Playing Dirty

Capitolul 7.

"Poți să-ți deschizi ochii, Starr."
★

Spre deosebire de fetele din Miami, care erau mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, blondina care apare în fața noastră poartă o salopetă roșie din piele, lungă, perfect mulată pe talia ei de viespe, iar în mână ține un steag verde.

   Îl strâng pe Xander în brațe mai tare decât aș vrea să recunosc. Frica începe să mi se așeze în stomac, dar corpul lui îmi aduce o căldură ciudată, confortabilă, pe care n-o mai simțisem de mult.

   –Pregătită? Strigă peste muzică.

   Nu-i răspund, doar îmi îngrop fața în pieptul lui și dau din cap.

   Motorul urlă sub noi, vibrația îmi urcă pe coloană și, pentru o fracțiune de secundă, totul pare suspendat. Apoi motocicleta pleacă brusc, împinsă violent înainte, iar aerul îmi lovește ceafa. Xander accelerează fără ezitare, luând virajele strâns, agresiv, ca și cum ar ști fiecare centimetru de asfalt, iar inima începe să-mi bată haotic, prea repede, prea tare.

   Sirenele grave ale vapoarelor răsună în jurul nostru și atunci realizez unde suntem. În port.

   –Ține-te bine! Strigă el, de parcă nu m-aș ține deja.

   Accelerează din nou și viteza crește până la limita la care gândurile nu mai țin pasul. Îl strâng mai tare, degetele încleștate în tricoul lui, în timp ce stomacul mi se strânge violent.

   Ce naiba are de gând, dementul ăsta?

   Roata din față se ridică și pentru o clipă nu mai există nimic sub noi. Doar aer. Țipătul îmi scapă fără să-l pot opri, iar impactul cu asfaltul vine brusc, dur, făcând motocicleta să sară. Pentru o secundă simt cum pierdem echilibrul, cum totul se rupe, dar Xander redresează instant, fără panică, fără ezitare, ca și cum ar face asta zilnic.

   Aplauzele izbucnesc în jurul nostru, urletele mulțimii acoperind totul și abia atunci îmi dau seama că am trecut linia de finish. Dar ochii mei rămân închiși până ce zăresc steluțe colorate peste tot.

   –Poți să-ți deschizi ochii, Starr. Șoptește brunetul.

   –Am murit și am ajuns în iad? Întreb, încercând să-mi țin vocea calmă.

   –Azi nu e ziua aia, steluțo! Răspunde amuzat.

   Deschid complet ochii și văd mulțimea în delir, strigând numele lui. A câștigat.

   Răsuflu adânc și îmi ascund fața în pieptul lui, iar el râde scurt. Îmi ia câteva clipe să-mi revin, dar e suficient cât să știu că asta nu va fi ultima dată când particip la o cursă.

   Mă ajută să cobor, dar picioarele îmi sunt moi și aproape mă dezechilibrez.

   –Mulțumesc că nu ne-ai omorât.

   –Te-ai îndoit de mine?

   –Chiar mă întrebi asta? Replic, ironică.

   –Ești incredibilă!

   Dă din cap dezaprobator, dar colțul gurii i se ridică ușor, apoi mă trage după el spre grup. Bree îl ia în brațe imediat, aproape sufocându-l, în timp ce începe să-i țină morală.

   –Pentru o secundă am crezut că ai pierdut controlul!

   –Nu scapi atât de repede de mine, albăstrico. Încearcă el să o liniștească, dar creola nu se lasă convinsă așa ușor.