Playing Dirty

Capitolul 42.

Nu vreau să te pierd.
★

 
   Drumul până la hotel a fost scurt și tăcut, deși aveam o mulțime de lucruri de spus. Xander era lângă mine, la fel de tăcut, dar furia lui era vizibilă. Îmi dau seama că am cauzat numai probleme în ultimele zile... și totuși, în loc să mă opresc, le-am agravat.

   Spre fericirea mea, Kyle mersese să-și adune lucrurile, iar Zayn m-a asigurat că sora lui Akim îl găzduia cu plăcere.

–Mă duc să vorbesc cu Klaus.

Tresar când simt mâna lui Xander pe umărul meu. Gândul îmi fuge involuntar la seara trecută... la sărutul lui, la fiecare centimetru de piele pe care-l atinguse, la gustul buzelor lui, amintirea celor mai întunecate dorințe ale mele.

Încerc să revin cu picioarele pe pământ și aprob din cap, fără să-mi amintesc exact ce-mi spusese.

***

–Îmi pare rău!

Mă opresc din împachetat și îmi întorc privirea spre fratele.

–Pentru?

–Ți-am cauzat atâtea probleme-

–Nu! Îl întrerup.

Nu îmi doream să creadă că ceva din toate astea era vina lui. Kyle era un copil bun și, mai mult decât oricine, merita o viață mai bună. O viață pe care nici mama lui, nici tata... și cu atât mai puțin orașul ăsta nu au putut să i-o ofere.

–Nu ai greșit cu nimic, Ky.

–Știu, dar-

–Vino aici! Bat cu palma locul de lângă mine.

Oftează, înfrânt, și se așează.

–Ești fratele meu și aș face orice pentru tine. Nu uita asta!

–Te quiero! Rostește el și mă trage în brațe.

–Yo también! Șoptesc.

A trecut atât de mult timp de când cineva mi-a spus ultima dată că mă iubește, încât acum, când aud cuvintele astea din nou... totul îmi pare straniu. De parcă nu mai știu cum ar trebui să se simtă.

–Îmi pare rău dacă am întrerupt ceva, dar trebuie să plecăm!

Îmi ridic privirea din pământ și dau de Xander, care ne privește pe amândoi cu o nostalgie apăsătoare, în timp ce pe buze i se întinde un zâmbet cald.

–Ești pregătit pentru aventura vieții tale, puștiule? Îl întreabă ciufulindu-i părul.

–Așa cred! Răspunde fratele meu, puțin crispat, iar amândoi râdem de reacția lui.

   Pe drum spre aeroport, le-am făcut cunoștință cum se cuvine cu Kyle, iar spre fericirea mea, l-au primit cu brațele deschise, fără nicio problemă. Inclusiv Klaus, surprinzător, a fost foarte prietenos cu fratele meu mai mic, și nu pot să nu mă întreb dacă brunetul n-a avut ceva de-a face cu asta.

   Totuși, după ce am decolat, avionul a fost cuprins de o liniște profundă. Toată lumea a adormit, numai bestia privea pierdută în gol, iar curiozitatea mă rodea, dorindu-mi să aflu în ce gânduri se scufundase.

   Aveam, de fapt, o mulțime de întrebări, dar niciuna cu curajul necesar. Și chiar dacă știam că, într-un final, tot o să trebuiască să vorbim, nu aveam de gând să fac eu primul pas.