Playing Dirty

Capitolul 1.

Dacă am noroc și nu sunt exmatriculată între timp.
★

"–Nu te da bătută, Starr! Ești atât de aproape să reușești!

–Ce rost mai are, bunicule? Uită-te la mine, nu pot să o fac..

–Nu te-am învățat niciodată să fii slabă. Ridică-te, Starr! Ridică-te și strălucește!"

   În momentul în care am ales să îmi părăsesc orașul natal, am știu că nu eram nici pe departe pregătită, dar ce mai aveam de pierdut?

   Venise vremea să mă gândesc la ce era cel mai bine pentru mine. Speram ca New York-ul să-mi ofere o a doua șansă pentru a-mi repara greșelile din trecut și de data asta, nu trebuia să o dau în bară, din nou.

   Cartierul în care am crescut nu mi-a oferit prea multe, ci din contră, mi-a luat tot ce aveam, iar din cauza asta, nu m-aș fi gândit, niciodată, că eu o să ajung la facultate.

   Dar uite-mă aici, stând de aproape 15 minute în fața universității, având inima în dinți și sufletul la gură.

   –Numele? Mă întreabă secretara cu ochii în niște foi.

   –Avril Cunningham.

   Aici eram Avril. Nu Starr, și în nici un caz prințesa care trăgea jumătate de gram pe nas cu iluzia că așa viața ei devenea mai ușoară.

   –Uite aici orarul tău, drăguță! Numărul camerei este 227, în corpul Third North. Restul informaților cu privire la alte aspecte sunt trecute aici, împreună cu cheile. Bun venit și succes! Îmi urează zâmbitoare, în timp ce îmi înmânează niște foi.

   M-am pierdut complet în toată bălmăjeala ei, dar aleg să-i mulțumesc și să ies din birou.

   Un sentiment de amărăciune pune stăpânire pe mine la vederea mulțimii de studenți. Toți erau înconjurați de familiile sau cu prietenii lor, râzând și bucurându-se, pe când eu eram singură și pierdută pe de-asupra.

   Alung gândul lacrimogen din capul meu, încercând să nu pierd din entuziasmul de mai devreme și mă decid să cer ajutor, pentru că în ritmul ăsta nu o să ajung nicăieri.

   –Scuze, știi cum se ajunge la Third North? O întreb pe blonda din fața mea.

   –Sigur! Mergi drept și faci la stânga, o să vezi clădirea imediat, iar dacă nu mă înșel, are o pancardă mov lipită. Îmi răspunde fiind toată un zâmbet.

   –Mersi!

   Urmez indicațiile blondei de mai devreme, ajungând în sfârșit la destinație, lucru ce mă face să zâmbesc și mai tare, deoarece ăsta e locul în care o să-mi petrec următorii 4 ani. Desigur, asta dacă am noroc și nu sunt exmatriculată între timp!

   După o căutare lungă, îmi găsesc camera într-un final. Deschizând ușa, tot zâmbetul meu pălește în momentul în care văd un brunet cum stă și fumeaza liniștit în cameră.

   –Tu cine dracu mai ești? Întreabă când îmi observă prezența, ridicându-se din pat și venind spre mine.

   –Sunt Avril.

   Brunetul se încruntă, neștiind ce să spună probabil.

   –Tu cine ești și ce cauți în camera mea? Mă rățoiesc țâfnoasă, având grijă să subliniez ultimul cuvânt.

   –Camera ta? Ha! Bună glumă!

   –Arăt de parcă aș glumi? Îl ironizez, în timp ce-mi încrucișez brațele la piept.

   –Imposibil! Murmură și se apropie furios spre mine. Nu te mișca de aici!

   Nu-mi dă nici un drept la replică, deoarece iese din dormitor ca un taifun, trântind ușa în urma sa.

   Ce îngâmfat! Auzi "Nu te mișca"! Da, ce sunt eu? Câine?! Asta-i culmea!

   –Idiotu' dracu! Înjur furioasă.

   Cât timp este plecat domnul "figuri în cur", am ocazia să inspectez mai bine camera.

   Două paturi de câte o persoană stau așezate fiecare în câte un colț de cameră. Unul dintre ele are un cearșaf negru, semn că acela e patul îngâmfatului de mai devreme.

   Lângă fiecare pat mai există și câte o noptieră de lemn cu două sertare, împreună cu o mică lampă ce era atașată de perete.

   Privirea îmi fuge pe cele două șifoniere maronii, lucru ce mă face să răsuflu ușurată deoarece nu va trebuii să-mi împart șifonierul.

   Dormitorul are doar două ferestre de aproape un metru. Pereții sunt de un alb gălbui, semn că n-au mai fost zugrăviți de ceva vreme. Pe jos e un parchet maroniu și sincer mă bucru enorm că nu scârțâie atunci când pășești pe el.

   În cameră mai există un mini frigider, împreună cu un birou de lemn, suficient de mare încât să-l împărțim, deși nu prea cred că o să fie cazul.

   Nu îmi doream să-mi fac speranțe prea mari. Aveam bursă completă, deci nu eram în măsură să am și condiții sau pretenții. Deși o parte din mine spera ca brunetul să rezolve asta.

   Tresar când ușă e deschisă brusc și închisă la fel de brutal.

   –Aparent suntem colegi de cameră! Mă anunță cu un entuziasm fals, aruncându-mi o privire acidă.

   –Și vrei un premiu? Doar ce ți-am spus asta acum 10 minute!

   –Ascultă la mine, păpușă, nu știu din ce palat de cleștar ți-ai dat jos fundul-

   –Nu, ascultă, tu, la mine, râzgâiatule! Suntem colegi de cameră, buhuhu! Dacă nu-ți convine, simte-te liber să faci o cerere la secretariat, chiar dacă ceva îmi spune că ai încercat deja și ai eșuat. Așa că taci și înghite! Iar data viitoare când îmi mai spui "păpușă" sau mai vrei să faci presupuneri despre mine, asigură-te înainte că nu știu cum să te lovesc în boașe!