Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.40. Temnita

*****
Zack e tarat dupa un paznic in timp ce acesta ii apasa un pistol pe rana. Zack ma priveste trist si distorsionat de durere.
-Unde il duceti?...
Tip eu disperata.
-Nu iti face griji prifetico, va fi bine...mult mai bine ca tine...
Cei doi paznici chicitesc dispretuitor, iar eu il calc pe cel ce ma tine pe mine, acesta geme de durere si imi da o palma zdravana.
-Incurand nu vei mai fi asa puternica.
Ma inpinge de la spate si inaintam pe coridor. Zack si paznicul ce la legat nu mai sunt in vizorul meu. Ma zbat cat pot, dar in zadar. Ajungem in capatul coridorului, paznicul deschide o usa si incepe sa ma inpinga in jos pe scari, in intuneric...acum imi amintesc locul..e temnita unde am fost inchisa si data trecuta. Ajungem jos insfarsit, iar paznicul ma inpinge pe cimentul rece, de pe scari. Cazatura imi provoaca o durere groaznica la cap. Paznicul dispare in sus pe scari si dupa cateva minute aud usa inchizanduse.
Ma ridic in genunchi, cu spatele razamat de peretele de caramida si imi ingrop mana in parul des saten- roscat si incep sa imi caut locul dureros. Cand scot mana din par, palma mea e acoperita de sange. Firar...voi muri aici inchisa in temnita...tot mai bine decat sa fiu ucisa de Kira. Imi razam capul de peretele rece de beton si imi strang genunchi la piept imbratisandui cubratele, pentru o secunda mintea imi e goala de orice gand, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum totup ar fi bine, dar cateva secunde dupa ma trezesc hohotind cu inflacarare cu lacrimile tasnindumi si cobotandumi pe obraji in jos. Imi ingrop fata in palme si plang nebuneste fara sa ma gandesc la nimic...nici la tradare, nici la soarta mea...dar apoi intrebarile incep sa mi se invarta in minte. De ce eu? De ce trebuie sa fiu blestemata....de ce trebuie sa fie totul atat de complicat? De ce nu am voie sa am o viata propie? De ce nu pot sa am o viata normala? De ce trebuie sa fiu urata de jumatate populatie, urmarita si de un sediu de criminali, de ce trebuie sa aleg eu? Alegerea.....mda....partea cea mai rea...in timp ce eu sunt inchisa aici, acolo afara incepe razboiul final, iar eu nu am nimic in minte, alegerea mea....ce sa aleg, cum si cand? Intru in panica, inima incepe sa bata tot mai tare, simt un sentiment de neputinta si disperare, strang pumni si tip....tip cat ma tin plamani strangandumi genunchi tot mai aproape de mine. Imi ingrop capul in genunchi si imi incolacesc bratele in jurul meu. Lacrimile nu se mai opresc, iar la un moment dat renunt la a le mai sterge...oricum apar altele...tot mai multe si de neoprit. Incerc sa ma ridic in picioare, dar ametesc pe loc...poate din cauza lovituri la cap. Incerc sa pasesc incet pana in intunericul incaperi ce pare a fi foarte mare, dar dupa al doilea pas incaperea incepe sa se roteasca, imi simt ochii grei si imposibil de tinut deschisi. Ma stradui sa ma tin in picioare, dar nu imi mai dau exact seama daca sunt la pamant sau nu....nici nu imi mai simt picioarele. Incaperea devine intunecata. Simt o amereala cumplita si vederea din ce in ce mai scazuta. Imi simt stomacul greu si inima batand cu putere in piept. Simt impactul cu pamantul si apoi....nimic.

*******
Deschid ochii cu greu si zaresc podeaua acoperita cu fan. Ma simt inca ametita si simt un fior la ceafa. Imi duc degetele la spate si simt umezeala sangelui cald curgand in jos pe gat. Gem de durere si imi inghit lacrimile, imi adun toate fortele pentru a ma ridica in fund si imi razam spatele de perete. Nu stiu cat timp am fost inconstienta, dar ma simt de parca
asi fi trezita cu forta la doua noaptea chiar cand dormeam mai bine. Ameteala si camera rotitoare ma fac sa vreau sa vars. Pieptul imi pulseaza cu putere. Cine stie ce se intampla acolo afara....poate chiar acum are loc razboiul...poate incurand se vor distruge cele doua lumi si vom muri cu toti....cui ii mai pasa? Am luptat si fugit destul...eu nu mai vreau..nu mai vreau sa lupt pentru a trai...poate nu sunt o razboinica, dar sunt o supravietuitoare....am trait pana acum...fugind si ascunzanduma de cei ce nu cred in mine, ce cred ca e mai bine ca omenirea sa se distruga singura decat sa o distrug eu..., dar imi e de ajuns...nu suport mai mult...nu vreau sa fug..
Nu mai am de gand sa lupt...renunt...ma dau batuta...EU NU MAI LUPT! NU MAI VREAU SA LUPT...nu mai pot sa lupt....