Playing Dirty

Capitolul 23.

"Am fost mai mult infern decât om."
★

–De ce ai făcut-o?

–Dacă e legat de Akim-

–Știu de Lucy.

Se blochează, iar preț de câteva secunde pare că a uitat și să respire.

–Cum de...?

–Irelevant. De-asta nu-mi vorbeai? De-asta te-ai purtat ca un nemernic?

Poate că nu-mi datorează nicio explicație, dar nu-mi pasă. Vreau să știu ce se întâmplase de fapt între noi doi. Fusese real sau doar un joc în care el o înlocuia pe Lucy cu mine?

–Starr, lucrurile sunt complicate.

Încearcă să evite subiectul, oferindu-mi o scuză patetică, de parcă eu aș fi una dintre fetele acelea fără creier, cărora le spui a doua zi: "Scuze, nu e vina ta, e a mea!"

–Lucrurile vor fi mereu complicate pentru oamenii ca noi, Xander. Așa că fă bine și scutește-ne pe amândoi de rahaturile astea!

–Și ce vrei să îți spun? Da, la început asemănarea dintre voi două mă distrugea și poate că ăsta e motivul pentru care am vrut să te cunosc.

–De-asta m-ai sărutat? Ca să ți-o imaginezi pe ea în locul meu?

–Starr, ce porcării scoți pe gură?

–Și ce vrei să înțeleg?

–Mi-a luat ceva timp să înțeleg, dar acum știu că nu ești ea.

–Răspunde la întrebare.

–Sunt un nenorocit. Crede-mă, știu. Și n-am limite... dar asta? N-aș fi îndrăznit s-o fac vreodată.

Pentru o clipă, privesc în gol, pierdută, amintindu-mi de sărutul nostru din vestiare. Îmi aduc aminte cum buzele sale aveau gust de tutun și vicii. Părea ireal.

Dar nu-l pot crede pe deplin. Mi-aș dori... chiar mi-aș dori, dar, la naiba, nu știam nici dacă pot avea încredere în el cu adevărat.

–Uite, știu că nu a fost drept din partea mea să te compar cu ea, dar îți jur, Starr, nu mi-am imaginat-o în locul tău, nici măcar pentru o secundă.

–Nu mă minți, Xander!

–Nu vreau să te mint. La dracu, nu vezi că tot ce încerc e să te protejez?

–Nu am nevoie de protecția ta. Am avut destui oameni care au spus același lucru, și la final tot ei m-au făcut bucăți. Nu-mi trebuie un afurisit de erou. Am nevoie doar să fii prietenul meu. Să ai încredere în mine. Nu mă trata ca pe o victimă, Xander, pentru că nu sunt una.

–Am încredere. Doar că sunt lucruri pe care nu ți le pot spune, oricât ai insista. Pentru că, dacă le-ai ști... s-ar termina totul.

–Cum ar fi treburile tale cu Ross?

Se oprește brusc, iar ochii îi scânteiază de surprindere.

–Ce-ai spus?

–Da. Știu pentru cine lucrezi.

   –Cum ai aflat?

   –Serios? Chiar ai de gând să mă întrebi asta? Ai uitat că am fost închisă pentru droguri?

–Și ce mai cauți aici?

   De data aceasta, întrebarea lui mă surprinde complet, lăsându-mă fără cuvinte pentru o clipă.

–Adică?

–De ce nu ai mers la poliție?

–Mă crezi o idioată? Ross deține tot orașul. Fac o pauză. Și oricum... nu ți-aș face niciodată așa ceva!

Nu mințeam. Oricât de mult ar greși Xander, nu i-aș putea face niciodată rău.

–Atunci de ce ai rămas?

–De ce nu aș face-o? Nu mă tem de tine.

–Ai băut?

–Nu fii idiot... sau data viitoare nu mă mai opresc la o singură palmă.

–La început, m-a dezarmat complet asemănarea dintre voi două. Apoi, mă scotea din sărite și, la un moment dat, mi-am dat seama că am dat-o naibii rău... și că te-am tras după mine. După ce Lucy a murit, nu mai gândeam clar. Eram furios pe ea. Pe mine. Pe tot. Trăiam într-o buclă fără final, iar asta m-a împins să-mi descarc toată ura pe tine. Mă așteptam să pleci. La dracu! Am vrut să pleci. Imaginea ta mă tulbura, dar tu n-ai făcut-o. Ai stat și mi-ai ținut piept până la capăt, ceea ce m-a șocat și mai tare.

–Nu renunț așa ușor! Dar acum înțeleg. Mi-ar fi plăcut să-mi spui asta mai devreme. Înainte să mă grăbesc cu concluzii. Am crezut că o să fiu blocată tot anul cu un Xander morocănos!

–Ai fi găsit tu o soluție!

–M-am gândit să te omor, dar nu aveam unde să-ți ascund cadavrul.

–Ești incredibilă! Începe să râdă, dezaprobându-mă din cap.

–Fac și eu ce pot! Ridic din umeri, amuzată.

–Nu e numai asta. Ești enervantă. Arogantă. Și totuși nu pot să nu mă uit la tine. Mă intrigi prin tot ce faci, încât ajung mereu să mă întreb: "Cât de departe poate merge?". Îți place pericolul. Se vede. Și te admir pentru faptul că încerci să nu-ți lași sentimentele să te copleșească. Ești periculos de bună... genul care, atunci când face sex, pare că dezlănțuie iadul din temelii. Și, ca să fie clar, ești al naibii de frumoasă, Starr.

Pentru o secundă, simt cum respirația mi se oprește. Obrajii îmi ard, iar privirea mi se pierde pe podea.

Și atunci, ca un fulger, mă trăznește adevărul. Toată viața am mințit, am manipulat, am distrus oameni fără să clipesc, mi-am murdărit mâinile cu lucruri care nu se spală niciodată și am învățat să calc peste oricine ca să supraviețuiesc. Am fost mai mult infern decât om.

   Iar el e singurul în fața căruia nu mai pot să mă ascund. Nu mai pot minți. Și pentru prima dată... nu mai am unde să fug.

Îmi adun toată puterea și îmi ridic privirea spre el. O lacrimă mi se prelinge pe obraz, dar nu o șterg. Trebuia să simt durerea asta.

–Iartă-mă! Șoptesc, vocea mi se frânge ușor.

El se încruntă, confuz.

–Ce?

–Iartă-mă...

Se apropie un pas, ochii lui devin mai întunecați, parcă citindu-mi fiecare gând.

–Pentru?

–A fost vina mea...

–Despre ce vorbești, Starr?

Îmi tremură buzele, dar îi spun adevărul, direct, cu toată greutatea inimii:

   –Lucy a murit din cauza mea.

Maxilarul i se încleștează. Dar nu spune nimic.

   Și între noi cade o tăcere grea. Nu genul care liniștește. Genul care schimbă tot.