Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.42. Kira Shappe

****
Niste umbre intetosate se misca cu incetinitorul deasupra mea, voci, auzite de departe, neantelegibile, imi murmura in urechii, imi simt nasul infundat si gura uscata. Imi simt capul pulsand si corpul greu afundand parca intr-o apa profunda si rece ca gheata.
Simt fiecare picatura de sange curgand prin vene si fiecare respiratie imi provoaca o durere infundata in piept.
-Se va trezi incurand, pupilele devin dilatate.
Aud un murmur de departe. Incerc sa imi framant mintea in cautarea unei amintiri, orice fel de amintire, dar imi simt capul amortit...gol. Incerc sa deschid ochii, dar deodata mi se pare un gest atat de complicat....de imposibil, ca si cum cineva mi-ar fi cusut pleoapele cu un fir subtire. Simt ca incercand sa ma trezesc ma afund mai tare intr-un abis. Ca si cum m-as zbate pentru a nu ma ineca, astfel afundanduma tot mai adanc, fiind impinsa tot mai jos de un curent rece.

******
Ma uit in jur. Oameni dansand, o muzica lenta si calma rasunand, mese lungi frumos impodobite, copaci inalti si aleei de pietre perfect rotunde, de diferita culori si marimi. Port o rochie lunga, verde zmarald, simpla dintr-un material fin si racoros. Am parul strans sus cu o agrafa, cea ce ma face sa imi simt capul greu de fiecare data cand il misc. Ma trezesc alergand pe una din aleeile cu pietre, indepartanduma de restul oamenilor captivati de admosfera festiva si eleganta. Continuu sa privesc in spate cu inima bubuind, dar nu vad nimic..decat intuneric. Ma rotesc inapoi in fata, alergand, cu capaci parca miscanduse deodata cu mine, dar in directia opusa. Ma simt confuza, speriata si nervoasa in acelasi timp.
Ce am facut? De ce trebuie sa fie asa? Sunt intrebarile ce mi se rotesc prin minte. Alerg pana ce picioarele imi tremura necontenit si cad la pamant. Atunci imi apare ea in fata.
-Trezestete!!

*****

Tresar speriata si sar in picioare privind in jur confuza. Nu mai sunt in pivnita inbacsita in care ma asteptam sa ma trezesc. Un pat de spital cu sarsafuri albe si o masuta din lemn , invechita cu o cana de apa asezata pe ea sunt singurele obiecte de mobilier prezente in incapere. Pereti sunt acoperiti cu placi de marmura alba ce face ca incaoerea sa fie racoroasa, iar in capatul incaperi, se afla o mica fereastra, intredeschisa, cu perdele albe cu modele rosi intortocheate pe ea. Pasrsc spre o usa de lemn de culoare deschusa si dau sa invart clanta, de o forma sferica si intortocheata ca si carapacea unui melc. Usa e incuiata pe dinafara.
Simt putina ameteala si greata, asa ca ma asez inapoi pe pat si i-au o inghititura din apa de pe noptiera. Unde sunt? Amintirile incep sa mi se invarta din nou prin cap si atunci imi amintesc....sediul!! Scuip apa afara cu dispret....cine stie ce au pus in ea.
Ma indrept spre fereastra incercand sa observ unde ma aflu, dar tot ce vad e o alta uncapere...asta e dubios. Incaperea la care ma uit e indentica cu cea in care ma aflu, dar goala. Aud un clinchet in spatsle meu si ma invart repede cu fata spre usa. Inima imi sta in loc si genunchi devin de gelatina.
-Buna Shay....mi-a fost dor de tine...
Ingaima o voce sarcastica si inganfata, dar maj ales malefica.
-Tu....ce vrei de la mine?
Intreb eu cu rasuflarea taiata.
-Dupa atatea eforturi....insfarsit te am aici...la degetul meu mic si nu te voi mai lada sa scapi.
Kira afiseaza un zambet malefic si triumfator, se aseaza pe pat si isi adeaza un picior peste celalalt.
-Ma gandeam ca aivrea sa discutam putin. Acum ca poti spune adio alegerilor tale...
Inspir si expir sacadat cu pieptul in flacari. Vrea sa discutam? Nu am nimuc de discutat...ea vrea doar sa ma ucida.
-Nu te-ai ganditniciodata ca alegerea mea ne-ar putea salva?
Intreb eu incercand sa castig timp.
Kira rade , un ras cristalin si rautacios. -Alegerea ta? ...sa fim seriosi...tu ti-ai lasa viata in mainile unei copile?
O privesc gandinduma la ce sa spun.
-Dar...profetia spune ca fara alegerea mea lumea se va distruge singura oricum.
Ingaim eu lipinduma de un oerete cat mai departe de ea.
Kira isi tuguie buzele si schimba piciorul pe care iai tinea greutatea.
-Tu nu sti nimic!- tioa ea deodata furioasa- Oricum...de ce ai prefera sa risti distrugerea lumi in loc sa mori? In locul tau m-as lasa ucisa.
Auzind cuvintele ei imi dau seama ca e ceva despre care vreau sa discut cu ea.
-Cine esti de fapt? De unde naste toata ura pe care o ai pentru mine!
O intreb eu pe jumatate tipand. Kira se incrunta si se face liniste pentru cateva secunde timp in care ea proceseaza intrebarea.
-Chiar vrei sa sti cine sunt de fapt?
Intreaba ea deodata calma.
Ingaim un "da "sec si incuvintez facanduma mica intr-un colt.
-Sunt mama ta biologica.