Playing Dirty

Capitolul 52.

"Puteam să o omor."
★

Xander

 
   –Cum ai reușit să reziști tentației?

Întrebarea ei mă pune pe gânduri.

Pentru câteva secunde nu spun nimic. Doar strâng mai tare volanul și privesc șoseaua din fața mea.

–Timp de doi ani, Klaus a stat în permanență în spatele meu, suflându-mi în ureche și asigurându-se că nu fac vreo "prostie". Mi-a oferit păreri de rău și scuze patetice. Și singurul lucru care m-a ajutat să continui a fost răzbunarea. Deloc sănătos, dar suficient cât să mă țină în viață. Chiar și așa... nu am scăpat niciodată complet. Încă mai am zile în care cred că tuturor le-ar fi mai bine fără mine. Zile în care mă uit la oamenii din jur și mă gândesc că tot ce fac e să îi distrug încet. Încă mai există momente în care vreau să-i pun capăt.

Liniștea din mașină devine apăsătoare. Îmi feresc pentru o clipă privirea de la drum și mă uit la ea.

–Așa că, dacă vrei adevărul, Starr... nu am reușit să rezist.

   Încă mă trezesc transpirat și înspăimântat din cauza coșmarurilor. Și doar imaginea mâinilor mele în jurul gâtului lui Alek îmi aduce o urmă de liniște.

Gândurile astea negre și toxice au fost cele care m-au ținut pe linia de plutire. Ele m-au făcut să jur că am să distrug tot ce iubea, exact cum a făcut și el cu Lucy

   Îmi simt stomacul strângându-se doar la amintirea jurământului ăla.

Pentru că acum ea stătea lângă mine. Își freca absent degetele de mânecile hanoracului și privea liniștită pe geam fără să știe că, la început, fusese doar o piesă într-un plan bolnav de răzbunare.

Voiam să-i spun. Dumnezeule, voiam să-i spun tot. Dar cum? Cum puteam să-i mărturisesc că, inițial, intenționasem să-i distrug viața? Că mă apropiasem de ea purtând în mine ură, furie și dorința de a-l face pe Alek să sufere?

   Toată viața ei, oamenii o rupseseră în bucăți. Iar eu eram gata să devin omul care îi transforma inima în scrum.

Sau cel puțin asta credea Klaus. Pentru că planurile mele se schimbaseră între timp. Ea le schimbase. Nu mințisem când i-am spus că mă înnebunește. Cu ea uitam de reguli, de răzbunare, de Lucy și chiar de mine. Îmi uitam principiile de fiecare dată când mă privea cu ochii ăia albaștri de parcă mai exista ceva bun în mine.

Și era cel mai frumos și cel mai îngrozitor sentiment pe care îl trăisem vreodată. Pentru că mă făcea să mă simt viu.

Dar și vinovat. Vinovat față de Lucy. Vinovat față de Starr. Vinovat pentru că trădarea nu avusese niciodată un gust atât de bun. Eram o contradicție ambulantă.

La dracu cu nenorocitul de Alek!
La dracu cu Klaus!
La dracu cu lumea!
Și la dracu cu mine!

   –Xander!

Glasul ei mă smulge brutal din propriile gânduri și tresar violent, ridicând privirea exact la timp ca să văd farurile unei mașini venind direct spre noi.

–La dracu! Îmi întind instinctiv brațul în fața ei ca s-o protejez și trag brusc de volan spre dreapta.

Cauciucurile scot un sunet ascuțit pe asfalt, iar mașina ne ratează la câțiva centimetri, claxonând agresiv în timp ce șoferul urlă ceva ce probabil era o înjurătură.