Playing Dirty

Capitolul 3.

 
  "Să fi înghețat iadul între timp?"
★

Sala de dans e singurul loc unde nu mai contează nimic altceva. Totul e controlat, fiecare mișcare vine exact când trebuie și nu există loc pentru ezitare. E mai simplu așa. Mai sigur decât locurile în care o secundă greșită nu se iertau.

Fac o ultimă piruetă și mă opresc, respirând greu din cauza oboselii. Câteva bătăi de palme mă fac să tresar și să mă întorc speriată spre sursa zgomotului.

Un bărbat șaten, necunoscut, stă în pragul ușii, zâmbindu-mi.

–Ai o tehnică foarte bună!

–Mulțumesc.

   Îi întâlnesc privirea pentru o clipă, încercând să-mi dau seama dacă e doar politicos sau e ceva mai mult de atât. Mă studiază fără să încerce să ascundă asta, iar asta nu îmi place.

–Iartă-mă! Ce nepoliticos din partea mea. Sunt Christopher Jones, profesor universitar. Îmi întinde mâna.

–Avril, studentă. Glumesc, ridicând din umeri, și îi strâng mâna.

–Ești în primul an? Nu te-am mai văzut pe aici și de obicei îi știu pe toți cei care își pierd timpul prin sala de dans după ore.

–Da, sunt în primul an.

–Mă bucur să te cunosc, Avril!

–Și eu!

–Sper să te văd într-o zi și la cursurile de balet!

–Balet? Întreb confuză.

–Da, predau cursuri de balet.

–Iertați-mă, dar eu nu sunt o balerină.

–Ei, haide! Nu poți să-mi spui că ce ai făcut mai devreme a fost breakdance!

–Știu, dar-

–Doar gândește-te, bine? Mă întrerupe.

   Dau din cap, doar ca să scap de conversația asta care devenea din ce în ce mai incomodă.

–Mi-a făcut plăcere! Îl salut înainte să ies grăbită din sală.

Cu siguranță nu am de gând să merg la nici un curs stupid de balet.

Pe drum spre dormitor, îmi țin privirea înainte și trec pe lângă oameni fără să mă opresc asupra lor, mai mult din obișnuință decât din intenție. Mă opresc la automat, îmi iau o sticlă de apă și un baton cu cereale, fără să stau prea mult pe gânduri. Tot ce vreau e un duș fierbinte și un pat, să pot să închid totul pentru câteva ore și să nu mai simt nimic.

–Unde ai fost? Năvălește Xander, imediat ce intru pe ușă.

–Te interesează?

–Uite, îmi pare rău că am țipat la tine!

   Mă opresc o secundă, mai mult surprinsă decât convinsă. Nu pare genul care își cere scuze. Sau, dacă o face, nu înseamnă nimic.

–Aș fi preferat să aud asta în urmă două ore. Dar oricum, ești un idiot, Xander, sper că știi!

–Dacă ți-ai fi ținut gura și m-ai fi lăsat în pace, nu aș fi reacționat așa!

–Iartă-mă că mi-a păsat. Lecție învățată.

–Nu sunt un act de caritate! Nu am nevoie de ajutorul tău!

–Nu am spus niciodată că ești un act de caritate, idiotule!