce gaseste un post unde se difuzeaza five seconds of summer. Incepem sa fredonam in timp ce  inaintam pe drumurile inguste si pusti din afara orasului, in jurul nostru vazanduse numai lanuri si campii intinse. Telefonul lui Den suna, iar ea raspunde in timp ce fredoneaza.
-Hey Bel. Nu, suntem plecate. Da. Ok. Cum a fost filmul cu Zack? Tare. Intetrsant. Ok. Pa.
-Crezi ca se vor supara cand vor afla ca ne-am indepartat fix acum cand ne-au spus sa stam in siguranta?
-Cui ii pasa? In plus, suntem in siguranta...tu imi pazesti spatele , iar eu il pazesc pe al tau....nu te baza pe mine prea mult, ok?
Chicotesc si ma intind sa schimb piesa.
-Mai exact, unde mergem?
-Din nou...cui ii pasa?
Raspunde ea legananduse pe muzica in timp ce conduce. Ridic din umeri si ma intind pe bancheta jucanduma pe telefon, in timp ce vizualizez toate contactele mele si  le schimb numele in unele ciudate pe care doar eu sa le inteleg, observ numarul lui Ryan.
-Marioa cart?
Raspunsul vine aproape imediat.
-Mario bros.
-Cine castiga?
-Jo, dar asta doar pentru ca telecomanda mea nu prea mai are bateri.
-Te cred pe cuvant :)
Imi trimite un emoticon cu limba scoasa dupa care nu imi mai raspunde. Denisse accelereaza  si deschide fereastra, iar in masina patrunde un curent rece si placut.
-Ok, ce vrei sa facem? Mergem cu viteza lumini inca o ora pana se intuneca dupa care intram prin efractie in cea mai inalta cladire din Durmstang ? Esti deacord? Da sigur ca esti.
Mai accelereaza putin, iar eu deschid fereastra de pe acoperisul masini si ma catar sus. Vantul imi sufla parul in toate partile si imi e si frig, dar cui ii pasa? E o senzatie prea placuta pentru a lasa aerul rece sa ma drranjeze.
- Si eu vreau  sa fac asta, haila volan.
Intru inapoi in masina si i-au controlul volanului in timp ce Denisse trece in spate.
-E cel mai tare lucru din lume!!!
Tipa ea de afara. Chicotesc si nu observ cerbul ce iese dintre copaci fix in fata mea. Tip cat de tare pot si virez in ultimul moment facand-o pe Den sa cada pe bancheta din spate.
Masina e de neoprit, iar franele nu ma asculta, asa ca ne indreptam tipand spre cel mai mare copac din zona. Ma arunc in spate in ultimul moment inainte ca impactul sa ne zguduie toate organele interne. Crengile copacului intra prin parbriz, iar cioburile de sticla ne sar fix in fata. Timp de cateva minute ramanem fara glas, gafaind si privindune una pe cealalta. Denisse arata foarte terorizata, cu parul zburlit de vant si sangele siroindu-i pe frunte din cauza unei lovituri provocate de impact, dar i n rest pare foarte vie.
-Sangerezi.
Spun eu  reusind insfarsit sa prind glas. Den inghite in gol dupa care incuvinteaza.
-Si tu. Esti...
-Da...tu?
Incuvinteaza din nou si incercam sa ne dezmeticim. Denisse incearca sa deschida usa, dar aceasta pare blocata.
-O nu. NU.NU!!!
-Ce e?
Intreb eu incercand sa estimez daunele. Inafara de faptul ca prin parbriz se ramifica trei crengi groase....nimic grav.
-E blocata....
O privesc fix cautand urma unui zambet, dar e clar ca nici ei nu ii arde de glume.
-Shaile....usile s-au blocat la impact!
O privesc fara cuvinte si oftez.
-Ce facem acum?
Ma intreaba ea calmanduse putin.
-Crezi ca cerbul e bine?
Ma priveste cu cea mai furioasa fata posibila si ridica mainile in aer.
-Cui naiba ii pasa de cerbul ala afurisit? Din cauza lui ne aflam in situatia asta!!
Strang din buze si imi caut  telefonul, pe care il gasesc din fericire nevatamat sub bancheta.
Linia de semnal e destul de slaba, dar cred ca reusesc sa dun pe cineva.
-Ce faci? Intreaba Den.
-Ii sun pe parinti mei.
-Nuuuu....ne vor mustra, am furat masina si am fugit fara sa spunem nimuc dupa care am facut si un accident, crezi ca ne vor duce pur si simplu acasa ne vor mangaia parul si ne vir da ciocolata calda? Eu nu cred.
      Strang din buze, dar are dreptate nu ii pot suna pe mama si tata, ce ar trebui sa le spun?
" Hei,  probabil ati observat ca am disparut, ei bine am facut un accident teribil, iar acum suntem blocate...bu stim unde, ziua voastra a fost buna?"
-Bel?
-Nuci nu te gandi...va rade pe cinste de noi.
Nu stiu unde gasesc forta de a chicoti, iar ea scoate un zambet mic.
-Ii sun pe baieti.
Spun eu intr-un final, iar ea nu se opune.
Formez numarul lui Ryan pe cars il stiu din cap, dar dupa al treilea  apel tot nu raspunde asa ca il sun pe Jo.
-Hei Shay, ce faci?
-Pai...
Denisse imi zmulge telefonul din mana si incepe sa ii relateze totul pe un ton disperat.
-Ce? Sunteti bine? Unde sunteti?
-Nu stim...in...padure cred? Nu...nu..ăm..
Am nevoie de o imbratisare, te rog gasestema!!!
Tipa ea, iar Jo amuteste. Ryan prea telefonul.
-V ebim dupa voi, stati calme. Aveti semnal?
-Slab.
-Ok, va sunam din cand in cand ca sa ne descrieti drumul pe care ati mers.
Inchide telefonul sau poate ca am pierdut semnalul ,ideea e ca am ramas singure in liniste, in timp ce  intunericul a inceput sa coboare.