Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.56. Noaptea stelelor cazatoare.

*****
Deschid ochii si privesc apusul soarelui incapabila sa ma clintesc de langa copacul langa care stau de mai mult de trei ore. Tot ce vreau acum e sa adorm si sa ma trezesc acasa, dar eu nu mai am o casa. Imi e atat de frica ca voi ajunge la casa lui Frank si nu ii voi gasi pe ceilalti....daca ar fi patit ceva...ar fi doar vina mea. Atunci cand Kira mi-a dat de ales intre Ryan si ordin, nu m-am mai putut controla, nu il puteam lasa pe Ryan torturat, aveam doar numele sau in cap.
Poate ar trebui sa ii vorbesc..., dar nu am curajul.
E o chestiune de sange.
Imi reapar cuvintele Jacinthei in minte.
Imi ridic ochii spre cer si incerc sa ma las atrasa de somn, dar gandurile imi rozaie in minte, iar somnul nu vrea sa apara. Ma simt singura, prea singura.
Tot ce am nevoie e sa vorbesc cu cineva. Ma ridic insfarsit de langa copac si imi fac drum spre restul oamenilor. Zack si Jacintha sunt cei ce pastreaza ordinea in grupul mare de oameni, ce se pare ca au fost cu toti deacord sa ramana cu noi.
Ma asez pe iarba umeda alaturi de Oliver care se intoarce spre mine si imi zambeste complice.
-Cum te simti?
Ma intreaba legananduse.
Ridic din umeri si incerc sa ii zambesc.
-Am avut zile mai bune...in rest totul obisnuit...sti tu, afli ca esti un amestec de creaturi supranaturale...ca toata viata ta e un experiment... nimic de care sa imi pese prea mult.
Oliver ma priveste cu ochii vizibil plini de mila. Strange din buze si se apropie timid de mine, dupa care ma strange intr-o imbratisare stangace. Ii intorc gestul cu la fel de multa stangacie, am avut un frate si am si o sora, dar ambi mai mari decat mine, in plus atat Ilenia si Gabe cat si Oliver imi sunt frati dupa un singur parinte...tatal.
Aud um mic sunet infundat ca o tuse falsa si ma indepartez de Oliver.
-Pot sa vorbesc cu tine?
Recunosc foarte bine vocea, mai bine decat propia. Ryan. Ma ridic in picioare si il salut pe Oli ciufulindui parul.
Incerc sa ignor privirea lui Ryan in timp ce ne indepartam de restul grupului, afundandune printre copaci.
-Jacintha mi-a spus totul....
Spune el cand ajungem destul de departe. Are mainile in buzunarele pantalonilor, parul intunecat si carliontat cazut pe frunte, si sange uscat pe fata, dar ochii sai stralucesc mai tare ca oricand in lumina apusului.
Incuvintez lasandu-mi in jos privirea.
-Cand vei avea de gand sa ma privesti din nou?
Ma intreaba el iritat si trist.
Imi ridic privirea si simt cum furia imi strapunge pieptul.
-De ce ar trebui sa o fac? Crezi ca imi spui toate lucrurile acelea , iar noaptea urmatoare ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic?
Incep eu sa tip la el.
-Si tu mi-ai spus lucruri urate, dar te-am iertat.
Ingaima el pe un ton acuzator.
-A da? Si de ce ai facut-o?
Intreb eu tipand, dar nu pentru a primi un raspuns, ci mai mult ca un " nu trebuia sa o faci".
-Pentru ca stim amandoi ca nu erau adevarate! - incepe sa tipe si el, reducandu-ma la tacere- Atat ce am spus eu cat si ce ai spus tu, nu era adevarat.
Il privesc inexpresiv si incerc sa imi gasesc cuvintele. Poate ca ar trebui sa clarificam lucrurile, dar tot ce reusim sa facem e sa ne certam si mai rau.
-De unde sti tu, ce gandesc eu?
Intreb in soapta speriinđu-ma de panica din vocea mea...vreau sa aflu raspunsul?
Ryan se apropie de mine atat de mult incat ii simt respiratia calda pe fata.
-Pentru ca...- incepe el sa spuna, pe un ton bland ce imi face inima sa bata cu putere- stiu ca tu ma iubesti la fel de mult preum te iubesc si eu.
Mintea mea a luat-o rasna la fel ca si inima ce bate nebuneste. Chiar a spus asta? A folosit cuvintele?
Il privesc in ochii stand nemiscata, periculos de aproape de el. Ochii sai scanteiaza si ma trezesc impinsa cu spatele intr-un copac. El isi lipeste buzele de ale mele, intr-un sarut apasat. Bratele sale sunt stranse in jurul taliei mele, iar corpurile noastre sunt atat de lipite unul de celalalt incat ii simt bataia inimi la fel de nebuna ca si a mea. Imi incrucisez mainile pe dupa gatul sau, tragandul mai aproape. Ryan geme , fara sa se dezlipeasca din imbratisare.
Se aude un fluierat, iar eu deschid ochii speriata si il imping pe Ryan de langa mine.
In stanga noastra, Zack ne priveste cu un ranjet ironic pe fata.
-Asta da aventura in padure....hey...stiti, noi aveam de gand sa ne pornim la drum, dar voi puteti ramane aici sa faceti ce faceati.
Ironia lui ma face sa ma inrosesc toata, iar Ryan arata atat de pierdut,ca si cum nu ar intelege unde se afla imediat dupa ce s-a trezit dintr-un vis.
Il urmam pe Zack si pornim la drum, in spatele grupului, condus de Jacintha.