Reborn In Bad Love

Capitolul 99

Sofi pov...

Îmi deschid ochii si un zâmbet îmi înflorește pe chip. Îmi întorc capul si vad pătuțul unde stătea micuțul meu. Vreau sa ma ridic pentru a ajunge la el dar o durere îmi străpunge tot corpul si ma las cu greu înapoi în pat.
Răsuflu ușurată când durerea începe să dispară.
Nu voiam decât să îmi văd micuțul pe care nu am apucat sa il vad foarte bine. Pe lângă asta voiam ca Marck să fie aici si sa ne bucuram de el împreună.
Una din dorințele mele se îndeplinește atunci când pe ușă intră Marck. Îi zâmbesc atunci când îl văd și vreau să mă ridic uitând de durerile anterioare,dar scâncesc de durere si ma las înapoi pe pat.

- Ești bine? întreabă ușor îngrijorat si se asează pe marginea patului.

- Da! Mai bine ca oricând de fapt. Am câteva dureri .... spun si ma întrerupe.

- Ce te doare? întreabă si ridic din umeri.

- Cam tot corpul de fapt. Dar sunt bine. Poti sa il aduci tu pe Aiden? întreb făcând referire la micuțul nostru.

- Sigur! Ști... mi se pare adorabil ca l-am numit după tatăl tău. spune si zâmbesc.

- Tata s-a simțit măgulit când i-am spus..Dar până la urmă merita. A fost lângă noi mereu si pe lângă asta mie îmi place acest nume. spun si il privesc pe Marck cum ridică cu grijă din pătuț miracolul vieții noastre.

- Si mie îmi place. spune Marck si vine spre mine. Mi-l întinde cu grijă și zâmbesc. Era atât de mic si fragil si inca nu îmi vine să cred că suntem părinți.

- Am văzut acum câteva săptămâni o poza cu tine de când erai bebeluș. încep să vorbesc privindu-l pe Marck.

- Si? întreabă si zâmbesc.

- Mi se pare că îți seamănă leit. spun si pe fața lui apare cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată.

- Chiar crezi asta? întreabă si aprop scurt din cap. Marck se apleacă spre mine si îmi depune un sărut casc pe buze.

- Te iubesc! spun si îmi i-a mâna într-a sa.

- Si eu te iubesc! Vă iubesc! spune si imi privesc îngerașul care dormea în brațele mele.

Doua săptămâni mai târziu...

Însfârșit am putut fi externată. Nu îmi era în plan să stau atâta timp în spital dar durerile nu mă lăsau să mă ridic. Acum sunt putin mai bine. Slăbită încă sunt dar pot pleca.
Aceste dureri aparent se datorau din același motiv din care era să mor la începutul sarcinii. Corp firav. Ce-i drept nu mă pot văita. Sunt recunoscătoare că trăiesc și mă pot bucura de familia mea.

Ies din camera in care am stat aceste săptămâni și îl văd pe Marck cu micuțul nostru în brațe.

- Haide! ii spun scut si mergem spre ieșirea din spital. În fața spitalul era mașina. Urc pe bancheta din spate și Marck mi-l dă cu mare grijă pe Aiden.

- Mă bucur că plecăm însfârșit de aici. spune si dau din cap în semn afirmativ.

- Si eu. Nici nu ai idee cât. spun si il legăn ușor pe Aiden. Aiden este atât de cuminte. Doarme mai tot timpul si plânge atât de rar încât pot tine numărătoarea. Mă consider norocoasa.

- Acum mergem acasă. spune Marck si porneste masina.

Tot drumul a fost liniște. Eu am stat concentrata mai ales pe micuțul nostru. Îmi ridic privirea si observ că Marck nu o ia nici spre casa mea nici spre a lui.

- Unde mergem? întreb eu.

- Acasă. spune scurt. Îmi arcuiesc sprâncenele si ma așez mai comod. Nu dădeam mare importanță până da oprească Marck mașina.

Mă uit pe geamul fumuriu si vad o casa mare,absolut superbă dar nu înțelegeam de ce mă uit la ea si nu la casa mea.
Marck îmi deschide portiera si mi-l ia din brațe pe Aiden ,apoi îmi face semn să ies din mașină.

- Ce căutăm aici? întreb când ies și zâmbește.

- Asta este casa noastră. spune si rămân cu gura căscată.

- Tu... Tu vorbești serios? întreb crezând că este o glumă. Își duce mâna la buzunarul blugilor să-i si scoate un breloc cu chei. Mi-l întinde si îmi face cu ochiul.

- După tine. spune si fara sa ma gândesc merg spre ușa casei. Marck îmi arată care este cheia potrivita si deschid ușa. Cum se deschide rămân absolut șocată. Este casa visurilor mele. Era absolut superb ceea ce vedeam.

- Nu pot să cred. spun si încep să "exploreaz".

- Suntem trei. Avem nevoie de loc. spune si ma urmează peste tot unde mergeam.

- Când ai avut timp sa... încep să vorbesc dar mă întrerupe.

- Cât tu erai încă în spital. Casa era deja construită dar trebuia recondiționată. Sa sti ca si camera micuțului este gata. spune si imi întorc privirea spre el.

- Vreau sa o vad. spun si chicoteste. Urcam scările eu in urma lui si ma duce in fata unei uși albe. O deschid si nuanțele de albastru îmi invadează ochii. Era absolut adorabila. Mă învârt prin toată camera pentru a nu rata nici un detaliu ,iar Marck îl asează pe Aiden pe pat.

- Cum ti de pare? ii aud vocea lui Marck si zâmbetul îmi creste.

- Minunată. Totul este minunat. spun si il îmbrățișez.

- Să sti ca si mama ta m-a ajutat. Mi-a povestit despre cum spuneai ca ți-ai vedea casa perfecta. spune si zâmbesc.

- Nu trebuia să fie casa visurilor mele. Casa preferată este cea în care va am pe voi doi. spun si il sărut apăsat.

- Te iubesc! spune si ma învârte în aer.

- Si eu te iubesc! spun chicotind când mă lasă jos.
Mă simt mai împlinită ca niciodată.

Nu este cel mai bine scris capitol al meu dar spre apărarea mea am băut o bere cât l-am scris si îmi cam tremura mâinile. :)