Playing Dirty

Capitolul 61.

"Aveam să dau foc lumii întregi dacă asta însemna să o știu pe ea bine."
★

Xander

   –Pontul a venit de la o sursă anonimă.

Îmi încleștez maxilarul atât de tare încât simt cum mă doare.

   –Și de asta m-ai trimis până în Long Beach? Ca să caut ceva ce nici măcar nu era acolo? Sau aveai nevoie de undă verde ca s-o târăști pe Starr în mizeriile tale? Vocea mea răsună prin birou și îl face pe Klaus să se strâmbe ușor.

   –În caz că ai uitat, Ezra, iubita ta a fost perfect de acord să participe la luptă. N-am forțat-o cu nimic.

Îmi trec frustrat mâna prin păr și inspir adânc, încercând să nu-i sar la gât.

   –Oricât de tentant ar fi, i-am promis lui Starr că nu o să-ți rup capul. Așa că nu mă mai provoca, Klaus.

El doar pufnește, deloc impresionat și se lasă relaxat pe spate în scaun.

   –Nu-mi vine să cred că, în sfârșit, ți-ai găsit o fată care să te suporte.

   –Mda... ești foarte glumeț în dimineața asta.

Înainte să mai apuc să continui, Jackson bate scurt la ușă și intră în birou.

–Domnule Ross, avocatul vă așteaptă.

Klaus își mută imediat atenția spre el și face semn din cap.

–E în regulă, Jackson. Poți să-l bagi înăuntru. Ezra tocmai se pregătea să ia o gură de aer.

Îmi întorc instant privirea spre el.

–Cred că îți bați joc de mine!

Klaus zâmbește larg, complet netulburat de tonul meu.

–Ba deloc. Nu uita că te-am dat afară, deci... fă pași.

Își flutură teatral mâna spre ușă, de parcă era regele lumii și eu tocmai îi murdăream covorul.

–Nemernic bătrân! Mormăi, ieșind pe terasă cu gândul clar de a fuma înainte să fac vreo crimă.

   Nemernic. Afurisit. Bătrân manipulator.

Regretam ce îi spusesem? Da. Credeam cu adevărat ce îi spusesem? Nu chiar. Aveam de gând să-mi cer scuze? Absolut nu. O să-mi scoată ochii pentru asta toată viața? Cu siguranță.

   Scot țigările din buzunar și îmi aprind una, inspirând adânc în timp ce mă rezem de balustrada terasei.

Aerul rece îmi lovește fața, dar nici măcar nu reușește să-mi calmeze haosul din cap.

Așa că îmi scot telefonul din buzunar și formez numărul singurei persoane care îmi putea distrage atenția de la prostiile lui Klaus.

–Hei, nu te-ai trezit încă?

–Mnu... Mormăiala ei somnoroasă mă face să zâmbesc instant fără să vreau.