Playing Dirty

Capitolul 41.

  Am avut nevoie să mă porți pe umerii tăi și să-mi arăți lumea de sus.
★

În copilărie ne temem de multe lucruri. De întuneric, de durere, de bau-baul de sub pat. Ne rugăm să vină dimineața ca să ne alunge monștrii, dar adevărul este că ei nu dispar niciodată. Chiar dacă nu îi vezi, asta nu înseamnă că nu sunt acolo, urmărindu-te la fiecare pas.

Și ce faci când ești pus față-n față cu monstrul care ți-a bântuit fiecare coșmar din copilărie? Acel bau-bau mare și fioros care te-a pândit din întuneric?

O să-i poți face față? Ai puterea necesară să-l înfrunți? Ești pregătit să duci o luptă ca asta? Sau ai să renunți înainte să înceapă, lăsând capul plecat?

Și, deși conștiința și orgoliul te ceartă, spunându-ți că e timpul să-l înfrângi, inima și sufletul te imploră să te întorci, pentru că nu ești pregătit.

Iar, în final, nu-ți rămâne decât să te întrebi: —Fugi sau rămâi?

Trăgând aer cu nesaț în plămâni, îmi deschid ochii și privesc persoana din fața mea. Monstrul meu era neschimbat.

Aceiași ochi oceanici, identici cu ai mei, doar că mult mai obosiți. Părul brunet și des îi era dat pe spate, iar trăsăturile fine își pierduseră din tinerețe. Tenul, palid și fad, era brăzdat de câteva riduri, iar cearcănele îi sculptau niște șanțuri adânci sub ochi, care căpătaseră o nuanță ușoară de negru.

Semănam atât de mult și totuși eram atât de diferiți. Iar dacă ochii mei încercau să mascheze teama prin repulsie, ai săi exprimau stupefacție.

   Da, mă temeam de el. Mă temeam de cuvintele pe care avea să mi le arunce în față fără nicio reținere. Pentru că nu de mult, acele cuvinte mi-au sfâșiat inima, iar el doar privea, de parcă distrugerea mea era un spectacol.

–Starr? Glasul lui gros tremură de șoc.

Nu îmi doream să mă numească așa. Uram să mă numească așa, pentru că, în cele din urmă, nu eu fusesem steluța care îi luminase calea.

–A trecut ceva timp, papá!

–Deci e adevărat... te-ai întors.

–Cred că e evident motivul. Dar stai liniștit, nu rămân prea mult.

–Și asta am auzit. Ce cauți aici? Nu-mi spune că, dintr-o dată, voi două sunteți prietene!

–Te interesează? Mereu mi-ai cerut să fiu drăguță cu soția ta.

–Nu încerca să mă duci de nas, mija. N-ai putut să o faci atunci când erai doar un copil, ce te face să crezi că acum ești în stare? Dacă ai venit pentru fratele tău, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar el rămâne în Miami.

Evident că stia de ce sunt aici.

Și cu cât îl priveam, cu atât realizam că nu eram pregătită să-l înfrunt singură. Problema era că singura persoană pe care mi-o doream lângă mine nu avea habar unde mă aflam.

–Zilele în care Kyle era sacul tău de box s-au terminat. Îi scuip printre dinți.

–Și ce-o să faci? Râde. Să nu uităm că Kyle e minor. Pot să te reclam la poliție.

–Me amenaza, papá? Con la policía? En serios? (Mă ameninți? Cu poliția? Serios?)

–Ya no eres uno de nosotros, mija! (Nu mai ești una dintre noi, mija!) Ți-ai pierdut acel drept când ai plecat.