Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.45. Trezirea

*****
Deschid ochii dimineta, sau cel putin cred ca e dimineata si ma ridic in genunchi inca putin ametita de la somn. Imi indrept privirea spre Ryan..
Ryan.Ryan.Ryan...
Inca nu am de gand nici sa ma gandesc la posibilitatea ca el sa nu se trezeasca. Imi ravasesc parul murdar de sange uscat si praf...mult praf. Doamne...unul dintte lucrurile pe care le vrrau cel mai mult acum, e un dus. De la persoana care face dus cel putin o data pe zi am ajuns sa dorm pe o podea prafuita. Ma tarasc pana la scari si le urc, treapta dupa treapta, pana in capat. Ma asez pe untima treapta si imi cobor privirea pana la nivelul tocului usi, de unde intra lumina pe sub usa, astfel incat pot zari papuci oricui ar trece pe aici...nu stiu cu ce ma ajuta asta, dar ce altceva as putea face intr-o temnita? Imi lipesc obrazul de podea si zaresc in penumbra o pereche de cizme lungi, negre cu toc..nu stiu daca sunt si alte femei in cladire...cred ca sunt si distrugatoare, dar ceva imi spune sigur ca acestea sunt cizmele Kirei. Pasi ei eleganti si decisi se opresc in dreptul usi. Imi simt inima bubuind in piept. Mi-o imaginez pe Kira cu clanta in mana, ezitand pentru a o deschide...dar nu o face. Se indeparteaza incet, iar de data aceasta pasi ei nu mai sunt asa decisi si siguri pe sine. Mai raman spionand o vreme coridorul gol, iar apoi ma intorc la intunericul temnitei. Cobor treptele cate doua o data simtinduma slabita dupa jumatate dintre ele. Stomacul ma doare ingrozitor, cea ce imi aminteste ca nu am mancat de mult timp... iar gandinduma la ultima data cand am mancat imi amintesc si ca nu am idee de cat timp ma aflu aici... mie mi se pare ca a trecut chiar mai mult de o luna, dar sunt sigura ca o estimatie corecta s-ar rotii in jurul unei saptamani...poate mai putin, dar stresul, furia si frica m-au ajutat sa uit si sa suport foamea si setea...desi daca estimatiile mele sunt corecte, nu cred ca mai pot trai mult fara apa.
-Shay...
Aud eu un mic murmur slab si lipsit de voce. Deodata toata oboseala dispare si incep sa alerg scariile in graba, ajyng jos si ma arunc langa corpul lui Ryan.
-Sunt aici...sunt aici, Ry...nu plec de langa tine.
Ochii lui se deschid larg, pleoapele dezvelind pietrele violete pe care le cunosc atat de bine, doar ca acum e ceva diferit in ele, nu sunt opace si uniforme ca de obicei ci arzande cu o sclipire criminala, ca o flacara invincibila, in acelasi timp afascinanta, emotionanta si minunata, dar si distrugatoare, criminala si acra.
Imi ingrop mana in buclele incalcite ale lui Ryan si imi apropi chipul de al lui, lipindumi fruntea de obrazul sau.
-Te rog...te rog raspundemi!
Atunci mana lui o stramge pe a mea cu toata puterea pe care o are, facand un mic zambet sa imi apara pe chip.
-Sunt...bine.
Murmura el nu foarte convincator.
Ryan se zbate putin incercand sa se ridice, dupa care il ajut . Se razama cu spatele de perete si imi face semn sa ma apropiu. Il ascult sia asez alaturi de el. Ryan ma prinde de mana , iar cu cealalta mana imi tintuieste barbia astfel incat sa il privesc fix. Imi zambeste trist si lipsit de forte.
-Ce ti-au facut?
Il intreb cu o jumatate de voce.
Ryan tuseste si un mic siroi de sange ii curge in jos pe barbie. Il sterg cu maneca mea si ii mangai un obraz.
-Eu...ne-au descoperit...
Tuseste inca o data, iar un spasm il face sa isi bata capul de peretele tare.
Il trag spre mine, facandul sa se intinda cu capul in bratele mele.
-Cine? Cine va descoperit? Si..ceai exact faceati...
Intreb eu confuza.
Ryan incearca sa zambeasca strengar, desi nu cred ca e momentul potrivit.
-Mia fost dor de intrebarile tale stupide. Ma incrunt la el strangandul de mana si mangaindui obrazul cu cealalta.
-Dupa cum ti-am spus...am fost chemat pentru a face parte dintr-o alianta, ce sa ii ajute pe raniti in lupta si sa incerce sa pastreze pacea, dar cea ce credeam nli o mica neintelegere...a devenit razboi.- face o pauza pentru a lua aer si a inchide ochii strans in timpul unui spasm dursros. -
Razboiul a sosit, Shailene...el...el a murit din cauza mea si...atunci distrugatori ne-au gasit.. m-au luat cu ei si au incercat in toate felurile sa ma faca sa divulg numele celor din aceanta si secretele acesteia...dar nu au reusit.
Murmura el mandru de sine.
-Cine a murit?
Intreb eu cu voce mica, incercand sa nu il ranesc mai tare.
Ryan tremura putin si inchide ochii.
-Clark...oh..avea doar cinsprazece ani...el..., el era asa inspaimantat, i-am promis ca l-as fi protejat, dar...eu..in lupta nu am reusit decat sa ma gandesc la tine...la...tine, Shay..la ce ti s-ar fi intamplat daca eu as fi murit...sufletele noastre...daca ai fi patit ceva nu mi-as ierta-o niciodata...eu...
Se intrerupe in mislocul unui spasm, dupa care ramane in liniste, in timp ce eu ii sterg lacrimile cu maneca mea.
-Daca a murit...nu e vina ta.
Ii murmur eu langa ureche.
-Ba sigur ca da...eu.. .eu i-am promis..
Ingaima el tremurand si sughitand.
Imi musc buza nemaistind ce sa ii spun.
Ryan imi face semn sa imi apropiu chipul de el. Ma aplec spre el incercand sa nu pierd nici un cuvant din ceea ce spune, dar el nu murmura decat un cuvant, un singur si simplu cuvant. Un nume...al meu.