Playing Dirty

Capitolul 53.

"Am spus mică, niciodată neajutorată!"
★

 
–A înțeles fiecare ce are de făcut?

   Glasul lui Klaus mă readuce brutal cu picioarele pe pământ și îmi întorc imediat privirea spre brunetul din spatele meu, doar ca să mă asigur că încă e acolo.

Evenimentul de mai devreme îmi redeschisese răni pe care mă mințisem că le-am vindecat. Atacul de panică, flashback-urile, imaginea farurilor venind direct spre noi. Totul continua să ruleze în mintea mea ca un episod blocat pe repeat. Din nou și din nou.

Îmi doream doar să dispar. Să mă înghită pământul. Nu conta cum, doar să se oprească.

–Prințeso, tu ai înțeles ce ai de făcut?

Îmi ridic privirea spre Klaus și aprob mecanic din cap.

–Am înțeles.

–Bun!

Ne aflam într-un garaj abandonat de la periferia orașului. Klaus spusese că aici nu ne va deranja nimeni, dar adevărul era mult mai simplu și mai întunecat: nimeni nu avea să audă împușcăturile dacă lucrurile degenerau.

Tresar violent când simt o mână atingându-mi umărul.

–Iartă-mă, nu am vrut să te sperii!
Vocea lui Xander mă liniștește instantaneu și îmi întorc privirea spre el.

–S-a întâmplat ceva?

–Mă gândeam că poate ai nevoie de asta!

Îmi întinde pachetul lui de țigări și îmi face semn să iau una.

–Mersi!

Xander scoate apoi obișnuita lui brichetă și mi-o întinde. Un zippo negru cu câteva litere gravate: "E.B".

Mă întreb la ce s-a gândit când a cumpărat-o. Are legătură cu cineva din trecut? Sau pur și simplu i-a plăcut? Sau poate a fost un cadou de la cineva drag? Pare destul de personal.

Și atunci realizez cât de multe lucruri încă nu știu despre Xander Black.

–Ești bine?

Îmi ridic privirea spre el și realizez că mă urmărea de ceva timp.

–Da, sunt bine. Îl asigur, zâmbindu-i fals.

Nu eram bine. Dar nici nu era momentul să mă destram în mijlocul unui garaj abandonat, înaintea unei întâlniri care putea să se transforme într-un măcel.

   Așa că îngrop totul adânc în mine, exact cum făceam mereu.

   Privesc fumul țigării cum se împrăștie lent în aer, formând cercuri imperfecte, doar ca să-mi țin mintea ocupată cu altceva decât imaginea farurilor venind direct spre noi.

–Ceilalți o să ajungă în curând. Spune Xander mai încet.

Aprob absent din cap și las țigara să-mi alunece dintre degete înainte să strivesc chiștocul cu bocancul.

   –Dacă vrei să plecăm, trebuie doar să-mi spui și îi dau dracu pe toți! Cuvintele lui mă lovesc direct în piept.

Înainte să-mi pot controla reacția, mă arunc în brațele lui și îl strâng cu toată puterea de care eram capabilă.

Voiam să dau drumul lacrimilor și să mă abandonez lângă el. Iar strângându-l, mă durea. Mă durea... atât de tare. Nu avusesem niciodată încredere în oameni. Nu cu adevărat. Fusesem rănită de prea multe ori pentru asta.