Playing Dirty

Capitolul 41.

  "Am avut nevoie să mă porți pe umerii tăi și să-mi arăți lumea de sus."
★

În copilărie ne temem de multe lucruri. De întuneric. De durere. De bau-baul de sub pat. Ne rugăm să vină dimineața ca să ne alunge monștrii, dar adevărul este că ei nu dispar niciodată. Chiar dacă nu îi vezi, chiar dacă nu-i auzi, asta nu înseamnă că nu sunt acolo, urmărindu-te la fiecare pas.

Și ce faci când ești pus față-n față cu monstrul care ți-a bântuit fiecare coșmar din copilărie? Acel bau-bau mare și fioros care te-a pândit din întuneric.

O să-i poți face față? Ai puterea să-l înfrunți? Ești pregătit să duci o luptă ca asta? Sau o să renunți înainte să înceapă, lăsând capul plecat?

Și, deși conștiința și orgoliul te ceartă, spunându-ți că e timpul să-l înfrângi, inima și sufletul te imploră să te întorci, pentru că nu ești pregătit.

Iar, în final, nu-ți rămâne decât să te întrebi: —Fugi sau rămâi?

Trăgând aer cu nesaț în plămâni, îmi deschid ochii și privesc persoana din fața mea. Monstrul meu e neschimbat.

Aceiași ochi oceanici, identici cu ai mei, doar că mult mai obosiți. Părul brunet și des îi este dat pe spate, iar trăsăturile fine și-au pierdut de mult tinerețea. Tenul palid și lipsit de viață îi este brăzdat de riduri fine, în timp ce cearcănele întunecate îi sapă umbre adânci sub ochi.

Semănăm atât de mult și, totuși, suntem complet diferiți. Dacă ochii mei încearcă să ascundă frica în spatele repulsiei, ai lui sunt plini de o stupefacție aproape dureroasă.

   Da, mă tem de el. Mă tem de cuvintele pe care urmează să mi le arunce în față fără nicio urmă de reținere. Pentru că nu cu mult timp în urmă, aceleași cuvinte mi-au sfâșiat inima, iar el a privit totul de parcă propria mea distrugere ar fi fost doar un spectacol.

–Starr... Glasul lui gros tremura de șoc.

Nu vreau să mă numească așa. Urăsc felul în care îmi rostește numele. Pentru că, în final, eu n-am fost niciodată steaua care să-i lumineze drumul.

–A trecut ceva timp, papá!

–Deci e adevărat... te-ai întors.

–Credeam că e evident motivul. Dar stai liniștit, nu rămân prea mult.

–Ce cauți aici? Nu-mi spune că, dintr-o dată, voi două sunteți prietene.

–Te interesează? Mereu mi-ai cerut să fiu drăguță cu soția ta.

–Nu încerca să mă duci de nas, mija. N-ai reușit nici măcar atunci când mințeai cu ochii mari și voce tremurată, ce te face să crezi că acum vei avea mai mult succes? Dacă ai venit pentru fratele tău, îmi pare rău să te dezamăgesc, dar Kyle rămâne în Miami.

Evident că știe de ce sunt aici.

Și cu cât îl privesc mai mult, cu atât realizez că nu sunt pregătită să-l înfrunt singură. Problema e că singura persoană pe care mi-o doresc lângă mine nici măcar nu știe unde sunt.

–Zilele în care Kyle era sacul tău de box s-au terminat.

–Și ce-o să faci? Râde. Să nu uităm că e minor. Pot să te reclam la poliție.

–Me amenaza, papá? Con la policía? En serios? (Mă ameninți? Cu poliția? Serios?)

–Ya no eres uno de nosotros, mija! (Nu mai ești una dintre noi, mija!) Ți-ai pierdut acel drept când ai plecat.