Sofi pov...
Îmi trec mâinile prin părul său și îl trag mai aproape de mine. Îți plimba mâna dreaptă pe abdomenul meu ridicându-mi tricoul, iar cu cealaltă se sprijină de pat.
Mâna lui ajunge foarte repede pe unul dintre sânii mei care nu mai erau acoperiți de nimic. Se oprește pentru a îmi da tricoul jos, iar cu această ocazie dispare si al lui. Se aplecă dinou spre mine începând să mă sărute, iar cât el făcea asta îmi duc mâinile spre cureaua s-a desfăcând-o imediat. Își dă pantalonii jos, iar când sa se aplece spre mine apuca marginea pantalonilor mei tragandu-i în jos pe picioarele mele și aruncandu-i undeva prin cameră.
Vine la nivelul buzelor mele, moment în care mă răsucesc fiind deasupra lui. Ii iau fața în palme și mă aplec spre buzele sale. Ii musc buza inferioară pentru ami introduce limba în gură lui,insa mi-o ia înainte făcând exact gestul pe care voiam eu să îl fac. Își duce mâinile pe fundul meu strandu-mi fesele în mâinile sale mari.
În doar câteva secunde lenjeria noastră este aruncată prin cameră, iar Marck este dinou la conducere fiind deasupra mea. Își duce o mână pe talia mea și o introduce sub mine tragandu-ma mai aproape de el,si fără să ezite intra in mine, eu gemând înfundat cu fața în scorbura gâtului sau. Îmi arcuiesc spatele de plăcere și îmi duc mâinile după gâtul său, însă Marck le apuca si le țintuiește de pat deasupra capului meu. Continuă cu mișcările de dute-vino până cade frânt lângă mine. Ma strânge la pieptul său și își trece mâna prin părul meu. Pentru câteva momente am uitat de acel sărut. Acum că Marck este acasă n-am hotărât că ar fi mai bine să nu îi spun. Lucrurile merg prea bine între noi și nu vreau să stric asta.
Dimineața...
Lumina puternica care a intrat în cameră m-a făcut să mă trezesc mai devreme decât aveam în plan. Mă răsucesc si il vad pe Marck care încă dormea. Nu aveam de gând să îl trezesc, ba chiar vreau să ii pregătesc micul dejun si sper sa il termin înainte să se trezească.
Mă ridic cu grijă din pat și îmi iau lenjeria pe mine. Când sa merg spre dulap pentru a îmi lua hainele văd cămașa lui Marck așa că mă aplec luând-o pe mine. Ii închid jumătate din nasturi si merg în baie. În dimineața asta aleg doar să mă spăl pe dinți și pe față. Imi prin părul într-un coc dezordonat si ies din băie cât de silențios pot.
Ies din cameră și mă opresc puțin la Aiden pentru a vedea dacă s-ar trezi, dar încă dormea, iar asta mi-a dat mai mult timp pentru micul dejun.
Cobor în bucătărie și pregătesc câteva vafe cu sirop si gem, iar cafeaua o înlocuiesc cu un ceai de fructe de pădure pentru că merge mult mai bine cu mâncarea pe care am pregătit -o.
Urc înapoi în dormitor si las tava pe dulapul de lângă pat. Mă urc peste Marck si îl împing cu un deget in umăr.
– Iubitule! Trezește-te! Am pregătit micul-dejun. spun si il aud mormăind.
– Îhâm... mormăie si se întoarce cu fața în sus deschizadu-si ochii.
– Bună dimineața! spun zâmbind.
– Neața! mormăie ridicandu-se.
Mă dau de pe el si așez tava între noi.
– Arată foarte bine. spune si soarbe din ceașca de ceai. Ii zâmbesc ca mulțumire și începem să mâncăm.
Terminăm,si când sa ma ridic telefonul îmi suna.
Ma întind după el si oftez când îi văd numele lui Aron pe ecran.
– Cine e? întreabă Marck.
– Aron. spun scut si sii răspund.
Conv. Tel.
– Bună dimineața, Sof! spune vesel si încă mă întreb ce vrea.
– Bună! Ce este? întreb așteptând si un răspuns.
CITEȘTI
Reborn In Bad Love
RomanceMarck Dreams,noul venit în liceu i-a dat bătăi de cap inocentei Sofia Thomson. El era dispus să facă orice pentru a da bine în fața prietenilor săi,chiar si sa ia puritatea unei fete. Ea nu avea idee de ce îi se întâmpla. Ea se îndrăgostise de el...
