Playing Dirty

Capitolul 49.

Ești o supraviețuitoare, Avril.
★

   –Iertați-mă că am întârziat! Dau buzna grăbită în sala de teatru.

–Nu este nicio problemă, Avril! Vino, tocmai puneam la punct ultimele detalii legate de piesă. Mă anunță profesoara, făcându-mi semn să mă apropii de scenă.

Lângă ea mai văd câțiva studenți, inclusiv pe Sofia, care îmi zâmbește prietenoasă. Nu sunt și nici nu vreau să fiu genul de iubită care exagerează dintr-o prostie, dar nu-mi doresc să devin cea mai bună prietenă cu una dintre aventurile iubitului meu.

–Repetițiile o să înceapă de luni. O serie de oftaturi răsună în sală. Știu că este prea din scurt, dar suntem în urmă, iar piesa va avea loc în trei săptămâni.

Stai! Trei săptămâni?

–Avril, Sofia face parte din consiliu și ea o să te ajute cu orice problemă întâmpini, așa că nu ezita s-o contactezi. Iar acesta este scenariul! Îmi spune profesoara, înmânându-mi ceva ce seamănă cu o carte subțire.

Pe copertă era scris titlul piesei: "Ziua în care am suferit." Foarte poetic...

–Sper să reușești să-ți reții o parte din replici până luni!

–Stați! Replici? Eu fac parte din figurație. Mă încrunt confuză.

–Avril, scumpo, despre ce vorbești? Ai dat audiție pentru rolul principal!

–Cum? Dar eu nu sunt studentă la teatru.

–Asta nu va fi o problemă. Nu am căutat neapărat o studentă la teatru pentru rolul principal, ci pe cineva de la dans. Poate totul a fost prea din scurt și acum te simți copleșită sau chiar speriată. Ce-ar fi să citești scenariul și luni îmi dai un răspuns?

Simțeam calmul și înțelegerea din cuvintele ei, iar asta era exact ce aveam nevoie acum. Aprob printr-un zâmbet timid, iar profesoara îmi întoarce gestul.

–Sunteți liberi! Ne anunță, iar involuntar răsuflu ușurată.

Pornesc spre ieșire cu gândul să-mi iau o cafea și să răsfoiesc scenariul, pentru că n-am nicio șansă s-o fac diseară.

Așezată la masă, îmi aprind o țigară în timp ce scot scenariul din ghiozdan. Acum e acum!

Oftez frustrată și închid cartea, lăsându-mă pe spătarul scaunului. Nu sunt multe replici, dar piesa e mult mai complexă decât m-aș fi așteptat! Și indiferent de ce mi-a spus profesoara, simt că am nevoie de un întreg doctorat în actorie.

–Hei, Av!

Ridic privirea spre cel care m-a salutat și dau cu ochii de un roșcovan care mă privește zâmbind, ținând în mâna lui un pahar de cafea.

–Hei, Mark!

–Ce-i cu fața asta lungă? Întreabă, așezându-se pe scaunul din fața mea.

–Ei bine, am luat audiția, dar ce nu știam eu e că am luat rolul principal.

–Dar asta e uimitor! Felicitări! Exclamă zâmbitor, dar eu îl dezaprob din cap.

–Nu știu nimic despre actorie, Mark. Dacă o dau în bară?

–Și? Orice student o dă în bară măcar o dată!

Cumva, cuvintele lui reușeau să mă liniștească doar pe jumătate. Pentru că toată viața mea nu am făcut decât s-o dau în bară.

–Iar dacă mă întrebi pe mine, cred că o să reușești. Ai fost în stare să pui la pământ doi tipi de două ori mai mari ca tine, să-i ții piept lui Klaus și să-l îmblânzești pe Xander. O piesă de teatru ar trebui să fie un fleac!