Playing Dirty

Capitolul 4.

  
"Din ce palat de cleștar au ei impresia că am coborât?"
★

 
Dimineața următoare mă trezesc cu aceeași senzație apăsătoare în piept. Aș fi putut rămâne sub pătură toată ziua, ascunsă de lume. Dar fuga nu m-a salvat niciodată.

Mă ridic până la urmă, forțat, și cât Xander e la duș mă mișc prin cameră pe pilot automat, îmbrăcându-mă și încercând să șterg urmele nopții de pe fața mea.

   Cearcănele dispar sub concealer, dar restul rămâne acolo, bine ascuns sub piele. Îmi arunc un caiet în rucsac, îndes echipamentul de dans și mă pregătesc să ies când vocea lui mă oprește din spate.

   –Ești ok?

Ridic privirea spre el doar cât să-l fixez rece.

   –Îți pasă?

   –Cineva s-a trezit prost dispus! Zâmbește într-un fel care mă enervează instant.

   Nu-i răspund. N-am chef de el. Nu după aseară. Nu după conversația cu mama. Și, mai ales, nu după felul în care a fost martor la tot. Urăsc să mă vadă oamenii cu garda jos, iar Xander văzuse suficient.

   În holul universității ne despărțim fără alte cuvinte, fiecare pornind în direcția lui.

Când intru în sala de dans, inspir adânc. Pentru câteva ore nu vreau să mă gândesc la mama sau la nimic din ce mă așteaptă în afara încăperii. Aici există doar muzica, corpul meu și mișcările pe care le cunosc mai bine decât orice altceva. Iar, pentru moment, atât îmi este suficient.

Vreau să intru în sală, dar, pierdută în gânduri, mă ciocnesc de cineva atât de tare, încât rucsacul îmi alunecă de pe umăr și cade pe podea.

   –Îmi pare rău! Spunem amândouă în același timp.

   Fata se apleacă imediat să-mi ridice rucsacul, iar când mă las și eu în jos, ne lovim cap în cap.

   –Au! Murmur, ducându-mi instinctiv mâna la frunte.

   Pentru o clipă ne uităm una la cealaltă, apoi izbucnesc în râs.

   –Ok, asta chiar a fost sincronizare proastă.

–Categoric! Râde și ea. Eu sunt Bree.

Abia atunci o recunosc. Fata cu părul albastru de la dans.

   –Avril.

   Îmi întinde rucsacul, dar înainte să-i dea drumul, îmi aruncă o privire rapidă peste brațe.

   –Mișto tatuaje!

   Cobor instinctiv privirea spre ele, apoi ridic din umeri.

   –Mișto păr!

   –Mersi! Ești la dans, nu? Zâmbește larg.

   –Da.

   –Oh, ce bine! Mergem?

Dau din cap și pornim una lângă cealaltă spre sală.

   La început schimbăm doar câteva replici despre facultate și despre cursul care urmează. Apoi conversația alunecă firesc spre lucruri tot mai personale, fără să-mi dau seama exact când se întâmplă asta.