Playing Dirty

Capitolul 4.

"Din ce palat de cleștar au ei impresia că am coborât?"
★

   Dimineața următoare mă trezesc cu aceeași senzație apăsătoare în piept. Aș fi putut rămâne sub pătură toată ziua, ascunsă de lume. Dar fuga nu m-a salvat niciodată.

   Mă ridic până la urmă, forțat, și cât Xander e la duș mă mișc prin cameră pe pilot automat, îmbrăcându-mă și încercând să șterg urmele nopții de pe fața mea. Cearcănele dispar sub concealer, dar restul rămâne acolo, bine ascuns sub piele, acolo unde nu ajunge nimeni. Îmi arunc caietul în rucsac, îndes echipamentul de dans și mă pregătesc să ies când vocea lui mă oprește din spate.

–Ești ok?

   Ridic privirea spre el doar cât să-l fixez rece.

–Îți pasă?

–Cineva s-a trezit prost dispus! Zâmbește într-un fel care mă enervează instant.

Nu-i răspund. N-am chef de el. Nu după aseară, nu după felul în care m-a văzut exact așa cum nu vreau să mă vadă nimeni. Vulnerabilă.

În holul universității ne despărțim fără alte cuvinte, fiecare pe drumul lui, iar eu intru în sala de dans încercând să-mi pun mintea pe pauză. Acolo totul e simplu: reguli clare, mișcări precise, control total.

   Vreau să intru în sală dar, pierdută în gânduri, mă ciocnesc de cineva, scăpându-mi rucsacul pe jos.

–Îmi pare rău! Spune fata în același timp cu mine, aplecându-se să-l ridice, iar când mă aplec și eu ne lovim cap în cap.

–Ok, asta chiar a fost sincronizare proastă. Râd amuzată, frecându-mi fruntea de zor.

   –Categoric! Râde și ea. Eu sunt Bree.

   Abia atunci o recunosc. Fata cu părul albastru de la dans.

–Avril.

–Mișto tatuaje! Arată spre desenele de pe brațele mele.

–Mișto păr!

–Mersi! Ești la dans, nu? Zâmbește larg.

–Da.

–Oh, ce bine! Mergem?

   Dau din cap și, fără să-mi dau seama cum, ajungem să vorbim de parcă ne știm de mult.

   După trei ore de antrenament care ne lasă fără energie, propun o cafea și Bree acceptă instant, apucându-mă de braț și trăgându-mă după ea până la cafenea.

   Comandăm cafea și cartofi prăjiți și ne așezăm la o masă mai retrasă, unde conversația curge ușor. Îmi povestește că e din New York, că are 19 ani și un iubit.

–Zayn. Suntem împreună de patru ani.

Ridic sprâncenele, sincer surprinsă.

   –Patru ani? Serios?

–Da! Răspunde puțin stânjenită și observ cum obrajii i se îmbujorează. Tu ai pe cineva?

   Dau din umeri.

–Nu de ceva timp. A fost... complicat.