Playing Dirty

Capitolul 64.

"Dar de fiecare dată când tu râdeai... eu eram cel care se îndrăgostea."
★

Mă stingeam puțin câte puțin cu fiecare zi care trecea. Eram în cădere liberă și nu exista nimeni acolo care să mă prindă înainte să mă lovesc de pământ.

   Îmi blestemam inima pentru că încă mai tânjea după el. O blestemam pentru că încă îl voia pe omul care o distrusese.

   Îl uram. Îl uram atât de tare încât mă durea. Și poate cel mai tragic lucru era că îl iubeam de două ori mai mult decât îl uram. Xander fusese cel mai frumos vis al meu. Dar și cel mai urât coșmar.

   Telefonul îmi vibrează pentru a patra oară în ultimele cinci minute, iar într-un final îl închid și intru în sala de teatru.

   Îmi încărcasem programul cu orice activitate posibilă. Cursuri. Repetiții. Ore suplimentare. Orice îmi putea ține mintea ocupată.

   Aveam nevoie să ajung atât de epuizată încât, atunci când puneam capul pe pernă, să nu mai am puterea să gândesc.

   Doar că nici măcar somnul nu mă salva de el. Pentru că de fiecare dată când închideam ochii... tot pe Xander îl vedeam.

Nici acum nu știu exact cum am ajuns acasă în seara aceea. Totul e un haos încețoșat în mintea mea. Dar în dimineața următoare m-am dus direct la decan și i-am cerut să-mi schimbe camera.

   Nu s-a întâmplat. Mi-aș fi dorit eu să fie atât de simplu. Decanul mi-a oferit doar două variante: ori îmi găseam alt loc în care să stau, ori rămâneam în camera actuală.

   Ceea ce mi-a spus, indirect, un singur lucru. Brunetul ori îl mituise... ori aveau mult mai multe legături decât mi-aș fi imaginat vreodată.

   –Perfect, ai ajuns! Profesoara mă întâmpină, ca de obicei, cu zâmbetul pe buze.

   –Hei, Avril! Gemenele, Morgan și Raven, mă salută entuziasmate imediat ce mă apropii.

   –Hei, fetelor! Le răspund la rândul meu, așezându-mă lângă ele pe podea și începând să mă încălzesc.

Adevărul era că nu-mi doream deloc să fiu acolo. Toți oamenii din jurul meu păreau mult prea zâmbitori. Prea liniștiți. Prea fericiți.

   Acceptasem rolul doar ca să nu rămân închisă în camera aia toată ziua, singură cu amintirile care refuzau să-mi dea pace.

   –Ai auzit ce s-a întâmplat? Mă întreabă Morgan.

   –Dominique Santos a avut un accident pe scenă aseară. Completează Raven, iar eu îmi măresc instant ochii.

   –Poftim? Cum s-a întâmplat?

   Raven mă privește surprinsă.

   –E peste tot la știri. Cum de n-ai aflat?

   Poate pentru că fusesem mult prea ocupată să înghit trei somnifere și să dorm douăsprezece ore încontinuu doar ca să nu mă gândesc la o anumită pereche de safire albastre.