Blestemul alegerii-Infama vol.2

Cap.59.Rauri de lacrimi

*****
Corpul imi e zdrobit de cazatura, iar capul sta sa imi explodeze. Imi simt plamani grei si durerosi si imi dau seama ca mi-am tinut respiratia tot acest timp. Trag o gura mare de aer, inspir, iar atunci cand expir corpul imi e inundat de mici fulgere de durere. Simt sangele mangaindumi pielea, siroind usor , patandumi hainele intr-un rosu inchis. Imi ridic privirea , iar in jur nu vad decat tufe. Se explica toate zgarieturile usturatoare.
Imi las capul in jos, iar atunci aud un sunet exploziv, infudat. Ryan ! Incerc sa ma ridic in coate, dar privirea mi se incetoseaza pe loc, umplanduse de mici pete negre si rosii, pana ce imi acopera intregul camp vizual. Cad inapoi la pamant.
Dupa cateva minute aud vocea lui Ryan strigandu-ma.
-Shailene...Shay...!
-Sunt bine. Tu?
Il asigur cautandu-l cu privirea. Ryan se ridica in genuchi si ma priveste de dupa un tufis.
-Te poti ridica?
Ma intreaba el, fara sa imi raspunda.
Ridic usor in umeri dupa care incerc din nou sa ma ridic, de data aceasta mai putin brusc. Reusesc sa ma ridic in coate fara a ameti, dar simt oricum o durere cumplita in tot corpul.
Ryan se ridica cu greu si se apropie de mine, se apleaca asupra mea si imi verifica raniile.
-Tu..tie iti era frica de inaltimi.
Ii spun incet facandu-l sa isi intoarca privirea spre mine, surprins. E insangerat, murdar si ranit, dar e oricum frumos ca de obicei, poate chiar mai frumos...ranile ii dau un aer plin de adrenalina. Zambeste cum doar el stie sa faca, ridicand un colt al guri, iar apoi pe celalalt.
-Cand e viata noastra in joc, nu ma mai gandesc la fobiile mele.
Ii intorc zambetul, dar probabil al meu nu e nici pe jumatate la fel de stralucitor ca si al sau.
-Iti simti picioarele si bratele?
Ma intreaba luand o mina serioasa si profesionala. Incuvintez.
-Ok...atunci cred ca am putea incerca sa te ridicam...Crezi ca reusesti.
-Cred ca da.
Aprob strangand pumnii pentru a ignora durerea si ma ridic usor in fund. Imi musc buza si continuu pana ce ajung in picioare. Ryan ma sustine, tinanduma de umeri.
-Ai reusit, Shay...
Dar, nu tine prea mult. Imi simt picioarele de gelatina si oasele facute praf, desi nu cred ca am ceva rupt, poate doar bratul stang,..ameteala ar trebui sa imi treaca in cateva minute si voi putea merge in continuuare, dar acum, imi simt capul greu..greu ca un bolovan, o greutate moarta, imposobil de suatinut. Picioarele devin moi, tot mai moi pana ce simt ca cedeaza. Ryan isi incolaceste bratul in jurul taliei mele incercand sa evite atingerea cu rana inca deschisa de la impuscatura. Probabil glontul e inca inauntru. Ryan ma strange usor in brate, iar mirosul sau ma linisteste. Miroase a praf si sange uscat, sapun de lamaie, transpiratie si iarna.
Imi asez capul pe pjeptul sau si ramanem asa cateva minute lungi, pana ce ameteala, durerea si senzatia de corp taiat in bucati ,dispar.
-Armele...unde sunt armele?
Intreb eu dezlipinduma de el.
-Cand am sarit, o aveam pe a mea in mana.
-Si eu...ar trebui sa fie pe aici.
Spune Ryan scrutand tufele cu privirea. Gasim armele pierdute prin iarba, desi arma mea mai are doar doua gloante, iar cea a lui Ryan e complet goala.
-Va trebui sa ne ascundem cat mai mult.
Il aprob intinzandui lui arma, pe care o ia strangand-o bine in mana.
-Sa mergem.
*****
Turnul sediului e inalt, cladit din piatra, intrarea pare nepazita la prima vedere, dar nu ne putem permite sa fim nepregatiti. Ne apropiem cu prudenta, Ryan tine ridicata arma, dar intr-un caz extrem asta nu near fi de prea mult ajutor. Mai avem doar doua gloante, iar despre lupta corp la corp nu se prea pune problema...nu cred ca vreunul din noi e in stare sa lupte.
Bratul stang imi e cazut pe langa corp, dar din fericire inca nu ma doare,desi nu il simt. Simt propiul miros de sange intepator si nauzeant.
-Esti pregatita?
