Playing Dirty

Capitolul 25.

"Asta o și face uimitoare, Z!"
★

Xander

   Îmi între-deschid ochii, deranjat de claia brunetei care doarme liniștită în brațele mele și încerc să mă desprind fără să o trezesc.

Se strâmbă ușor, pisicindu-se pe lângă mine preț de câteva secunde, ca mai apoi să se culce la loc.

Zâmbesc fără să vreau. Îi dau o suviță rebelă la o parte de pe față, așezând-o cu grijă după ureche. Și îmi las degetele să-i alunece peste obraz, lent, ca și cum aș încerca să memorez fiecare detaliu înainte să dispară. O privesc în liniște: ochii închiși, ascunși sub genele lungi, nasul mic, liniștit, și buzele alea... buzele care mi-au dat lumea peste cap.

Nu am mințit. Era frumoasă. Periculos de frumoasă.

   Și mă urăsc pentru asta. Trebuie să o distrug. Dar cu cât o privesc mai mult, cu atât mă întreb: cum aș fi putut eu să o distrug?

   Ajunsesem să mă atașez fără să-mi dau seama. Uitasem care îmi era scopul de la bun început. Cât de prost să fiu?

   Cicatricea de pe obraz îmi sare în ochi. Îmi strâng pumnii până simt durerea în palme, înfingându-mi unghiile în carne.

Știam că, în mod inevitabil, avea să vrea răzbunare pe Alek —cu mine sau fără mine. Asta, dacă ar scăpa de mine când îl prind.

  O dezamăgisem pe Lucy. Alek umblă liber, în timp ce eu mă joc cu focul, cu cea pe care nu trebuia să o ating.

   Vibrația telefonului meu mă trezește la realitate. Îl scot din buzunar și văd că am un mesaj de la Zayn, plus câteva apeluri de la ceilalți:

   "Klaus are nevoie de tine. Grăbește-te!"

   Îmi pare rău că trebuie să plec și să o las singură. Sunt convins că va avea ceva usturător de comentat la adresa mea când mă întorc, dar e un risc pe care mi-l asum.

   Pe drum, mă gândesc la decizia pe care trebuie să o iau. Fie mă îndepărtez și îi spun lui Klaus că renunț. Fie continui planul.

La dracu, fata asta mi-a intrat prea mult pe sub piele! Dar... se simte atât de bine.
    
   –Te-ai gândit în sfârșit să apari? Tonul gros a lui Klaus răsună în toată încăperea.

   Îmi dau ochii peste cap și mă așez pe unul dintre fotolii.

   –Scutește-mă! Marla, un whisky, te rog! Îi cer servitoarei.

   –E 9 dimineața. Spune Klaus.

   –Exact.

   Aveam nevoie de un pahar mai mult decât își putea el imagina.

Gândurile mele sunt împrăștiate în toate părțile. Și poate așa reușesc să amorțesc valul de durere.

   –Unde ai fost? Avem treabă!

   –N-am auzit telefonul. Ce s-a întâmplat?

   Îl analizez plictisit, stă în spatele biroului cu un trabuc în mână. Arată ca unul dintre gangsterii pe care îi vezi în filmele alb-negru din anii '80.

   Privirea îmi cade pe biroul său, plin de hârtii, ca de obicei. Și un alt gând îmi răsare în minte. Unul nou. Dacă Starr ar fi aici? Zâmbesc obraznic când imaginea ei întinsă peste birou, cu mine între picioarele sale, îmi apare în fața ochilor. Și, dintr-odată, începe să-mi fie cald. Foarte cald.