Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.46. Tortura.

*****
Intunericul se inteteste , iar eu incep sa observ dn ce in ce mai putin trasaturile lui Ryan, ce doarme in bratele mele. Pieptul i se misca in sus si in jos, incet. Rasuflarea lui imi arde palma in timp ce ii aranjez suvitele de par de pe frunte. Ryan doarme de mai multe ore fara sa miste nici un muschi. Pare atat de linistit, dar stiu ca atunci cand se va trezi nu va vedea decat tristete, intuneric si frica. Aud usa din capatul scarilor deschuzanduse si pasi apropiinduse de noi.
-Am venit sa i-au baiatul.
Spune o voce dura si rece, formala, inundand camera cu glasul profund.
Ma incrunt desi stiu ca nu ma poate vedea. Nu! Ingaim eu in minte si astspt un raspuns, desi stiu ca nu m-a auzit. Dar mi-am pierdut forta pentru a vorbi, s-au a ma misca.
-Pot sa vin si eu?
Intreb, speriinduma de propia voce, slaba si aproape muta. Vocea imi suna de parca as fi aproape de lesin.
Paznicul se apropie si da sa ip traga pe Ryan de langa mine, atunci observ ca e disarmat.
-Nu!
Strig...s-au ma rog...incerc sa strig, dar scot doar un sunet strangulat.
Mi-l strang pe Ryan mai aproape si refuz sa il las sa plece.
-Nu am orimit ordine pentru amandoi.
Doar pentru el.
Arata cu degetul spre Ryan, iar chipul lui pare plictisit, in raza de lumina ce vine de la suprafata, prin usa deschisa.
-Dar, nu a spus nimeni ca nu ai voie sa ma duci si pe mine.
Paznicul afiseaza o fata disperata si ridica mainile in aer.
-Nu am de gand sa stau aici toata ziua, sa negociez cu tine...dar daca vi si tu, il cari tu pe prietenul tau lesinat.
Paznicul se indreapta sore scari si ne intoarce spatele razamanduse cu mainile incrucisate ,de perete.
-Ryan...Ryan, te rog trezrstete!!
Il palmuiesc usor peste fata, dar el nu se linteste.
-Nu avem toata ziua!
Tipa la mine, paznicul in timp ce isi analizeaza atent unghile.
Imi vine sa tip la el, cuvinte obscene, dar ce fost ar avea? Sa pierd si putinele puteri ramase pentru nimic?
Oftez si trag aer in piept. Ma ridic cu greu si il trag pe Ryan in sus cu toate puterile mele, il razam de perete fiindumi imposibil sa il tarasc. Ii asez un brat in juful gatului meu si il tarasc cu greu pana la scari. Imi e greu sa ma sustin pe mine insumi in picioare...pe amandoi imi e imposibil. Paznicul ranjeste amuzanduse pe cinste de situatia mea. Incep sa urc treptele, tinanduma de perete ,greutatea lui Ryan ma trage in spate , dar incerc sa rezist. Il scap de cateva ori pe scari si ceea ce imi vine in minte e ca ma va ucide daca ii sparg nasul. In alt moment as chicoti la gandul acesta. Paznicul isi da ochii peste cap cand ajung insfatsit in capatul scarilor.
-Insfarsit...credeam ca adorm aici.
Paznicul inainteaza , iar eu ma tarasc cu greu dupa el pe coridor. Observ ca toate usile si cotiturile sunt inchise cu zbare, poate se asteptau ca Ryan sa fie treaz si sa incerce sa fuga...poate si eu as incer a sa fug, daca nu as fi pe jumatate moarta si cu aproape dublul greutati mele in spate. Paznicul se invarte de cateva ori sa vada daca il urmarim..de parca am avea alta alegere. Greutatea lui Ryan devine tot mai mare, iar putsrile mele tot mai slabe. Il tarasc cu greu, iar apoi cad in genunchi, lasandul pe Ryan sa cada in fata. Paznicul observa si se intoarce inapoi, venind spre noi.
-Ridica-te!!
Tipa el la mine.
Incerc sa il ignor, privind fix in pamant. Gresea e asa rece si placuta. Probabil am si febra.
-Nu o sa iti repet o a doua oara.
Spune paznicul rautacios. Paznicul se ondeparteaza de mine incet si isi i-a avant. Simt o durere groaznica in coaste acolo unde piciorul paznicului ma lovit cu violenta.
-Ridica-te!
Ma ridic cu greu si cad la loc. Il i-au pe Ryan tragandui o mana pe dupa umarul meu si ma ridic incet sub ochii plictisiti ai paznicului.
