Playing Dirty

Capitolul 49.

"Ești o supraviețuitoare, Avril."
★

–Iertați-mă că am întârziat! Dau buzna grăbită în sala de teatru.

   –Nu este nicio problemă, Avril! Vino, tocmai puneam la punct ultimele detalii legate de piesă. Mă anunță profesoara, făcându-mi semn să mă apropii de scenă.

   Îmi mut rapid geanta pe umăr și urc treptele, încercând să-mi alung complet imaginea brunetei din parcare din minte.

   Lângă profesoară observ câțiva studenți din distribuție, inclusiv pe Sofia, care îmi oferă imediat un zâmbet prietenos.

   Nu sunt și nici nu vreau să devin genul de iubită care transformă orice prostie într-o dramă, dar asta nu înseamnă că îmi doresc să devin cea mai bună prietenă cu una dintre aventurile iubitului meu.

   –Repetițiile o să înceapă de luni. Anunță profesoara, iar o serie de oftaturi dramatice răsună imediat prin sală. Știu că este prea din scurt, dar suntem în urmă, iar piesa va avea loc în trei săptămâni.

   Stai! Trei săptămâni?! Simt cum îmi pică instantaneu fața.

   –Avril, Sofia face parte din consiliu și ea o să te ajute cu orice problemă întâmpini, așa că nu ezita s-o contactezi.

   Minunat. Exact ce-mi doream. Sofia îmi zâmbește din nou, iar eu îi răspund cu unul scurt și politicos.

   –Iar acesta este scenariul! Continuă profesoara, înmânându-mi ceva ce seamănă mai degrabă cu o carte decât cu niște foi de teatru.

   Îmi cobor privirea spre copertă. Acolo unde moare lumina. Foarte poetic... și puțin înfiorător. Exact genul meu de noroc.

   –Sper să reușești să-ți reții o parte din replici până luni!

   –Stați! Replici? Eu fac parte din figurație. Mă încrunt confuză.

   Câțiva dintre studenți izbucnesc încet în râs, iar profesoara clipește surprinsă.

   –Avril, scumpo, despre ce vorbești? Ai dat audiție pentru rolul principal!

   Simt cum mi se oprește creierul pentru o secundă.

   –Cum? Dar eu nu sunt studentă la teatru.

   –Asta nu va fi o problemă. Mă liniștește ea imediat. Nu am căutat neapărat o studentă la teatru pentru rolul principal, ci pe cineva de la dans. Cineva care să poată transmite emoție prin mișcare. Poate totul a fost prea din scurt și acum te simți copleșită sau chiar speriată. Continuă profesoara pe un ton mai blând. Ce-ar fi să citești scenariul și luni îmi dai un răspuns?

   Simțeam calmul și înțelegerea din cuvintele ei, iar asta era exact ce aveam nevoie acum. Aprob printr-un zâmbet timid, iar profesoara îmi întoarce gestul.

   –Sunteți liberi! Ne anunță, iar involuntar răsuflu ușurată.

   Îmi arunc geanta pe umăr și ies rapid din sala de teatru înainte să apuce cineva să mă tragă într-o altă conversație despre repetiții, roluri sau responsabilități care îmi provoacă deja migrene.

   Tot ce voiam era o cafea tare și câteva minute de liniște în care să-mi dau seama dacă nu cumva tocmai îmi distrusesem viața acceptând o audiție fără să citesc măcar detaliile.

   Mă opresc la cafeneaua de lângă campus, îmi iau cafeaua și mă așez la una dintre mesele de afară. Scot scenariul din ghiozdan, îl pun pe masă și îmi aprind o țigară.  Acum e acum!