Incuvintez, iar atunci Ryan paseste dincolo de pragul intrari. Imi musc buza de jos, si il urmez inauntru. In fata noastra se intind lungi si spiralate, treptele ce duc in varf.
-In mesaj scria ca e supravegheata.
Soptesc eu. Ryan imi face semn sa stau in spatele sau. Urcam treptele tot cate una tinand urechile ciulite in cautarea unor pasi sau voci...nimic. Ajungem in capatul scarilor unde in fata noastra sta o usa inchisa. Ryan se opreste si isi lipeste urechea de usa, desi nu e nevoie, chiar si eu aud vocile. Doua voci, masculine. Incep sa tremur, atunci cand Ryan aseaza mana pe clanta si deschide brusc usa. Aud o impuscatura, inca una si inca una, dar nu sunt sigura din ce parte vin. Aud un tipat, tipatul unei femei , iar atunci intru in incapere precipitanduma pe podea in fata unor gratii.
-Ulisse!
-Stiam ca ai sa vi.
Spune ea oferindumi un zambet increzator, pe care eu nu il dau inapoi.
-De ce te-au inchis aici? De ce nu in temnitele obisnuite din sediu?
Intreb confuza.
-Temnitele au fost vandalizate...au fugit cu toti, iar Distrugatori cred ca oricine i-a eliberat s-ar putea intoarce.
"Oricine"? Wow, nu ma asteptam ca distrugatori sa fie atat de tari de cap...e clar ca eu am fost nu?
-Nu am toata ziua la dispozitie, de ce m-ai facut sa vin pana aici?
Intreb putin iritata, chiar cand in spatele meu apare Ryan acoperit de sange proaspat peste cel uscat.
-Esti ranit?
Il intreb repede.
Ryan zambeste strengar.
-Mai ranit decat sunt deja? Nu. Nu e sangele meu.
Respir usurata si ma intorc la Ulisse.
-Cat timp avem?
Intreaba Ulisse adresanduse lui Ryan.
-Trebuie sa fim inapoi in padure, inainte ca ceilalti sa se trezeasca si oricum, tocmai am ucis doi distrugatori, cred ca avem vreo douazeci de minute inainte sa isi dea seama de asta.
Ulisse incuvinteaza si isi intoarce ochii spre mine.
-V-am chemat pentru a va avertiza.-
Dau sa spun ceva ofensiv, dar Ryan imi arunca o privire ce imi spune ca e mai bine sa ascult.
-Jacintha nu e cine crezi tu ca e...poate ca va spus totul, fiecare lucru despre voi, si nu va mintit, dar incearca doar sa va capete increderea pentru a va putea distruge dupa.
Ma incrunt si ma indepartez de gratiile ce ma despart de Ulisse.
-Sa ne distruga? Ea nu..
-Nu e cine crezi Shailene! Poate ca am facut si eu greselile mele, te-am mintit, te-am abandonat si te-am mintit din nou, dar sa sti ca imi pare foarte rau pentru tot..eu.
-Nu am venit ca sa iti ascult scuzele.
O mustrez eu furioasa.
-Shailene...ascultama...mesajul..biletul meu ti la adus Lucky, Woden, zeul intelepciuni, cel ce s-a intors pe pamant pentru a te ajuta...in el ai incredere ,nu? Crezi ca ti-ar fi adus mesajul meu, daca intentile mele ar fi gresite?
Imi cobor privirea inca furioasa dar putin mai dispusa sa o ascult.
-Jacintha te-a creat din lacomie, dar atunci nu stia cat de puternica ai putea fi...dar acum..acum ca lumea e in mainile tale, tot ce vrea e sa ti-o fure, ea a vrut mereu doar sa calce peste toti pentru a ajunge la stapanire, intelegi? Ei nu ii pasa peste cine calca...iar tu, tu esti posibilitatea ei de a ajunge la stapanire, iti i-a puterile si iti i-a si lumea din maini.
Raman acolo, imobilizata, privind-o fix.
-Si ce ar trebui sa fac?
-Razboiul ...e foarte aproape, iar atunci, tu te vei ridica la cer si vei avea sansa de a salva o singura persoana...Shailene, uitete la mine..alegerea ta..va depinde totul de ea...
-Eu...eu nu credeam ca asta inseamna alegerea...
-Nu e doar asta, ceea ce vrei tu sa faci, lupta pentru pace, e oricum posibila, ai destui oameni de partea ta incat sa poata lupta....ai incredere in puterile tale, pentru ca atunci cand spun ca sunt infinite, vorbesc serios....si fi atenta in cine ai incredere.
Incuvintez. Ulisse da sa mai spuna ceva cand de pe scari se aud pasi.
