Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.52. Plan de salvare...esuat

****
Catacombele se dovedesc a fi coridoare lungi si inguste, inundate in intuneric si mirosind a sulf si pamant. Simt prezenta lui Oliver, mergand cu pasi repezi in fata mea. Lumina telefonului sau e destul de puternica incat sa ne ajute sa vedem pe unde mergem, dar nu mai mult. Ajungem la o usa mica, prin care probabil ca sa treci trebuie sa te apleci. Oliver se opreste asa brusc incat ma bat de el, facandul sa isi piarda echilibrul, murmur un "scuze" soptit, dar el ma ignora, pastrandusi atentia pe iala usi inchise.
-Crezi ca o poti deschide?
Il intreb rupand linistea mortuara din subteranul care te face sa ti se ridice parul pe brate.
-Trebuie.
Raspunde el iritat. Oare ar trebui sa am incredere in fiul Kirei? ....in fratele meu? E prima data cand ma gandesc la Oliver ca la fratele meu.
Se roteste pe calcaie si ma priveste...cel putin asta cred ca face, din moment ce intunericul nu imi permite sa ii vad chipul.
-Ai ceva subtire si tare?
Intreaba el cu un glas clar iritat.
-Nu.
Ii raspund la fel de frustrata. Oliver se intoarce inapoi spre usa si incepe sa se scotoceasca prin buzunare.
-Rahat! Nu m-am gandit la usa asta de rahat!!
Tipa el nervos.
-Mama ta te lasa sa vorbesti asa?
Il intreb eu cu o spranceana ridicata.
Oliver se intoarce spre mine cu..cred..o privire furioasa.
-Am paisprazece ani, nu cinci...in plus " rahat" e un cuvant biologic.
Ma pufneste rasul si pot observa un mic zambet pe chipul lui Oliver, datorita lumini palide a telefonului.
-Esti un ciudat.
Spun eu chicotind, iar el ridica din umeri.
-Cum spui tu.
Se ridica si impinge putin usa. Aud un mic scartait, iar usa se clinteste chitaind. Oliver imi face semn sa o i-au inainte. Aici lumina e putin mai puternica, destul cat sa vedem pe unde mergem si fara telefon, cea ce inseamna ca ne apropiem de iesire.
-Incurand trebuie sa dam de iesire.
Cand cotim la dreapta pe perete sta o faclie arzand. Il privesc pe Oliver cilu ochii mari, iar el ma priveste la fel de surprins.
-Nu e semn bun...nu?
Infaim eu luand faclia de pe perete.
-Nu e posibil...credeam..trebuia..nimeni nu a mai fost aici de cativa ani.....nu se poate.
Mormaie el pentru sine.
-Cred ca si-au dat deja seama de absenta noastra si au fost sa verifice orice mod de evadare.
Afisez eu ipoteza mea.
Oliver ma priveste lunatic, gandinduse la altceva.
-Asta nu e bine deloc...inseamna ca la iesire ne asteapta cineva...dar de ce ar fi lasat faclia aprinsa?
-Poate au uitat sa o stinga...
Ipotizez eu din nou.
-Nu cred...e un semn...vor sa ne spuna ca ei au fost aici. Tot ce putem face e sa continuuam drumul.
Ridic din umeri si il urmez pana in capatul coridorului. Oliver se opreste brusc, facanduma sa ma lovesc de el a doua oara.
-Ce naiba, pustiule...
Incerc eu sa il grabesc , dar nu scoate o vorba, atunci imi ridic privirea si raman si eu cu privirea fixa..
Iesirea...sau ceea ce ar trsbui sa fie o iesire , e inchisa, cu bolovani gigantici, printre care trec raze subtiri de lumina. Il aud pe Oliver scancind langa mine si aruncanduse langa perete, cu privirea fixa.
-Am impresia ca iesirea ar fi trebuit sa fie asta.
Spun eu asezanduma langa el.
Baiatul are privirea fixa in podea.
-Ce facem acum?
Intreaba el cu voce neutra.
-Am putea sa ne intoarcem.
Incerc eu sa il calmez.
-Nu. Nu putem. Fi sigura ca in momentul acesta intrarea in tuneluri e sorveliata de minim trei paznici. Nu o cunisti pe Kira...acum nu mai are intentia sa ne scoata de aici, ci sa se razbune lasandune sa murim inchisi aici.
Il privesc in ochii.
-Esti fiul ei..nu poate sa iti faca asta.
Incerc sa ma conving mai mult pe mine decat pe el.
-Si tu esti fica ei...a insemnat cumva asta ceva, pana acum? Nu...cu mine e acelasi lucru.
Vocea lui nu e furioasa, sau frustrata, e neutra, rece, ceea ce o face si mai enervanta.
-Atunci ce ai de gand? Sa ramai si sa mori aici?
Il intreb ridicand mainile in aer si ridicanduma pentru a ma apropia de bolovani ce blocheaza iesirea.
-Ce altceva ai vrea sa fac? Nu am facut deja destule?
Raspunde el facanduma sa ma invart spre el dintr-o data.
-Vrei sa spui ca ai gresit ajutanduma...ok, da ai dreptate, daca nu mai fi ajutat as fi fost aici singura, iar tu puteai sa te joci linistit cu lego in camera ta.
Oliver isi ridica privirea abatut.
-Nu asta vroiam sa spun.
Se scuza el dupa care isi lasa privirea inapoi in jos.
Ajung langa bolovani. Iesirea e bine blocata, astfel incat nici macar o mica crepatura nu e lasata libera. Vom avea ceva de lucru pentru a iesi de aici...pentru ca vom iesi.