Playing Dirty

Capitolul 18.

"O bestie fără suflet."
★

   În seara precedentă știu că am adormit în brațele brunetului la scurt timp după conversația noastră și totuși m-am trezit singură în dormitor.

   Xander mi-a trimis un mesaj pe la prânz, întrebându-mă dacă m-am trezit și anunțându-mă că o să fie plecat toată ziua.

Am avut cursuri până la ora 2 astăzi, apoi am trecut pe la spital pentru a-i aduce lui Bree niște mâncare, pentru că cea de la cantina spitalului era mult prea dezgustătoare, iar albăstrica încă nu își dorește să plece de lângă iubitul său, care se simte mult mai bine.

După ce am venit de la spital, m-am decis să ies la alergat în parcul din apropierea campusului.

Nu știu câte ture am dat parcului, dar atunci când am simțit că picioarele sunt pe cale să-mi cedeze, m-am așezat pe o bancă, pe care se întâmpla să stea și o doamnă în vârstă, care citea liniștită un ziar.

Am stat câteva minute pe bancă, privind apusul, când am fost trezită din transă de telefonul meu, care suna de zor.

–Hei, steluțo! Aud din nou apelativul ăla stupid și îmi dau ochii peste cap.

–Bună și ție, Alexander!

–Unde ai dispărut?

–Am ieșit puțin prin parc.

–Ok. Întrebare fulger: pizza sau paste?

–Pizza.

–Perfect. Grăbește-te, sau tu plătești!

   Îmi închide înainte să mai apuc să spun ceva.

–Idiot... Murmur, zâmbind.

–Iubitul tau? Vocea femeii de lângă mine mă face să tresar.

–Prieten.

–Băiatul acesta... simți ceva pentru el, nu?

–Poftim?

–Și totuși îți este teamă de el. Nu de ce este... ci de ce ar putea să devină pentru tine.

   Mă blochez.

–Nu îmi e teamă de nimic. Și cu siguranță nu simt ceva pentru el.

–Poți să te minți cât vrei. Nu schimbă nimic.

Privește lacul, de parcă nu ar vorbi cu mine, iar liniștea dintre noi devine apăsătoare.

–Ne cunoaștem?

–Asta e irelevant, scumpo. Văd doar ceea ce tu încerci să ignori. Un suflet obosit, care a învățat să reziste, nu să simtă.

–Cum de știi toate astea? Înghit în sec.

–Pentru că nu ești atât de greu de citit pe cât crezi.

Mă încrunt, dar nu mai apuc să spun nimic.

–Băiatul ăsta... Xander... o să te coste mai mult decât crezi.

–De ce? Îndrăznesc să întreb, deși simt cum mi se strânge stomacul.

–Puteai să mă întrebi orice altceva, dar tu ai ales să mă întrebi despre el.

Are dreptate. Dar trebuie să știu.

   –Spune-ți-mi la ce vă referiți.

–Că nu e genul care iubește ușor. Și nici genul care pleacă fără să distrugă ceva în urma lui.