Playing Dirty

Capitolul 22.

Dacă mă omori, te voi bântui mereu!
★

–Trebuie să plec! Vorbesc grăbită și mă ridic de la masă.

   –Avril, ce se petrece?

   –Promit că o să-ți povestesc totul, Bree, dar nu acum! O asigur și plec în grabă, nemailăsând-o să spună ceva.

Ajunsă în dormitor, închid ușa în urma mea, lipindu-mă pentru câteva clipe de ea. Respir greu, încât îmi pot auzi inima cum bate cu putere. Nu știam cu cine să vorbesc, nu știam ce să spun. La naiba, nu știam nici măcar ce să gândesc!

Trag o gură mare de aer, luându-mi mâinile de pe față, iar după câteva minute reușesc să mă calmez. Mă aplec pe vine și caut sub pat albumul pe care știam că l-am ascuns acolo.

   Răsfoind violent paginile, aproape smulgând câteva, degetele îmi tremurau fără oprire, până când găsesc ce căutam. Și uite-o acolo... zâmbind la cameră. Îi păstrasem fotografia ca o amintire dureroasă, ce avea să mă bântuie pentru totdeauna. Cea pe care nu reușisem să o salvez.

   Mă uit la aceasta și nu-mi vine să cred că Lucy din poza mea e chiar fosta iubită a lui Xander.

   Și totuși, acum multe prind contur.

De ce Xander mă evita la început.
De ce ezita să mă privească, chiar și să-mi vorbească.
De ce continua să mă alunge atunci când încercam să-l ajut.
De ce nu m-a vrut în preajma lui.

Pentru că asemănarea dintre mine și Lucy era enervant de perfectă.

Același păr negru de abanos, aceeași pereche de ochi albaștri de gheață, până și aceleași trăsături... Și, deși ne asemănăm atât de mult, personalitățile noastre erau extrem de diferite.

Dar nu pot să nu mă întreb dacă nu de-aici vine și această apropiere bruscă între mine și el.

Sunt trezită la realitate de câteva bătăi repezite în ușă. Mă reped să deschid, ținând strâns în mână briceagul, crezând că Alek s-a întors pentru runda a doua, dar rămân stană de piatră în momentul în care văd cine se află în fața ușii mele.

Un băiat șaten de maximum 16 ani, murdar și acoperit de sânge, aproape cade pe mine, dacă nu mă reped să-l prind la timp.

–Unde e Xander? Reușește să vorbească, în timp ce-l ajut să intre în dormitor.

–Nu e aici. Tu cine ești? Îl întind gentil pe pat, încercând să-i creez un confort.

–Akim. Sunt prieten cu el.

–Lasă-mă să mă uit! Îi cer, și ridicându-i tricoul, observ că a fost înjunghiat.

–Tu ești Avril, nu? Întreabă și eu aprop din cap.

Ating încet zona cu degetul, lucru ce-l face pe acesta să geamă de durere. Sângele prinsese deja o nuanță de negru, iar asta nu putea fi de bine.

–Trebuie să mergem la spital!

–Nu, nu mă poți duce acolo! Sună-l pe Xander, va ști ce să facă.

   Era speriat și puteam să înțeleg de ce, dar nu aveam timp de alte ocolișuri sau prostii.

–Ascultă-mă bine, puștiule, ai fost înjunghiat. Îți trebuie ajutor de la cineva specializat, iar din câte vezi, Xander nu e aici! Și chiar dacă ar fi, l-aș strânge de gât!

Mărturisesc nervoasă, iar imaginea idiotului de Xander, cu mâinile mele înfășurate în jurul gâtului său, îmi apare în fața ochilor.

–Nu pot merge la spital. Te rog!