Capitolul 33.

8.1K 413 6
                                        


"Toți suntem începutul sfârșitului ei."

Xander

 
   A fugit. La naiba... a fugit din nou!

Mă uit în direcția în care o văzusem ultima dată, de parcă aș putea s-o fac să apară din nou doar uitându-mă suficient de mult. Strada e aproape goală. Nicio urmă de ea.

–La dracu! Urlu, fără să-mi pese cine mă aude.

Îmi trec o mână peste față, încercând să-mi pun gândurile în ordine. Unde naiba s-ar putea duce acum?

–Xander!

Ridic privirea și dau de Bree, care vine grăbită spre mine.

–Ce s-a întâmplat? Unde a plecat Avril?

–Te-ai întâlnit cu ea?

–Da, la câteva blocuri de aici. Am întrebat-o unde se duce și mi-a spus că are de rezolvat o problemă. Despre ce vorbește?

–O problemă? Repet, mai mult pentru mine.

Grozav. Exact ce-mi doream să aud. Unde ai plecat de data asta, pisicuțo?

Încerc să mă gândesc la toate locurile în care s-ar putea duce, dar cunoscând-o pe Starr, probabil că tocmai se îndreaptă spre singurul loc în care n-ar trebui să pună piciorul.

–Doar nu crezi că s-ar întoarce după Alek? Întreabă Bree, iar în vocea ei se simte frica.

Simt cum mi se încordează fiecare mușchi. Imaginea ei întorcându-se acolo îmi apare în minte și o alung imediat.

–Nu. În nici un caz.

   Refuz să cred că ar fi atât de inconștientă. Nu după tot ce s-a întâmplat.

–Atunci unde s-a dus?

–N-am idee, Bree.

Îmi încleștez maxilarul, încercând să găsesc ceva. Orice. Un motiv pentru care ar pleca singură tocmai acum.

–Crezi că s-ar duce la maică-sa?

Întrebarea ei îmi rămâne în cap o secundă prea mult. Maică-sa. Și apoi totul se leagă.

Femeia care l-a trimis pe Alek după ea. Femeia care a ținut-o departe până și de înmormântare. Femeia care, tocmai a ajuns în capul listei oamenilor cu care Starr are o problemă de rezolvat. La naiba!

–Acolo se duce! Spun și deja sunt în mișcare.

–Unde te duci?

–S-o opresc înainte să facă vreo prostie.

Nici nu mai aștept răspunsul lui Bree. Scot cheile din buzunar și mă îndrept direct spre motocicletă.

Dacă Starr s-a dus după maică-sa, trebuie să aflu unde o stă. Și există o singură persoană care știe asta.

Îmi pun casca, pornesc motorul și plec înainte ca Bree să mai apuce să spună ceva. Vântul îmi lovește corpul în timp ce mă strecor printre mașini, încercând să câștig fiecare secundă pe care am pierdut-o deja.

Când ajung în fața blocului, opresc motorul și cobor de pe motocicletă. Îmi scot casca din mers și intru grăbit în clădire. Urc scările câte două trepte odată, fără să-mi pese de privirile celor pe lângă care trec.

Playing Dirty Povești de care să fii obsedat. Descoperă acum