-Esti pe moarte nu-i asa? Macar economisesti timpul si gloantele stapanei.
Ingaima razand paznicul, cu mainipe in buzinar. Inaintam cu greu pana in capatul coridorului. Paznicul deschide singura usa fara zbare.
-Intra!
Imi ordona cu raceala in glas.
Intru tarsainduma in incaperea puternic luminata si gigantica. Imi duc o mana la ochii din istinct, pentru ai proteja de lumina.
Ryan geme si deschide incet ochii.
-Şt...e totul bine. Nu iti fave griji. Va fi ok. ......şt ..
Il linistesc eu mangaindui obrazul in timp ce stau asezata pe gresea rece si umaculata a laboratorului. Un paznic sr indreapta spre mine si ma taraste in sus, indepartanduma de Ryan. Ma taraste in capatul opus al laboratorului prea mare pentru ai putea vedea sfarsitul. Paznicul ma tranteste pe un fel de pat, cu un singur picior in mijloc, ingust si dur, ca un pat de spital. Ma asez usor, nu pentru ca mi-ar face placere sa ascult ordinele ci pentru ca daca mai stau putin in picioare lesin. Odata ce ma asez, partea de jos se ridica incet, sustinandumi picioarele mai sus si capul mai jos. O specie de cas a metalica mi se apropie de cap. Tip si ma zbat cat de tare pot, iar atunci de pe marginile patului se ridica niste bucati rotunjite de fier, ca niste catuse ce ma tintuiesc de pat. Catusele de la picioare se inchid dureros de stramte, incep sa simt o picatura umeda si calda curgandumi un jos pe glezna.
Incerc sa ma zbat oricum dar nu pot. Casca mi se aseaza pe cap, lasand niste ace minuscule sa ma intepe. Incep aa imi simt ohii grei, dar ma stradui sa ii tin deschisi cat pot. Zaresc ca prin ceata chipul Kirei asezandumi o spevie de meduza mecanica pe piept. Ultimul meu gand e cat de mult seamana ochii mei cu cei ai Kirei.
*** ***
*** ***
*** ***
Deschid ochii brusc simtind o durere ucigatoare in cap, ca si cum cineva ar fi incercat sa il smulga de la locul lui.
Gem de durere si incerc sa ma ridic in fund, dar ceva ma opreste. Atunci zaresc catusele de la picioare si incheieturi, ce ma tintuiesc de pat.
-Insfarsit te-ai trezit.
Zambeste femeia de pe scaun. Sta picior peste picior, intr-o rochie lunga pana la gennchi, neagra cu dantela in loc de maneci. Parul blond inchis i se revarsa pe umeri. Iar ochii albastri patrunzatori sunt larg deschisi sibatenti, intr-un fel felini. Mintea imi spune ca stiu cine e persoana aceasta, dar nu reusesc sa imi dau seama de unde o cunosc...sau unde sunt...desi stiu ca sunt in sediul distrugatorilor, nu stiu ce e un sediu sau un distrugator....mintea imi e plina de goluri progunde si dureroase, ca si cum cineva mi-ar fi smuls cu firta informatiile din minte.
-Tine....bea asta.
Femeia imi intinde o cana mare, in care se afla o substanta rece ca gheata, de un albastru toxic...electric.
Nu stiu daca trebuie sa am incredere in femeia din fata ochilor mei, dar oricum nu am nimic de pierdut. I-au o gura din substanta, are un gust bun, acru, dulceag si racoritor. La prima inghitotura incep sa simt un plin de energie si forta. Nai i-au o gura si deodata imi vine in minte un nume. Kira. Beau toata cana fara sa respir o singura secunda si astept.
-Ce mi-ai facut?
Informatiile incep sa imi inunde mintea.
-Nimic...inca. Doar ti-am dat o potiune pentru amntire.
Murmura Kira Shappe cu glas zugrumat. - Dar daca te referi la de ce ai avut nevoie de potiune....e alta poveste.
Ma incrunt si incerc saa ridic din nou.
-Dezleagama!
Kura da din cap si isi strange buzele.
-Esti o fata puternica si curajoasa...sunt mandra de tine.
Schimba ea subiectul ganditoare, cazuta pe alta planeta.
-Nu esti mama mea!!
Tip eu furioasa si disperata. - ce mi-ai facut? De ce nu imi aminteam nimic?
Insir eu intrebarile scuipand otrava.
-Nimic de care sa iti pese tie, Shailene.
-Dar imi pasa.
-Ti-an cautat informati in minte...dar nimic...se pare ca respingi aparatul...esti puternica, dar nu vei mai rezista mult.
