Nu-ți face griji pentru mine, steluțo!
★
Drumul până la dormitor a fost tăcut. Niciunul dintre noi nu a scos vreun sunet. Eu, pentru că nu voiam să vorbesc cu el. Xander, pentru că era un idiot. Desigur.
Cum intru în cameră, mă duc direct la baie, trântind ușa în urma mea. Îmi arunc apă pe față, încercând să mă calmez, apoi intru sub duș.
Câteva minute mai târziu, realizez că nu mi-am luat hainele. Rahat! Analizez opțiunile și doar una îmi surâde. Spun în gând un "Doamne ajută!" și ies din baie, înfășurată doar într-un prosop care nu acoperă chiar atât cât mi-aș dori.
Ochii îngâmfatului sunt acum cât capela, iar eu nu pot să nu rânjesc satisfăcută.
Așa, îngâmfatule. Privește și șterge-te la gură!
Îmi iau repede hainele din șifonier, dar nu pot să nu observ cum Xander își mușcă buza de jos, înghițind în sec. Reacția lui mă stârnește, dar aleg să nu mă gândesc prea mult la asta. Mă schimb rapid în colanți negri și un tricou albastru, lăsându-mi părul ud pe spate.
Primul lucru pe care îl văd când ies e Xander sprijinit de pervaz, fumând liniștit. La dracu, cât mă enervează că nici măcar nu mă privește!
–Așa o să fie de-acum în colo? Izbucnesc, sătulă de tăcerea lui.
–Poftim?
–Știi foarte bine despre ce vorbesc, Xander. Te comporți ca un copil! Ce urmează, să ne prefacem că nici nu ne cunoaștem? Dacă asta-ți dorești, fie!
Furia îmi clocotea în vene.
–Până la urmă, de ce îți pasă?
–Pentru că... am crezut că suntem prieteni.
–Doar pentru că te-am luat cu mine la o afurisită de cursă, asta nu ne face prieteni!
Ceva în sufletul meu s-a rupt în momentul acela.
–Până mai ieri, puteam jura că voiai să ne înțelegem, iar acum... nu te recunosc!
–M-ai cunoscut vreodată? Știi cine sunt cu adevărat, Starr? Îți spun eu: nu știi.
–Ce e în neregulă cu tine?
Corpul îmi tremura și nu înțelegeam ce se întâmplase cu el. Băiatul de azi-dimineață, cel tandru și glumeț, se transformase într-o bestie rece și distantă.
–Multe. Spune scurt.
–Nu știu care problema ta și, sinceră să fiu, nu vreau să aflu. Te asigur că voi cât mai departe de tine!
Avea dreptate. Nu ne cunoșteam suficient de bine încât să ne numim prieteni. Și, într-un fel, preferam să rămână așa.
–O să vorbesc cu decanul facultății să îmi schimbe camera.
Eu și Xander n-ar fi trebuit să locuim împreună de la bun început. Nu știam ce încurcătură se produsese, dar alesesem să tac. Să nu întind coarda. Să mă mulțumesc cu puțin. Doar că acum... nu mai era cazul.
–Nu trebuie să te muți.
–Poftim?
–O să mă mut eu.
–Foarte bine!
Suntem întrerupți de două bătăi puternice în ușă. Mă uit la ceas: ora 11. Cine ar putea fi acum?
CITEȘTI
Playing Dirty
Romance"-Vino cu mine. -Unde? Mă uitam temătoare la mâna sa întinsă. O simțeam ca pe o ispită ce-mi promitea condamnarea. -Contează? Dar eu eram deja condamnată. -Nu."