-Trebuie sa plecam.
Sopteste Ryan prinzandu-ma de umar.
Chipul lui Ulisse dispare in departare.

*****
-Crezi ca ceea ce mia spus e adevarat?
Intreb in timp ce ne indreptam spre locul de campare al grupului. E aproape dimineata, cerul e de un albastru inchis, acoperit de stele presarate, dar razele soarelui incep sa se zareasca din spatele campiilor.
-Poate...sau s-ar putea sa iti fi spus doar tampenii..
Il privesc incruntata si imi strang bratele la piept. Pasesc cu atentie, evitand crengile uscate si tufele de spine.
-Shailene...inceteaza...ok? M-am saturat sa te vad comportandute ca si cum ai fi un monstru...evitanduma si tinanduma departe de tine, purtandute de parca tot raul din lume ar fi vina ta! Tu nu intelegi profetia asa cum trebuie, asculti tot ce spun cei ce iti vor raul, ignorandui pe cei ce te iubesc...tu nu intelegi? Tu vei salva lumea! Fara tine, razboiul acela ar fi o varsare de sange...ne-am ucide uni pe alti pana ce umanitatea ar disparea complet. Planul tau...urmeazati planul si ai incredere in alegerile tale, pentru ca eu am.
Ryan ma tras mai aproape de el tinandumi umeri si privindu-ma in ochii. Il privesc la randul meu putin surprinsa, nu ma asteptam la reactia aceasta. "Ai incredere in alegerile tale, pentru ca eu am."
Cum as putea sa am incredere? Daca Jacintha are dreptate? Poate ca cei din jurul meu vor ramane cu adevarat distrusi.
-Atunci in privinta Jacinthei? Ce ar trebui sa facem?
Il intreb indepartanduma dar continuuand sa il privesc fix.
-Mama ta a spus ca ea incearca sa iti capete increderea...fă-o sa se invarta in cerc, aratai ca nu ai incredere in ea oricum.
Incuvintez dupa care ma apropiu de Ryan prinzandul de mana.
-Apropo...nu e mama mea.
Ryan ranjeste si imi strange degetele cu ale sale.
-Deci practic ne-am aventurat intr-o misiune sinucigasa inutil.
Afirm lasandumi in jos privirea dezamagita. Nici nu stiu ce ma asteptam sa imi spuna Ulisse...
-Nu...nu cred ca a fost inutila...acum stim ca Jacintha nu e cu adevarat de partea noastra si dupa cum am spus, s-ar putea ca ceea ce ti-a spus despre alegere sa fie real...cel putin acum ne putem pregati.
Zambesc ascultandu-l.
-Vorbesti la plural.
-Nu iti place cum suna"noi"?
Ii intorc zambetul dar nu raspund. Nici nu stiu ce sa raspund. Oare ar trebui sa ii spun despre avertizmentul Jacinthei? Sau nu ar trebui sa nu cred nici eu?
-Vreau acasa.
Spun trista in timp ce rup o frunza dintr-un copac.
-Ne vom intoarce...dar nu prea curand. Incuvintez si incerc sa ma gandesc la ce se va intampla dupa razboi, daca vom fi inca vi ......ne vom intoarce vreodata la normal? Nu cred ca ma voi intoarce vreodata la o zi in care sa ma trezesc dimineata devreme, sa stau sase ore la scoala, sa ma intorc acasa alaturi de Den si Bel, sa ma plang de teme si sa caut bilete pentru concertul trupei preferate pe internet. Nu m-am gandit niciodata la vitorul meu, nici macar atunci cand ar fi trebuit sa intru in colegiul Persiului si sa studiez in laboratoare...dar acum ma intreb daca voi ajunge sa ma casatoresc, sau sa am copii...desi nu e exact ceea ce as vrea daca as fi inca in viata...poate ca as ramane in Persiu, as sta la Kimm alaturi de Denisse si Ryan, si as lupta pentru a reuni cele doua lumi...
Imi alung gandul imediat ce zaresc un corp adormit langa un copac. Am ajuns, inainte ca ceilalti sa se trezeasa.
Rasuflu usurata.
-Hey..v-ati trezit, mi-a venit o idee, copii.
In spatele nostru apare Jacintha cu o expresie inca somnoroasa.
-As putea sa creez un portal ce sa ne duca direct la casa lui Frank. Asa am putea evita lupta cu distrugatori ce pazesc teletransul.
-E o idee buna.
O aproba Ryan incercand sa ascunda ranile si sangele proaspat de pe haine, dar Jacintha nu pare sa observe, dupa toate, si ieri eram raniti, iar ea nu e genul care sa studieze persoanele cu atentie.
-Atunci merg imediat sa incep ritualul.