-Mi-ai umblat in minte!!!
Deodata imi vine sa ma ascund, ma simt ca si dezbracata in fata unei multimi de oameni ce ma studiaza atent. Nu pot sa cred ca mi-a violat cele mai ascunse secrete si ganduri. Nu vreau sa cred asa ceva...ma simt neputincioasa.
-Tu...tu...imi provoci repulsie.
Tip printre dinti eu mai furioas ca niciodata, scuipand otrava in fiecare cuvant inainte de al arunca in ea.
-Ba nu. Trebuia sa o fac...sti lucruri importante pentru sediu.
-Nu stiu despre ce vorbesti.
-Ba sti.
De fapt habar nu am la ce se refera si ma dizgusta faptul ca ea crede ca i-as spune in caz ca as sti.
-Imi vei divulga totul incurand.
Spune ea ridicamduse decisa si facand rochia sa i se roteasca cu finete in jurul soldurilor. Tocurile ei inalte rasuna cu ecou pe gresie.
-Unde e Ryan? Ce i-ai facut?
Tip eu disperata provind in jur cat pot, fara sa ma ridic.
-Vorbesti de diavol si apar coarnele.
Kira apasa un buton, iar catusele mele se desfac. Sar de pe pat in picioare. Ma astept la o lovitura de vertigini, dar ma simt mai in puteri ca niciodata. Kira imi face semn sa o urmez. O urmaresc pe holurile luminate acum ca zbarele au fost ridicate de la ferestre.
-Unde ma duci?
Intreb plictisita de toata situatia si ruganduma pentru prima data de cand suntem aici ca ceilalti sa vina dupa noi.
-Vei vedea.
Incepem sa urcam o serie lunga de scari, pana ce ajungem la ultimul etaj al cladiri. Kira deschide o usa si intram intr-o incapere micuta si ingusta, fara mobila, doar o fereastra mare acoperind suprafata intreaga a unuia dintre pereti. Dar nu e deloc o fereastra obisnuita. Prin ea vad in interiorul unuei incaperi mari si imaculate, puternic luminata asa ca si cea in care ma aflam cand m-am trezit.
Simt cum ochii imi devin cat cepele si cuvintele mi se blocheaza in gat atunci cand zaresc ce se afla in aceea incapere. Un scaun , un svaun mare din care ies numeroase fire electrice legate de un ecran pe perete. Pe scaun cu bratele si picioarele legate de catuse inflacarate sta Ryan, rosu la fata, cu parul cazut pe frunte si ochii arzand.
-Ce...ce ii faceti!?...De ce e acolo. Si catusele? El...il vor arde!
-Nu...il ard doar daca incearca sa fuga..e o flacara magica.
Imi simt inima bubuind.
Incep sa bat cu pumnul in fereastra si sa strig numele lui Ryan.
-Mu te vede si nu te aude...fereasyra functioneaza in sens unic.
Un paznic ii pune o intrebare lui Ruan, iar scesta da din cap cu tristete. Paznicul apasa un buton pe telecomanda din mana lui, iar atunci vorpul lui Ryan incepe sa se contorsioneze si sa zbata disperat.
Tip de durere, desi nu sunt eu cea torturata.
-De ce? De ce ii faceti asta?
Intrdb eu in lacrimi.
-El stie secretele unui clan ce ne e dusman....dar si gu sti unele secrete ce ne ar fi mult mai folositoare, cum ar fi unde se afla acum ordinul vulturului.
Deci asta vrea sa stie de la mine.
Ma incrunt si strang din buze.
-Ce te face sa crezi ca iti voi spune unde sunt?
Intreb eu incercand sa asum controlup discutiei....dar pierd pe loc.
-Pentru ca ori spui tot ce sti...ori il vom tortura pe iubitul tau pana la moarte.
-Nu e iubitul meu!
Tip eu nervoasa la culme. Acum incearca sa estraga informatiile de la mine intr-un fel oribil.
-La asta te gandesti tu acum? Va muri Shay...
-Eu....
Privesc in spate spre fereastra si il vad pe Ryan in mislocul unui alt spasm de durere.
-Un prieten al tatalui meu...Frank..nu ii stiu numele de familie...se ascunf acolo.
Kira zambeste malefic.
-Esti o fata buna...ma bucur ca ai facut alegerea corecta.
-Ii vei lasa pe Ryan in pace?
Kira incuvinteaza. Bate o data in geam, iar paznicul desface catusele lui Ryan.
-Nu uita Shailene...alegerile te pot distruge....dar nu trebuie sa iti fie frica de ele...ci de sentimentele tale...ele sunt cele ce te duc la distrugere.