Perfect de imperfect.
★
–Mersi că m-ai adus, Mark!
–N-ai pentru ce! Hei! Mă oprește când vreau să cobor. Nu-i spune lui Xander ce am vorbit.
–De ce?
–Pentru că o să-mi rupă gâtul! Râde scurt, dezaprobând din cap. Vorbesc serios, Avril! E suficient de nebun încât să creadă că-ți bag prostii în cap!
Asta chiar sună a ceva ce ar face Xander!
–Îți promit că nu am să scot o vorbă... dacă îmi răspunzi la o singură întrebare.
–Nu merg jocurile astea cu mine! Se încruntă.
–Ba eu cred că merg! Rânjesc, punându-mi mâinile în sân.
Zeke m-a învățat că un manipulator trăiește doar pentru propriile interese și că nu se dă înapoi de la cruzime dacă asta îi asigură victoria. De aceea am urât mereu abilitatea asta. Nu voiam să o folosesc pe ai mei. Dar acum aveam un motiv.
–Crezi că există vreun motiv pentru care Alek a decurs la ce a făcut?
Mult timp m-am întrebat același lucru. Care a fost motivul? De ce a făcut-o? L-a obligat cineva?
Mă amăgeam singură, știam... dar ce puteam face? Îmi doream să cred că exista un motiv și că băiatul cu care mi-am petrecut trei ani din viață nu era un monstru.
Roșcovanul oftează zgomotos și își pune ambele mâini pe volan.
–Nu știu, Starr.
–Oh, haide, Mark!
–Tot ce știu e că, la finalul zilei, Lucy a fost cea care l-a distrus pe Xander.
–Ce vrei să spui? Mă încrunt.
–L-a transformat... în feluri în care nici unul dintre noi nu a crezut că e posibil. Și îmi pare rău că nu o să cunoști acea versiune a lui!
Xander nu era distrus. Pentru mine, era perfect. Perfect de imperfect. Dar nu aveam de gând să-i spun asta lui Mark, așa că mă rezum doar la:
–Și mie!
Eram conștientă că roșcovanul știa mai mult decât lăsa să se vadă, dar am ales să las baltă pentru moment.
–Mulțumesc, Mark! Zâmbesc, coborând din mașină.
–Bună ziua, domnișoară Avril! Mă salută respectuos Jackson, bodyguardul lui Klaus.
–Jackson, de câte ori să-ți repet? E doar Avril!
Zâmbește stânjenit, frecându-și ceafa. Xander era cel care tot insista cu formalitățile, iar Klaus se amuza copios pe seama refuzului meu, spunând că nu a mai întâlnit o prințesă care să-și dorească să fie tratată ca o fată de rând. Nemernicul!
–Am înțeles, Avril! Aprobă din cap, iar eu zâmbesc mulțumită.
–Unde e Voldemort?
–În casă, împreună cu domnul Black. Te așteaptă.
–Știi despre ce e vorba? Încerc să-l trag puțin de limbă, doar ca să fiu pregătită.
–Din păcate nu. Dar domnul Ross este furios.
–Perfect! Stai pe aproape, Jackson, conacul ăsta e pe cale să se transforme în afurisitul Hogwarts! Mormăi, iar el râde scurt.
–Atunci îți urez succes, Bellatrix !
CITEȘTI
Playing Dirty
Romance"-Vino cu mine. -Unde? Mă uitam temătoare la mâna sa întinsă. O simțeam ca pe o ispită ce-mi promitea condamnarea. -Contează? Dar eu eram deja condamnată. -Nu."
