"Niciun erou."
★
Pe drum, îl sunasem pe Xander ca să aflu dacă mai era la garaj sau plecase deja. Mi-a spus că era la Klaus.
Nu i-am dezvăluit însă că mă duc acolo. Aveam nevoie de câteva minute să-mi pun ordine în gânduri înainte să dau buzna peste el cu toate teoriile și întrebările care îmi explodau în cap.
Bree m-a lăsat chiar în fața casei lui Klaus și a oprit motorul fără să spună nimic câteva secunde.
–Încă mai poți să renunți, știi asta, nu? Spune într-un final.
Îmi desprind centura și îi ofer un zâmbet slab.
–Prea târziu pentru asta.
Bree oftează greu și își lasă capul pe spate.
–Exact de răspunsul ăsta îmi era frică.
Îmi deschid ușa mașinii, dar înainte să cobor, vocea ei mă oprește din nou.
–Ai grijă, Avril.
Ridic privirea spre ea și aprob încet din cap. Apoi cobor din mașină și închid portiera în urma mea.
Bree pleacă aproape imediat, de parcă voia să se afle cât mai departe de locul ăla înainte să explodeze ceva.
Și sincer? Puteam să înțeleg perfect de ce. Dacă tot ce spuneam erau doar presupuneri absurde, Xander avea să fie furios. Foarte furios.
–Hei, Avril, nu mă așteptam să te revăd așa curând! Mă întâmpină Jackson zâmbitor imediat ce intru.
Îi ofer un zâmbet slab, încercând să par mai relaxată decât eram de fapt.
–Ce pot să spun? Voldemort are farmecul său. Glumesc, iar el izbucnește în râs.
–Domnul Black e cu el în birou. Vrei să-l chem?
–Nu, nu te deranja. O să merg eu la ei.
Jackson aprobă din cap și se dă puțin la o parte ca să-mi facă loc să trec.
În timp ce urcam scările, încercam disperată să-mi construiesc un plan coerent despre cum aș putea deschide subiectul cu Xander fără să par complet nebună.
Pentru că, sincer? Cum dracu ar fi trebuit să încep conversația asta? "Hei, Xander, cred că Lucy ar putea fi în viață." Da. Sună perfect. Deloc psihotic.
Îmi trec frustrată mâna prin păr și continui să merg pe hol, până când vocea lui Xander răsună violent din birou.
–Îți bați joc de mine, Klaus?
Perfect! E nervos. Foarte nervos.
–M-am săturat de mofturile tale, Ezra!
Mă opresc instant în mijlocul holului.
Ezra? Numele ăsta îl mai auzisem de câteva ori până acum, dar niciodată suficient cât să-i acord atenție reală. Crezusem că poate era altcineva.
CITEȘTI
Playing Dirty
Storie d'amoreVolumul I. Nu toate poveștile de dragoste sunt făcute să te salveze. Unele sunt făcute să te distrugă încet... și să te facă să rămâi. Starr Avril Cunningham ajunge în New York hotărâtă să lase în urmă trecutul care încă o urmărește și viața care a...
