Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.47. Un nou plan.

*****
Fixez podeaua cu privirea si ma gandesc la ce am facut. Tocmai mi-am tradat familia, parinti, sora, prieteni, toti cei ce cred in mine. Simt o atingere usoara. Ryan ma strange in brate cu toata puterea. Odata ce il simt langa mine, lacrimile imi tasnesc. Ryan ma imbratiseaza strans si imi mangaie usor parul.
-Ce am facut?
Intreb eu mai mult pentru mine.
-Nu e vina ta, Shailene...Kira Shappe e o nenernica. Nu e vina ta....niciodata nu va fi vina ta...
Continuu sa plang cateva minute intregi, pana cand Ryan imi sterge usor lacrimile cu maneca lui.
-Ascultama...acum vor pleca toti dupa ei, va fi sansa niastra sa scapam de aici...nu inainte de ai avertiza pe ceilalti.
Il privesc pe Ryan fix in ochii. Acum nu mai ard cu aceasi intensitate.
-Ce ai de gand?
Il intreb dezlipinduma din imbratisare.
-In primul rand trebuie sa asteptam ca tot sediul sa se elibereze...cred ca vor pleca maine seara...am auzit cand Kira i-a comunicat paznicului.
-Si pana atunci?...
Intreb eu scombusolata.
-Vom astepta in temnita...unde vor crede ca nu putem iesi.
Spune el decis. Paznicul intra in incapere iar Ryan se lipeste de mne intr-o imbratisare.
-Lasa-ma pe mine sa rezolv totul, ok?
Imi sopteste la ureche, rasuflarea lui arzandumi lobul urechi si mangainduma pe gat.
Dau din cap usor, astfel incat doar Ryan sa observe si ma dezlipesc din imbratisare.
-Haideti..am primit ordine de a va conduce inapoi in temnita voastra putreda.
Ingaima plictisit paznicul.
Ryan ma prinde de mana , iar degetele noadtre se inclesteaza. Ne luam dupa paznic si observ ca holurile sunt din nou inchise cu zbare, la fel si ferestrele si usile. Ajungem in freptul usi temnitei.
-Veti intra de buna voie sau trebuie sa folosesc forta?
Intreaba paznicul cu o ironie plictisita. -Nu va fi nevoie.
Ryan ma trage dupa el, iar usa se inchide in spatele nostru, lasandu-ne abanonati in intuneric. Ne asezam langa usa fara a ne mai stradui sa coboram scarile. Se aude clicul usi inchizanduse cu lacatul. Dupa ce pasi paznicului se indeparteaza pana la a nu se mai auzi.
-Cum vom iesi, Ryan?
El ridica din umeri.
-Avem destul timp sa ne gandim.
Ingaima el razamandusi capul de perete. Spatiul scarilor, langa usa e atat de mic incat genunchi nostri se ating usor, impartindune caldura unul celuilalt.
-Eu...trebuie sa vorbim...ma gandesc des la...tine.
Susotesc eu incet fara sa stiu ce am de gand sa spun.
Ryan isi ridica privirea. M-as astwpta sa ranjeasca batjocoritor, dar privirea lui e goala, lipsita de expresie, cu ochii arzand.
-Si eu ma gandesc des la tine. Stiu ce vrei sa spui Shay...
Il privesc drept in ochii ce sclipesc in intuneric.
-Serios?
-Da...
Simt putina ezitare in vocea lui.
-Stiu ca vrei sa ma indepartez de tine...eu...te inteleg..
-Nu! ...Ryan, eu nu..
Incerc sa il opresc eu disperata, dar el ma intrerupe.
-Te rog...lasa-ma sa vorbesc...altfel nu voi avea curajul sa iti spun asta altcandva.
Vocea lui suna rugatoare si la fel de disperata ca si a mea.
-Dar ...dar eu nu vreau ca tu sa..
-Shay...inteleg...stiu ca nu simti cea ce simt eu...inteleg perfect, nu vreau sa te iblig sa simti ceva. Atunci cand te-am tradat, stiam ca fac ce trebuie pentru ca o faceam pentru tine, dar stiam si ca vei suferi...si ca probabil nu ma vei mai ierta...dar am acceptat asta.
Eram atat de inspaimantat ...singura mama pe care am avut-o vreodata m-a avandonat...eu..eu credeam ca te voi pierde si pe tine..si nu voi mai avea nimuc, dar nu e asa...eu te am oricum langa mine si...
-RYAN!!!!
Tip mai tare decat ar fi trebuit. Odata ce tip, simt ca nu voi mai putea soune nimic o vreme, simt plamani contractandumise, dar ma simt bine...Ryan tace insfarsit. Ma priveste fix si speriat.
-Nu! Cea ce spui...nu are sens. Eu voi fi MEREU langa tine...eu..am favut o greseala camd te-am indepartat, dar eram asa speriata...pentru tot...eu..alegerea mea, faptul ca nu stiam ce am de facut...credeam ca am ramas singura..ca nimeni nu ar mao fi crezut in mine vreodata.Dar acum sunt alta persoana...sunt mai puternica, sunt o luptatoare...
Ryan ma fixeaza cu ochii lui stralucitori, fara sa scoata un cuvant.
-Nu inteleg.
Ingaima el rupand linistea. - ce inseamna asta?
- Ca eu simt ceva pentru tine...ceva puternic.
Soptesc eu, iar el ramane privinduma fix. Se apropie incet de mine si imi aseaza o palma pe obraz mangainduma usor. Isi lipeste fruntea de a mea, asa aproape...atat de aproape incat ii simt rasuflarea pe fata. Buzele noastre aproape ca se ating.
Buzele noastre se ating usor, iar apoi mai apasat. Imi ingrop mana in parul lui, cret si intunecat, asa cum am vrut mereu sa fac. Ryan geme si se dezlipeste de mine usor, inca sorbinduma din priviri...privinduma cum nimeni nu o facuse pana acum.
Dupa o vreme de liniste, Ryan se ridica.
-E timpul sa ne facem un plan.