Playing Dirty

Capitolul 32.

În ce situație m-am băgat?!
★

–Starr! Observ îngrijorarea de pe chipul lui Xander și, fără să mai aștept vreo secundă, pornesc cu pași grăbiți spre el, aruncându-mă în brațele sale.

   Îl strâng cu ardoare, fără să-mi pese că acum o oră ne certasem și ne aruncasem cuvinte pline de venin. Tot ce aveam nevoie erau câteva momente de liniște și pace. Iar brațele lui făceau ca totul să dispară.

–Ce ți-a făcut? Mârâie printre dinți, privindu-mi rănile.

–Nu-ți face griji, sunt bine!

–Nu ești deloc bine! Uită-te la tine!

–Xander, serios, sunt bine. Acum sunt bine. Șoptesc, afundându-mi fața în pieptul său.

–Îmi pare rău pentru ce am spus mai devreme!

Simțeam regretul din privirea sa ca un junghi în inimă. Nu voiam să creadă că e vinovat în vreun fel de ce se întâmplase. Erau problemele mele, iar el nu avea de-a face cu ele.

–Nu, mie îmi pare rău! Tu ai încercat să mă ajuți, iar eu m-am comportat ca o nemernică.

–Xander! Îl aud pe Klaus și îmi las privirea curioasă să-l examineze.

Nu arăta deloc cum mă așteptam. Îmi imaginam un bărbat gras, chel și cu mustață, genul de mafiot pe care îl vezi în filme. Pe când el era total opusul. Avea părul brunet, ușor răvășit pe spate, iar mușchii i se conturau clar sub cămașa neagră. Ochii albaștri, pătrunzători, îmi dădeau fiori. Arăta prea bine pentru un gangster și semăna puțin cu brunetul de lângă mine. Doar rânjetul îi trăda natura periculoasă. Nu-mi inspira deloc încredere.

Un mârâit monstruos mă face să-mi întorc speriată privirea spre Xander. Își trece degetul peste buza mea rănită și tresar din cauza durerii, moment în care flacăra din ochii lui se aprinde.

Nu era supărat. Nu. A trecut de mult de nivelul ăsta. Era mânios și știam că Alek nu o să iasă doar puțin șifonat. Xander fierbea în spatele meu. Simțeam cum bestia din el își dorea să fie descătușată și să-i sfâșie pe toți în bucăți. Faptul că nu spunea nimic era de rău. Ținuse prea multe în el în ultimul timp. Voia să se răzbune. Fiecare celulă din el o cerea. Și nu înțelegeam ce îl oprea.

Scrâșnește din dinți și, pierzându-și controlul, se desprinde de mine, înaintând spre Alek. Încerc să-l opresc, dar e mult prea puternic.

–Xander!

Klaus e cel care îl strigă, încercând să-l oprească, dar e prea târziu. În următoarea secundă, pumnul lui lovește brutal fața lui Alek. Și nu doar o dată. Îl lovește continuu, fără milă, fără remușcări. Era pentru prima dată când vedeam această latură a lui, când îl vedeam dezlănțuit cu adevărat.

Îl numisem demon, iar acum înțelegeam de ce. Era nemilos, înspăimântător. Aplica lovitură după lovitură, cu o precizie rece. Demonii lui câștigaseră.

–Xander, controlează-te! Urlă Klaus furios.

   Bree mă trage în brațele ei, privindu-mă îngrijorată.

–Ești plină de sânge!

–E în regulă, nu e numai al meu. O liniștesc, dar fără să-mi iau ochii de la scena din fața mea.

Ceilalți încearcă să-i despartă, dar n-au nicio șansă.

–Xander, te rog oprește-te!

Eram îngrozită. Gândul că l-ar putea ucide pe Alek îmi făcea genunchii să cedeze. Privirea mi-a alunecat spre camera de supraveghere — știam că ne urmărea. Dar știam și altceva: nenorocitul nu avea să miște un deget până nu-l vedea pe Alek reacționând. Nu conta cine era sau ce însemna pentru el. Dacă Alek nu arăta putere, îl va lăsa să moară.