Playing Dirty

Capitolul 38.

"Oh, cara mia, încă un băiat pe care l-ai adus la picioarele tale!"
★

 
   Să merg legată la ochi, pe tocuri, amețită de alcool și cu un brunet care nu încetează să mă atingă, aproape cinci străzi întregi, se dovedește a fi mult mai dificil decât aș fi crezut.

   Xander a refuzat categoric ideea motocicletei. În mintea lui, mersul pe jos era "mai palpitant". Evident. Și, ca să completeze tabloul, a refuzat să-mi spună unde mergem, cică "E o surpriză." Idiotul.

   –Acum poți să mă dezlegi? Îl întreb, în clipa în care ne oprim.

   Nu-mi răspunde. În schimb, îi simt mâinile cum urcă lent, fără grabă și fără rușine, pe talia mea, alunecând peste șolduri, în timp ce desface nodul bandanei.

   În sfârșit. O dă jos, iar eu clipesc des, frecându-mi ochii fără să-mi pese că îmi distrug machiajul, sau ce a mai rămas din el.

Ridic privirea și îngheț.

   Suntem la o petrecere din cartierul meu, iar realizarea asta mă lovește brusc, pentru că muzica o auzisem încă de acum două străzi, dar nu i-am dat importanță, refuzând să leg lucrurile între ele, însă acum totul capătă sens, iar sensul ăsta nu e deloc liniștitor.

   –Ce căutam aici?

   –Am venit la o petrecere. Răspunsul lui calm mă face să mârâi frustrată.

   Cum poate fi atât de relaxat? Amenințarea lui încă îmi bântuie mintea, rece și clară. Și ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca Xander să pățească ceva. Mai ales din cauza mea.

   –Relaxează-te. Nu se va întâmpla nimic rău. Mă asigură, parcă citindu-mi gândurile.

   O spune de parcă mi-ar citi gândurile, iar pentru o secundă chiar vreau să-l cred, vreau să cred că pot să mă întorc aici fără să simt că totul se poate prăbuși în orice clipă, că pot să redevin fata care controla locul ăsta fără să tremure pe interior.

   Ochii lui îmi oferă exact asta: liniște, siguranță, iluzie, iar combinația asta e periculoasă, pentru că aproape că mă păcălește.

Dar el nu cunoaște locul ăsta. Și asta e partea care mă sperie cel mai tare.

   –Și, în plus, am fost invitat!

   –Cum? De cine?

   –Un vechi prieteni a aflat că sunt în oraș.

   –Xander, nu cred că e o idee bună. Cel mai bine ar fi să ne întoarcem la ceilalți sau la hotel.

   –Pisicuțo... de ce îți este atât de frică? Sau... de cine?

   –Eu nu mă tem de nimeni, Black!

Mint, dar nu trebuie să știe el asta.

   –Atunci să intrăm.

   Își întinde mâna, lăsând decizia în mâinile mele. Înjur încet printre dinți și îl apuc.