Playing Dirty

Capitolul 42.

"Nu vreau să te pierd."
★

 
   Drumul până la hotel este scurt și apăsător de tăcut, deși am o mie de lucruri pe care aș vrea să i le spun. Xander stă lângă mine fără să scoată vreun cuvânt, însă furia care mocnește în el e încă vizibilă.

   Și îmi dau seama că, în ultimele zile, nu am făcut altceva decât să-i aduc probleme. Iar partea cea mai rea e că, în loc să mă opresc, continui doar să le agravez.

   Spre ușurarea mea, Kyle plecase între timp să-și adune lucrurile, iar Zayn mă asigurase că sora lui Akim era mai mult decât dispusă să-l găzduiască o perioadă.

–Mă duc să vorbesc cu Klaus.

Tresar în momentul în care simt mâna lui Xander pe umărul meu. Iar mintea îmi fuge instant la noaptea trecută. La felul în care m-a ținut lipită de el ore întregi. Buzele lui pe pielea mea. Respirația lui grea amestecată cu a mea. Degetele lui plimbându-se peste fiecare centimetru din mine de parcă voia să mă învețe pe de rost.

Încerc să-mi adun gândurile și aprob absent din cap, fără să-mi mai amintesc exact ce-mi spusese.

   Merg direct spre cameră, iar Kyle vine după mine în liniște. Atmosfera dintre noi e ciudată. Grea. De parcă amândoi vrem să spunem ceva, dar niciunul nu știe de unde să înceapă.

   Scot geanta de sub pat și încep să împachetez câteva haine, încercând să mă concentrez pe mișcările repetitive ale mâinilor mele.

–Îmi pare rău!

Mă opresc imediat din împachetat. Îmi întorc încet privirea spre fratele meu, surprinsă de tonul lui.

–Pentru? Întreb, sprijinindu-mă de marginea patului.

–Ți-am cauzat atâtea probleme-

–Nu! Îl întrerup.

Nu vreau să creadă că vreuna dintre toate astea e vina lui. Kyle e un copil bun și, mai mult decât oricine, merită o viață mai bună. O viață pe care nici mama lui, nici tata... și cu atât mai puțin orașul ăsta nu au fost capabili să i-o ofere.

–Nu ai greșit cu nimic, Ky.

–Știu, dar-

–Vino aici! Bat cu palma locul liber de lângă mine.

Oftând învins, se apropie și se așază lângă mine.

–Ești fratele meu și aș face orice pentru tine. Să nu uiți niciodată asta!

–Te quiero! Rostește înainte să mă tragă strâns în brațele lui.

–Yo también!

Trecuse atât de mult timp de când cineva îmi spusese ultima dată că mă iubește, încât acum, auzind din nou cuvintele astea, totul mi se pare straniu. De parcă uitasem complet cum ar trebui să se simtă.

–Îmi pare rău dacă întrerup ceva, dar trebuie să plecăm!

Îmi ridic privirea și dau direct de Xander, care ne privește pe amândoi cu o nostalgie apăsătoare în ochi, în timp ce pe buze i se întinde un zâmbet surprinzător de cald.

–Ești pregătit pentru aventura vieții tale, puștiule? Îl întreabă ciufulindu-i părul.

–Așa cred... Răspunde fratele meu puțin crispat, iar reacția lui ne face pe amândoi să izbucnim în râs.