Playing dirty

Capitolul 34.

Nu era un vis, ci un coșmar.
★

–Ești sigură că vrei să te întorci în New York? Întrebarea lui Xander mă lovește brusc, făcându-mă să mă opresc pe loc.

–De ce continui să mă întrebi asta?

–Pentru că oricât de mult aș urî ideea de a rămâne aici, vreau să fie decizia ta în totalitate.

–În primul rând, cu toții știm că nimeni nu mă poate forța să fac ceva ce nu-mi doresc. Și da, poate la început nu eram sigură pe decizia de a mă întoarce, pentru că nu știam dacă o să pot face față. Asta până să o înfrunt pe mama și să-mi reamintesc motivul pentru care am decis să plec de la bun început.

–Care?

–Pentru a scăpa din cușca în care eram prinsă.

–Te-am auzit repetând cuvântul "cușcă" de câteva ori, dar nu mi-ai spus niciodată semnificația.

–Atât eu, cât și Ariel, eram prizonierele păcatelor părinților noștri. Din cauza escapadei tatălui meu, mama a încercat să se răzbune pe acesta prin cel mai oribil mod posibil. Prin mine. Credea că dacă mă rănește, totodată îl va rănii pe el. Doar că ce nu știa ea, era că taică-mi nu dă doi bani pe mine.

–Nu vorbești foarte des despre el.

–Asta pentru că nu sunt prea multe de spus.

–Când a fost ultima dată cand ai vorbit cu el?

–N-am nici o idee. Probabil în urmă cu un an. Ridic din umeri. Hei, înainte să ne întoarcem la hotel, crezi că putem să ne oprim undeva pe drum?

–Unde vrei să mergem?

Oftez zgomotos și îmi vârăsc mâinile în buzunare.

–La cimitir?

Știam că a sunat mai mult ca o întrebare. Îl aud oftând la rândul său.

–Sigur.

După un drum de aproape 15 minute, iată-ne aici. City of Miami Cemetery. Locul în care majoritatea persoanelor la care am ținut sunt îngropate.

Intrăm pe porțile mari și groase de fier, înaintând printre sutele de pietre funerare. Aveam un gol în stomac și o parte din mine își dorea să fac cale întoarsă. Încă mai voiam să cred că toate astea sunt un vis, dar când mă opresc în fața celor trei morminte, am știut că nu era un vis, ci un coșmar.

Merce Cunningham.
David Cunningham.
Sara Cunningham.

–Tatăl Sarei?

–Îhî! Răspund privind în continuare pietrele funerare. A avut loc un accident de mașină, în urmă cu 4 ani.

–Nu trebuie să vorbești despre asta. Putem doar să stăm în liniște.

Trag aer în piept și din instinct, îl apuc de mână, lăsându-mi privirea în pământ.

–De ziua Sarei am fost la cinema. Ne aflam cu toții în mașină, când un șofer beat a intrat pe contrasens.

Îmi închid ochii când imaginea farurilor îmi apare în față și din impuls, îl strâng de mână, înfigându-mi unghiile în palma sa. Dar, el nu își trage mâna, dimpotrivă, mă strânge și la rândul său, arătându-mi că e aici pentru mine și că nu trebuie să trec prin toate astea de una singură. Fragmente îmi apar în fața ochilor.