Reborn In Bad Love

Capitolul 57

  Sofi pov...

  A doua zi dimineața aveam o stare lafel de proastă ca de la acel... incident.  Îmi iau bagajul si plec direct spre aeroport. Insfasrsit pot pleca din orașul ăsta.

***
Când am ajuns la aeroport urc direct în avion deoarece era târziu. Mă uitam după un loc liber si mai era unul singur,langa el. Deci se întoarce. De ce mă bucur...?

Oftez si ma așez lângă el. Privirea lui era fixată pe mine. Ma uitam la el cu coada ochiului si deja simțeam că va fi un zbor lung.

Avionul a decolat așa că am vrut sa ascult muzica. Îmi scot telefonul si căștile Dar Marck îmi apuca mâna.

– Te deranjez? îl întreb,iar el oftează.

– Vreau sa vorbim. Si acum nu mai ai unde sa fugi. îmi spune si îmi vine să mă omor.

– Nu avem ce vorbii. ii spun si îmi trag mana din strânsoarea lui.

– Poți măcar să te uiți la mine? ma întreba si îmi afund privirea în podea.

– Nu cred că e cel mai bun loc să vorbim. ii spun eu

– Pentru tine niciodată nu e un loc bun... îmi spune si își dă ochii peste cap.

– Nu mă enerva. ii spun amenințator Dar el râde.

– Ești amuzantă.

– Vorbești serios? Chiar faci asta...?

– Uite Sof,nu vreau sa fim certați. îmi spune cu un zâmbet cald,gest ce ma face sa îmi musc buza inferioară.

– Si ce propui? Să rămânem prieteni? îl întreb acum uitandu-ma în ochii lui.

– Nu! Eu vreau să fie totul ca înainte... spune dar il întrerup

– Înainte să mă înșeli... ii spun si îmi las privirea în jos.

– Crede-ma,imi pare rău. Nu pot da timpul înapoi. Dacă aș putea,as face-o. spune si imi ridic privirea.

– Da,nu poți da timpul înapoi. Nici eu nu te pot ierta. ii spun si oftează zgomotos

– Acum ce ai de gând sa faci? Hă? Să bei,sa fumezi? De ce nu,sa te droghezi... Să te "distrezi" cu toate javrele? Asta ai de gând să faci? ma întreba si râd sarcastic.

– Poate...cine știe? Dar hei,priveste partea buna. Acum poți sa te fuți cu târfe fără să fi legat de mine. ii spun si cu asta a tăcut.

Restul drumului a fost tăcut. Ne mai uităm unul la celălalt din când în când dar nimic mai mult.

Când am ieșit din aeroport m-am simțit parca libera.
  Am trans aer adânc în piept si încep să merg atrăgând bagajul după mine.

Auzeam pasi in urma mea și îmi era si frica sa îmi întorc privirea.

– Am si eu drum în direcția aia. îi aud vocea si când îmi întorc privirea era lângă mine.

– Ah! Tu vorbești serios? Chiar ai de gând să te ti după mine? Pe bune... Cat timp ai de gând să faci asta? il întreb exasperată

– O s-o fac până mă vei ierta si vei fi dinou a mea. îmi spune si îmi arcuiesc sprâncenele. El vorbește serios...? Sigur se va plictisi.

– Nu mai vreau să aparțin nimănui. Mai ales ție... ii spun si îmi mut privirea în altă parte.

– Nu ști ce spui. îmi spune si ma i-a de mana.
Îmi mut privirea pe mâinile noastre care erau împreunate.

– Termină! spun si îmi trag forțat mâna. Încep să fug de el ca si cum mi-ar fi frică de el. Dar de fapt îmi e frică să nu îi cad în plasa si sa nu-l iert ca mai apoi sa ma rănească iar.

  Alerg cu Marck în urma mea. Încercăm să scap de el. Am vrut sa trec dar o mașină venea spre mine cu viteza. M-am blocat complet...
Eram gata să simt impactul dar sunt trasă din calea mașinii.

  Îmi ridic privirea si eram în brațele lui Marck.

– Mulțumesc! ii spun si vreau sa ma îndepărtez de el dar mă trage la pieptul său.

Tremuram în ultimul hal. Nici nu știam dacă din cauza ca era să fiu lovită de mașină sau pentru că sunt în brațele lui.

– M-am speriat îngrozitor. ii aud vocea si si îmi duc ușor brațele în jurul său,luandu-l în brațe.

– Nici nu mi-am dat seama... ii spun cu vocea tremurândă.

– E totul bine acum. îmi spune si ochii mi se măresc.

Îl împing si ma uit in ochii lui.

– Marck.. spun si ma întrerupe

– De ce strici momentul?

– Marck,serios. Eu nu pot... ii spun strangandu-mi pumnul si dinou sunt întreruptă.

– Stiu,nu mă poți ierta. îmi spune si își lasă privirea în jos.

– Da,nu te pot ierta... Dar nici să te uit nu îmi e ușor. Si indiferent de toate astea nu cred că vreau să fim împreună. Nu mai am încredere. Dar vreau să fie totul bine intre noi. ii spun si încerc să îi zâmbesc.

– Dar eu... spune si acum e rândul meu să îl întrerup.

– Prieteni sau nimic. spun si se încruntă ușor urmat de un oftat.

– Prieteni... spune si dam mana.

Totul e atât de ciudat. Stiu ca nu ii convine,mie nici atât. Dar nu mă simt în stare să fim dinou împreună.

– Mergem acasă? il întreb și afirmă din cap.

Ne luăm bagajele de pe jos și pornim împreună fără să spunem nimic.

Marck pov...

  Prieteni? Ea vorbește serios? Nu pot fi prieten cu ea când o iubesc in cu totul si cu totul alt fel. Dar cu toate astea am acceptat pentru că așa voi fi mai aproape de ea și așa îmi va fi mai ușor să-i recâștige încredere.
Va fi dinou a mea.